Treziți de la primele ore ale dimineții, doljenii s-au înrolat spre secțiile de votare. Cu voie sau fără voie, singuri sau însoţiţi. Fiecare vot contează pentru cei care aspiră la fotoliul de primar. În multe dintre localitățile doljene, zeci de oameni s-au jucat în picioare să intre mai repede la vot. Bătrâni în ciomege, nevăzători și tineri cu bebeluși în brațe. Mulţi au venit să voteze în speranța că noul primar se va ţine de promisiuni şi le va da „un trai mai bun, salarii mai mari, locuri de muncă!“. Unii dintre ei însă nici măcar nu știau cine sunt candidații.
Am plecat să vedem cum decurge ziua de vot în mai multe localităţi doljene. Primul popas: Segarcea. La ora 10.00, în centrul oraşului era forfotă mare. La una dintre secţii se prezentaseră la vot 200 de persoane din cele 1.689 înscrise pe liste. Oamenii au avut misiune grea, să aleagă din cei patru candidaţi pentru primărie. „Tot ce îmi doresc de la noul primar este să ne dea mai mulţi bani la pensii, să avem din ce să trăim. Altceva nu îmi mai doresc!“, a spus Costel M., unul dintre localnici.
„Cel care câştigă să fie demn de funcţia pe care o va ocupa“
La numai câţiva kilometri distanţă, în comuna Drănic, oamenii aveau aceeaşi dorinţă de a-şi exprima votul. În numai trei ore de la deschiderea secţiilor de votare, zece persoane depuseseră cerere pentru urna mobilă şi 150 se prezentaseră la secţie. Marin Histea are 90 de ani, este al doilea om ca vârstă din comună. A venit de fiecare dată la vot, chiar dacă de multe ori a fost dezamăgit de cei pe care i-a ales, însă nu şi-a pierdut speranţa. A venit şi în acest an să aleagă primarul. „La vârsta mea nu-mi mai doresc prea multe! Aş vrea însă ca acela care câştigă să fie demn de funcţia pe care o va ocupa şi să nu uite să ducă la îndeplinire ceea ce a promis, aşa cum se întâmplă de multe ori. Îmi doresc să înfrumuseţeze comuna, să asfalteze toate străzile, să schimbe viaţa oamenilor“, a spus bătrânul.
La Valea Stanciului: „Cerem anularea scrutinului“
În comuna vecină, Valea Stanciului, disputa dintre taberele politice a încins atât de mult spiritele, încât a fost nevoie de intervenţia poliţiei şi jandarmilor. În faţa secţiilor de votare era furnicar de oameni. De o parte şi de alta, adversarii politici şi-au împărţit vorbe grele. Dorinţa de a vota era atât de mare, încât, pe scările spre secția de votare, alegătorii s-au călcat în picioare. Printre ei și o bătrână nevăzătoare. Era însoţită de o tânără. Am întrebat-o cum a ajuns la vot și senină ne-a spus: „M-au adus și pe mine. Eu știu?! Că nu văd. Sunt cu nepoata“. O întrebăm dacă știe cine sunt candidații la primărie și ce așteptări are de la noul edil, dar se blochează: „Nu știu eu cine e. Am venit și eu că mi-au zis să vin. Acum ce să știu eu“, ne-a spus bătrâna în timp ce era trasă din fața noastră de nepoată care îi atrăgea atenția că nu trebuie să stea de vorbă cu presa.
Scandalul nu s-a oprit nici în prezenţa oamenilor legii. Trei maşini de poliţie şi jandarmi încercau să ţină situaţia sub control pentru că apelurile la 112 nu conteneau să apară. Şi la secţia de votare din satul Horezu- Poenari era acelaşi haos. „Este furt pe faţă, este debandadă. Oamenii au primit bani să iasă la vot, să voteze pe cine trebuie, îi aduc cu maşinile! Facem apel să se anuleze votul, să închidă secţia. Cerem anularea scrutinului“, strigau mulţi dintre cei prezenţi. Ne-am făcut loc cu greu printre mulţimea de oameni ce aştepta la rând să voteze şi am intrat în secţia de votare. Chiar în acel moment, preşedintele secţiei de votare se afla împreună cu o bătrână în cabina de vot. Cei prezenţi, observatori şi membrii comisiei, au început să ne atragă atenţia: „Este inacceptabil ce se întâmplă aici. Se fură pe faţă! Cerem anularea votului. Hai, domnu’ preşedinte, las-o să voteze! Știe unde să pună ştampila. Ştie lecţia!“.
Întrebat despre prezenţa la vot, dar şi de ce a intrat cu bătrâna în cabina de vot, preşedintele secţiei de votare a precizat că aceasta avea probleme cu vederea şi avea nevoie de însoţitor şi că nu este singurul caz. În plus, ne-a spus că dintre cei care votaseră până la ora 11.00, jumătate au avut nevoie de însoţitor în cabina de vot.
Noi votanţi, noi însoţitori în cabina de vot
Ne continuăm drumul. Schimbăm localitatea, însă găsim aceleaşi probleme. La una dintre secţiile de votare din Ostroveni, din stradă se vedea șirul de oameni care așteptau să intre în secție. Ne-am făcut loc printre votanți și am intrat în secția de votare. Oamenii deja au început să se agite. „Faceţi loc! Vrea să voteze o tânără cu un bebeluş în braţe!“. A primit imediat buletinul de vot, iar atunci când să intre în cabină, un bărbat s-a grăbit să o ajute. Am întrebat atunci președintele secției de votare dacă este normal ce se întâmplă și tăios ne-a răspuns că nu este treaba noastră, că doamna are un handicap și de aceea are nevoie de însoțitor. Văzând că am sesizat problema, președinta secției s-a răzgândit și i-a cerut bărbatului să iasă din cabina de vot. Alt votant a intrat pe uşă. Era însoțit de nepoata sa. Bătrânul a dat cartea de identitate, a luat buletinul de vot și s-a îndreptat spre cabină. Incidentul anterior s-a repetat. Am întrebat din nou de ce s-a îngăduit acest lucru, iar președinta ne-a răspuns că bătrânul suferă de Alzheimer, iar tânăra îi este însoţitor. Nu a prezentat însă nici un certificat doveditor. În urma discuţiei purtate în contradictoriu, preşedinta i-a cerut atunci nepoatei să iasă din cabina de vot.
Mai străbatem câţiva kilometri şi ajungem în orașul lubenițelor, la Dăbuleni. În una dintre secţiile de votare ne-am lovit de refuzul preşedintei secţiei de a oferi informaţii. Cu greu am aflat că până la prânz veniseră la vot 320 de persoane şi au fost depuse 15 solicitări pentru urna mobilă. La Bechet, aproape acelaşi număr de persoane îşi exercitaseră dreptul de vot. Aici însă votaseră pe listele speciale două persoane din Bucureşti şi Gherla. Preşedintele secţiei de votare ne-a precizat că, până la ora 12.00, a fost o singură situaţie când o persoană a avut nevoie de însoţitor. Pentru a fi posibil acest lucru, preşedintele a solicitat ca însoţitorul să facă o cerere.
La Sadova, până la ora 14.00 şi-au exercitat dreptul de vot 350 de persoane, iar pentru urna mobilă erau deja 23 de cereri. Membrii comisiei au spus, fără prea multe explicaţii, că ei pot decide cine poate intra ca însoţitor şi cine nu.
Ce spune legea
„Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Art. 90 (1) Prezenţa oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. (2) Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare, cu scopul de a-l ajuta, un însoţitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.