Primăria Craiova va modifica toate cele nouă peroane de tramvai care au fost construite greșit, în cadrul proiectului de reabilitare a străzii Calea București. Proiectantul a venit ieri cu soluția atașării unei borduri speciale, exact în spațiul dintre limita peronului și placa de beton pe care este fixată linia de tramvai, lăsat liber în momentul în care refugiile respective au fost repoziționate după intersecții.
Proiectul european de reabilitare a străzii Calea București din Craiova a prevăzut, printre altele, și „repoziționarea unui număr de nouă peroane de tramvai, în sensul amplasării acestora după intersecții, în sensul de mers și reconfigurarea intersecțiilor respective pentru realizarea benzii suplimentare de stocaj“. Numai că toate aceste peroane care au fost construite de la Universitate spre Pasajul Electroputere au fost făcute greșit, între vagonul tramvaiului și refugiul pentru călători existând un spațiu destul de mare, care crea mari probleme călătorilor atât la urcare, cât și la coborâre.
La o lună după ce Gazeta de Sud a semnalat toate aceste aspecte, autoritățile locale au făcut un prim pas în rezolvarea problemei. O comisie formată din reprezentanți de la primărie, SC RAT SRL, societatea care se ocupă de transportul în comun din Bănie, Irimat Cons SRL Ploiești (proiectantul), Delta ACM (constructorul) și Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Oltenia, întrunită ieri, a luat decizia refacerii celor nouă peroane, soluția venind de la proiectant. Este vorba de o bordură specială, care se va atașa la marginea peronului, exact în spațiul dintre limita acestuia și placa de beton pe care este fixată linia de tramvai, spațiu lăsat liber în momentul în care au fost construite noile peroane.
Se mai așteaptă doar autorizația de construcție
Soluția oferită de proiectant a primit girul ADR Oltenia, responsabila cu cheltuirea fondurilor europene, doar că intervenția se va face abia după ce se va emite și autorizația de construcție, fără de care constructorul nu poate modifica peroanele. „Proiectantul a venit astăzi (ieri – n.r.) cu o soluție pe care a prezentat-o celor de la ADR, responsabilii cu proiectele europene, iar aceștia au fost de acord. Este vorba de niște borduri care se vor atașa la cele existente și care vor fi prinse cu niște blinde speciale ca să nu se desprindă, dar vor fi și fixate în sol, pentru a nu exista riscul de alunecare sau de rostogolire a lor. Pentru asta va mai fi folosită și o rășină specială, pentru partea de aderență între cele două borduri. Se așteaptă acum un mic proiect, care să fie supus autorizării, și să se emită și o autorizație de construcție pentru a se putea modifica aceste peroane“, a explicat ieri, pentru GdS, viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu. Acesta a mai menționat că se va încerca montarea bordurilor în așa fel încât să nu fie afectată circulația tramvaielor. „Se va interveni la toate cele nouă peroane care au această problemă cu distanța mare față de scara tramvaiului. Noi sperăm ca această lucrare să se execute fără oprirea tramvaiului, fie în weekend, fie noaptea, fără să afecteze circulația“, a mai spus Genoiu.
Distanța de la peron la axa liniei de tramvai, la refugiile nou-construite, este, în medie, cu aproape 20 de centimetri mai mare în comparație cu cea de la vechile peroane. Această distanță coincide cu suprafața de asfalt sau pietriș dintre limita peronului și placa de beton pe care este fixată linia de tramvai lăsată liberă la noile peroane și care nu se regăsește și la peroanele vechi.