Simona Vrăbiescu Kleckner revine de fiecare dată cu plăcere în locurile dragi ale copilăriei și adolescenței și trăiește la intensitate maximă fiecare clipă. Amintirile îi inundă sufletul, iar fiecare plimbare prin oraș reaprinde focul ce arde mocnit.
Simona Vrăbiescu Kleckner este descendenta unei ilustre familii românești, fiică și respectiv nepoată a lui George și Nicolae Vrăbiescu, remarcabili juriști din perioada interbelică. A emigrat în 1965, dar se întoarce întotdeauna cu mare drag acasă, la Craiova. Am cunoscut-o întâi prin rândurile creionate în pagini de volum, iar acum am întâlnit-o pe scările Palatului Jean Mihail. În somptuoasa clădire sunt așezate, la loc de cinste, câteva obiecte dragi sufletului său, care au aparținut familiei și pe care le-a donat muzeului.
În fiecare an, Simona Vrăbiescu Kleckner se întoarce la Craiova, acolo unde casele, străzile îi vorbesc despre copilărie. A plecat din țară în 1965. A revenit în 1977. A refăcut drumul atât de cunoscut pe care îl parcurgea cu trăsura, în anii când era doar o fetiță, la moșiile părinților și bunicilor. „În 1977 am vizitat moșiile. Cea de la Bârca se transformase într-un SMT. Toate florile, gazonul erau duse. La moșia mamei mele mai rămăsese doar o magazie, restul era distrus, inclusiv casa în care locuia, care era o culă, declarată monument istoric. Totul a fost șters. Am mers la moșia tatei, lângă Terpezița. Și acolo pustiu. Nimeni nu ar fi știut că acolo a fost vreodată o așezare omenească. Se mai păstrase un drum, care ducea de la satul Gabru la Lazu, la șoseaua principală. Atunci când oamenii locului parcurgeau acel drum de țară spuneau «Trecem pe la Vrăbiești». Doar numele a rămas în conștiința localnicilor. Odată ce noile generații vor veni, o să se uite și de el. Totul este dus. Au rămas doar amintirile mele“, povestește cu emoție Simona Vrăbiescu Kleckner. Lacrimi amare îi curgeau pe obraji, iar tristețea îi inunda sufletul, așa cum se întâmplă și acum, când evocă acele amintiri.
Craiova, orașul de suflet, i-a mai rezervat o surpriză, la momentul acelei vizite. „Bunica mea, mama mamei, Lucrezia Defleury născută Mirică, avea o casă pe Severinului, la numărul 38. A fost naționalizată. În ea a locuit și nepotul lui Constantin Parhon, fostul președinte al Marii Adunări Naționale. Nepotul său era doctor la Craiova. Bunica i-a vândut toată mobila. Am fost invitată de doctorul Parhon. Dorea să mă revadă. Plecase din casa care aparținuse bunicii. A primit un apartament pe strada Jianu, chiar alături, în colț. Când am venit din periplul de la moșii și am intrat în casa doctorului am găsit mobila bunicii mele. Am mâncat la masa bunicii mele, cu argintăria ei și cu serviciul de masă, am băut din paharele ei de cristal“, povestește Simona Vrăbiescu Kleckner.
Amintirile, astăzi tablourile frânte din trecut, îi invadează sufletul. Tristețea, bucuria, toate vin ca-ntr-o avalanșă. Plimbările pe străzile Unirii, acolo unde la brațul tatălui era fascinantă de magazinele vremii, pe Lipscani unde mergea deseori cu bunica pentru a face cumpărăturile de sărbători, sunt și astăzi o bucurie pentru suflet. „Sentimentul meu este identic cu cel al copilului de odinioară. Când vin aici, mă aștept să văd pe stradă oamenii pe care i-am cunoscut atunci. Când trec prin dreptul anumitor case, cum e casa Vorvoreanu, mă aștept s-o văd pe mătușa mea, Paulina Vorvoreanu. Atunci când veneam la Craiova, mâncam la ea. Am avut ocazia și puterea să revăd această casă refăcută superb. Mă așteptam ca în orice moment mătușa să apară de după o ușă. Mă bucur când revin. Craiova e un loc încărcat de emoție pentru mine“, precizează Simona Vrăbiescu Kleckner.
Povestea bustului necunoscut de la Muzeul de Artă
A vrut să lase moștenire orașului obiecte dragi sufletului său, așa că a donat Muzeului de Artă câteva lucruri de valoare. „Stiloul cu care tata punea notele studenților de la București, țigaretul, ceasul cu lanț de aur al tatălui și un breloc cu monograma familiei, ceasul străbunicului meu, Constantin Vrăbiescu, toate sunt în vitrină. Acel ceas, dacă îl întorci, merge și sună minunat. Mai sunt acolo alte două ceasuri de argint, care aparțineau bunicului meu și fratelui bunicului meu“, explică Simona Vrăbiescu Kleckner.
Ani la rând, la Muzeul de Artă din Craiova a fost expus un bust necunoscut. I se spunea simplu: Zeița Artemisa. Până într-o zi când descendenta familiei Vrăbiescu, venită pentru câteva zile în Craiova, și-a recunoscut cu uimire mama sculptată în statuia de la muzeu.
„Acest bust l-am văzut în 1940, când a fost făcut de Milița Pătrașcu, care a fost eleva lui Constantin Brâncuși. Bustul în original a fost în patrimoniul statului, fiind expus și la Londra, iar o copie a sa s-a aflat în apartamentul mamei. Ea l-a dat unor prieteni apropiați. Când am întrebat unde se află, am fost surprinsă de răspunsul primit: «Care bust?». Copia a fost pierdută sau vândută.
Nu am știut multă vreme ce s-a întâmplat cu originalul. În 1978, când am revenit și am vizitat Muzeul de Artă, urcând scările, am dat cu ochii de bustul mamei. Era scris sub el «Zeița Artemisa», pentru că nu au știut al cui e. Acum scrie «Clemența Radian, cunoscut ca Zeița Artemisa»“, povestește Simona Vrăbiescu Kleckner.
Lucrurile dragi ale tatălui, dar și bustul mamei sunt, așadar, acasă, în orașul amintirilor copilăriei, drag sufletului său.
