Săptămâna trecută, o ploaie torențială de circa 30 de minute a transformat Craiova într-un uriaș lac urban. Ca de obicei, canalizarea orașului nu a făcut față cantităților de apă căzute. În scurt timp, gurile de canal s-au transformat în arteziene, iar șoferii s-au trezit accelerând inutil în mașinile plutitoare. Am văzut imagini apocaliptice, cu oameni coborâți în apa până la brâu pentru a împinge un autobuz. Tabloul diluvian a fost imortalizat și popularizat imediat pe internet. A doua zi, craiovenii au inventariat pagubele. Asfaltul de pe câteva străzi (Bibescu, Tecuci, Calea București) s-a umflat precum un carton presat și a crăpat sau a făcut implozie, lăsând cratere în urmă. Paradoxal, cei de la meteo spun că pentru această perioadă a anului cantitățile de apă căzute (38 l/mp) sunt obișnuite. Atunci de ce Craiova arăta ca în vremea Potopului?
Toată lumea s-a întrecut în explicații. În acest context, am căutat câteva date concrete, încercând să înțeleg ce capacitate are canalizarea Craiovei. Spre stupefacția mea, am descoperit că cei de la Compania de Apă Oltenia (CAO) nu mai dețin proiectul cu datele tehnice ale canalizării. Mi-au oferit, în schimb, câteva informații importante de reținut. Planurile canalizării orașului au fost inițiate de inginerii englezi, la 1900, iar primele investiții importante s-au derulat până în perioada interbelică. Evident, în perioada 1945-1990 canalizarea s-a extins o dată cu orașul. Rețeaua măsoară în prezent circa 540 de kilometri, iar trei sferturi din oraș are canalizare unitară, comună pentru apa menajeră și cea pluvială. Vorbim aici în special de zonele Valea Roșie, Calea București, Rovine, Brazda lui Novac. În cartierele construite în anii 70-80 (Craiovița Nouă, 1 Mai), s-a introdus canalizare pluvială separată. Canalizarea beneficiază de patru camere de deversare și trei descărcătoare. 99% din canalizarea pluvială datează din 1990. După Revoluție, investițiile cu fonduri UE au fost atrase pentru canalizarea menajeră și stația de epurare. Din păcate, pentru extinderea canalizării pluviale trebuie să investim fonduri proprii. Proiectarea canalizării între 1970-1990 a fost realizată de Institutul de Proiectare Județean (IPJ), care s-a privatizat ulterior. Continuatorul institutului apelează în prezent la proiectanți externi în puținele proiecte în care este angrenat, deoarece nu mai dispune de specialiști. Spre exemplu, pentru extinderea unei rețele de canalizare pe strada Toamnei (Bariera Vâlcii) a apelat la un proiectant din Timișoara. Acest proiect l-am studiat și noi, pentru a înțelege, în mare, evident, cum se proiectează o canalizare. Pentru proiect, specialiștii folosesc valori medii, așa-numita „ploaie de calcul“, care are în vedere variabile precum: durată, intensitate, cantitate de apă căzută, suprafața de colectare, coeficientul mediu de scurgere, viteza de curgere prin colector etc. Spre exemplu, în cazul nostru aveam o ploaie de calcul de 30 de minute, cu o intensitate de 110 l/s la hectar și o viteză de curgere prin colector de 0,7 m/s pentru o suprafață de 0,58 hectare inclusiv trotuare. Capacitatea de absorbție rezultată este de 73,9 l/s, ceea ce înseamnă că rețeaua face față unei căderi de apă de 30 l/mp. Poate CAO să prezinte un astfel de calcul pentru fiecare stradă din Craiova? La prima vedere, printre cauzele inundațiilor frecvente s-ar număra: canalizarea unitară, creșterea numărului de utilizatori (subdimensionare), înfundarea canalizării cu deșeuri sau acoperirea cu asfalt a gurilor de canal. La aceasta, adăugați și faptul că zonele joase din oraș sunt predispuse natural la inundații.
În loc să comunice eficient cu cetățenii Craiovei, autoritățile comentau pe rețelele de socializare și căutau justificări. Primarul a venit cu argumentul suprem: nici o canalizare din România nu făcea față, pentru că sistemul este subdimensionat, capabil să preia doar 15-20 l/mp.
Or, la noi ar fi fost peste 60 l/mp, după știința primarului. Normativele sunt de vină, deci trebuie schimbate! Mai mult, clima are și ea partea ei de vină. „Clima din România s-a schimbat și nu prea mai este temperată, devine mai mult tropicală, avem ploi foarte dese și cu foarte multă cantitate de apă pe metrul pătrat“, argumenta primarul Olguța Vasilescu într-o publicație locală. Climei deci ar trebui să-i fie rușine. Cu o astfel de climă tropicală, s-ar putea să ne trezim într-o zi cu girafele zburdând pe A.I. Cuza. Craiovenii ar fi într-un continuu safari, cu toți hipopotamii și crocodilii din politică.
Modificarea normativelor pe hârtie nu ar aduce automat finanțare pentru schimbarea a peste 600 de kilometri de conducte în Craiova. Costurile înlocuirii conductelor ar depăși lejer un miliard de euro și nu ar fi probabil justificate economic. Pe de altă parte, tot primarul ne spune să zicem mersi: am scăpat ieftin! Păi la Tulcea și Arad a fost prăpăd, chiar și Clujul a fost afectat. Clujul nu putea lipsi din enumerare, apare din nou ca etalon. Ne macină că ei au mers mai departe în cursa pentru „Capitală Culturală Europeană“ și noi nu. A fost și el inundat, însă sper să nu căpătăm complexul Clujului. Așadar, natura și legislația și-au dat mâna, au conspirat să transforme Craiova în oraș lacustru la fiecare ploaie torențială. Poate dăm o hotărâre de consiliu local prin care interzicem în Craiova ploile mai zdravene de 15-20 l/mp. Sau, mai simplu, ne luăm supranumele de Mica Veneție și rezolvăm problema elegant, cu stil. De ce numai Bucureștiul să fie Micul Paris? Ce spuneți?
