De aproape cinci ani, de când a primit şansa la o nouă viaţă, visează la ziua în care va cunoaşte familia donatorului. Nu vrea decât să îi mulţumească pentru că i-a dat copilului ei norocul de a creşte alături de mamă. Vrea să aprindă o lumânare la mormântul salvatorului ei. Ştie despre el că nu avea mai mult de 22 de ani, că locuia în Craiova şi era pasionat de motociclete… Simte cum viaţa ei s-a schimbat total de când a făcut transplantul de ficat, lucruri care până atunci îi plăceau au început să îi displacă, iar alte pasiuni nebănuite au început să o obsedeze.
Mii de români se află pe liste de așteptare în Registrul Național de Transplant. Cifrele variază de la o zi la alta. Sunt peste 3.000 de pacienți pe lista de așteptare pentru transplant renal, peste 50 de pacienţi pentru transplant de inimă, în jur de 400 pentru transplant hepatic, alte sute pentru transplant tisular, ca și pentru transplant medular. Gabi Stoica este doar una dintre persoanele care a fost la un pas de moarte. A aşteptat trei ani pentru transplant hepatic. Diagnosticul: ciroză hepatică de etiologie virală (VHB+VHD) decompensată portal şi parenchimatos (MELD 16).
Diagnosticată cu hepatită fulminantă şi foarte agresivă
Totul a început la vârsta de 24 de ani, cu o uşoară stare de rău. Până la acel moment nu a avut probleme de sănătate. A mers la spital, era suspectă de hepatita A. „Nimic grav, mi s-a spus. Asta se întâmpla într-o zi de joi. Vineri, aveam deja o encefalopatie urâtă. Nu îmi mai amintesc prea mult. Mi-au pus diagnostic de pancreatită. Nu îmi dădeau şanse mari. Cu mari intervenţii, familia m-a transferat la Spitalul Militar Bucureşti. Au mers pe diagnosticul deja primit şi au decis să mă opereze pentru a descoperi problemele de la pancreas. Surpriză, pancreasul era sănătos. Investigând mai bine au văzut că era vorba de o hepatită fulminantă şi foarte agresivă. Am intrat în comă gradul patru fără nici un semn vital. Absolut nimeni nu îmi dădea mai mult de 5% şanse de supravieţuire. Timp de şapte zile am trăit doar datorită aparatelor. Toţi medicii spuneau că ei au făcut tot ce a fost omeneşte posibil. Îmi spuneau că numai Dumnezeu mai poate face o minune“, a povestit Gabi Stoica. Şi a făcut minuni pentru această femeie. Într-o zi a început să prindă viaţă. Medicii au decis să o detubeze, însă nu a putut să respire singură prea mult. A stat intubată pentru alte două săptămâni. „Am stat la terapie intensivă două luni. Muşchii mi s-au atrofiat. Ajunsesem un schelet. A trebuit să învăţ să merg, să mănânc, să vorbesc. Din cauza intubaţiei prelungite am făcut pareză la corzile vocale, două luni nu am mai scos un cuvânt. Apoi, tot din cauza intubaţiei prelungite am făcut stenoză traheală. Făceam dilataţii traheale cel puţin o dată pe săptămână ca să pot respira. În România nu se făcuse până la momentul respectiv rezecţie de trahee. După trei luni de chinuri am acceptat să fiu cobai, prima persoană căreia i s-a făcut rezecţie de trahee. Mi-au scos trei centimentri din trahee“, a adăugat femeia.
Trei ani a aşteptat pe lista Registrului Național de Transplant
Problemele de sănătate grave au reapărut după aproximativ şase ani, când a fost diagnosticată cu ciroză hepatică. Avea 30 de ani. A ascuns cu îndârjire mult timp adevărul. Ştia doar soţul şi câţiva prieteni. „Ştiam cât de mult au suferit în perioada în care am stat în comă şi am vrut să îi protejez. Boala a avansat destul de repede şi am ajuns pe o listă de aşteptare pentru transplant. Atunci am fost nevoită să spun şi familiei adevărul. I-am distrus. A început lupta pentru supravieţuire, drumuri tot mai dese la Fundeni. Drumuri pe care le făceam întotdeauna singură. N-am dat voie nimănui să meargă cu mine. Până în ziua transplantului, nici un medic nu a cunoscut nici un membru al familiei mele. A fost decizia mea, nu puteam să-i las să stea de vorbă cu doamna conferenţiar. Nu suportam ideea că pot afla că drumul meu se cam apropie de sfârşit. Nu m-a lăsat inima. Cu fiecare zi care trecea, şansele mele să trăiesc scădeau considerabil. Trei ani am fost pe lista de aşteptare. E foarte greu să te lupţi cu această boală. Ciroza e una dintre bolile cele mai parşive. Mori vorbind. Când nu s-a mai putut, m-am internat. Şapte luni am stat la Institutul Fundeni, aşteptând un organ. A fost îngrozitor, dar Dumnezeu mi-a dat putere şi răbdare şi am rezistat până în ziua cea mare, ziua în care am primit vestea că s-a găsit un donator compatibil“, a completat Gabi Stoica.
„Îmi doresc foarte mult să îi cunosc familia“
Era seara de 10 noiembrie. A fost dusă în terapie intensivă, iar dimineaţa, la ora 6.00, a început transplantul. A ieşit din sala de operaţii seara, la ora 18.00. Transplantul a decurs bine, fără complicaţii. A primit o nouă viaţă. „Pentru asta îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu şi familiei donatorului care mi-a redat viaţa. De asemenea, nimic nu ar fi fost posibil fără profesionalismul echipei medicale care a făcut transplantul. Cuvintele sunt puţine. Recunoştinţă veşnică, dragoste şi mult respect pentru gestul lor. Prin durerea lor au dat viaţă altor persoane. Am aflat că era un tânăr de 20, 22 de ani, din Craiova, care ar fi murit în accident de motocicletă. O mare tragedie, era atât de tânăr! Nu trece zi fără să mă rog pentru sufletul lui. Aş vrea să îi pot aprinde măcar o lumânare la mormânt… Îmi doresc foarte mult să îi cunosc familia, acest gând nu îmi dă pace. Mă gândesc că, poate, şi ei şi-ar dori să mă cunoască, să mă strângă în braţe… Practic, o parte din copilul lor supravieţuieşte în mine. Vreau să le împărtăşesc ce s-a transmis de la copilul lor la mine, şi nu sunt puţine… Nu îmi doresc să deschid răni sau să supăr pe cineva. Sunt mamă, îmi închipui ce înseamnă să îţi pierzi copilul! De donator am aflat de la medicii din Fundeni, însă nu au voie să ofere mai multe date. Şi respect acest lucru. Deşi medicii spun că ficatul nu transmite informaţii, noi, primitorii, îi contrazicem. Sunt mai fermă în ceea ce fac, nu suportam vinul, acum salivez, iubeam florile, aveam sute de ghivece, acum nu mai am absolut nici o treabă cu ele.
Le-am donat şcolii, iar gusturile culinare mi s-au schimbat radical“, a mai spus femeia.
Ştie atât de multe persoane cirotice care au decedat, fie că nu au luptat cu boala, fie că nu au găsit la timp grupa de sânge de care aveau nevoie sau au făcut diverse complicaţii şi nu au mai putut fi băgate în transplant.
Primul transplant hepatic, în 2010
Transplantul de ficat părea să fie o operaţie imposibilă în România în urmă cu 15 ani. În 2010, prof. Irinel Popescu a realizat primul transplant hepatic reușit din România. Țara noastră ocupă locul patru în lume ca rată a mortalităţii cauzată de afecţiunile hepatice.
