Direct afectați de „Brexit“ vor fi doljenii care doresc să muncească în Marea Britanie. Accesul pe piața muncii nu va mai fi atât de ușor ca până acum, după decizia Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană (UE). O eventuală limitare a accesului forței de muncă pe piața din Marea Britanie îi va afecta direct și pe doljenii care lucrează „la negru“ în țara respectivă. Rămâne de văzut ce strategie va adopta statul britanic în privința celor care nu mai sunt protejați pe teritoriul acelei țări de statutul cetățenilor din Uniunea Europeană privind libera circulație a forței de muncă. Nu este exclus ca aceia care vor fi depistați că lucrează fără forme legale acolo și cei care nu au loc de muncă și au plecat la cerșit sau la furat să aibă de suferit sau să fie repatriați atunci când sunt depistați. Rămâne de văzut ce strategie vor adopta britanicii în această privință.
Volatilitatea valutelor scumpește creditele doljenilor, pe termen scurt
Ieri, imediat după anunțul oficial de la referendumul care atesta ieșirea britanicilor din UE, fenomenul „Brexit“ a înroșit piețele financiare ale Europei, și nu numai. Totodată, în România, moneda națională s-a depreciat ușor comparativ cu cele mai cunoscute valute. Astfel, euro a urcat de la 4,51 lei la 4,53 lei pentru un euro; dolarul american s-a apreciat de la 3,96 lei/ un dolar la 4,07 lei pentru un dolar; francul elvețian a crescut în raport cu moneda națională de la 4,16 lei pentru un franc elvețian la 4,17 lei pentru un franc. Dacă vor mai fi creșteri ale valutelor comparativ cu leul și săptămâna viitoare, atunci doljenii cu rate bancare în respectivele valute vor fi direct afectați, pentru că vor scoate mai mulți lei din buzunar pentru a-și achita ratele în respectivele valute.
Rămâne de văzut dacă piețele valutare se vor calma săptămâna viitoare sau nu. La ultimele crize internaționale, volatilitatea valutelor comparativ cu leul românesc s-a estompat după câteva zile de la izbucnirea acelor crize. De data aceasta, „Brexit“ este ceva diferit de ceea ce s-a întâmplat până acum (bombardamente, alegeri, schimbarea unor lideri de state etc.) De multe ori, temperarea valutelor s-a făcut fie cu ajutorul Băncii Naționale a României (BNR), care a intervenit în piață, fie piața s-a reglat de la sine, după trecerea crizei respective. Și ieri a intervenit BNR. Efectele Brexit de-abia de acum încolo încep.
Schimbări la exportatori și importatori în ceea ce privește TVA?
Cele mai multe mărfuri exportate de firme din Dolj au ajuns în Marea Britanie, anul acesta. Firmele din tot județul au exportat mărfuri în valoare de 90 de milioane de euro, în luna ianuarie a acestui an, potrivit datelor de la Direcția Județeană de Statistică Dolj. 24,7% din aceste exporturi s-au făcut în Marea Britanie, ne-a informat Statistica, astfel că Marea Britanie a acaparat cele mai multe mărfuri fabricate în Dolj, depășind în acest an valoarea mărfurilor livrate de firmele doljene în Germania, care fusese pe primul loc până în 2016 în ceea ce privește destinația mărfurilor doljene care trec granița. Cel mai probabil, Ford a livrat autovehicule și motoare de valoare mare în Marea Britanie.
Livrarea de mărfuri în spațiul intracomunitar se face fără TVA, iar exportatorii cer rambursarea TVA de la statul român. Odată ce Marea Britanie iese din UE, se pune problema taxei pe valoarea adăugată, ceea ce ar crește valoarea mărfurilor care ajung în Marea Britanie.
De asemenea, se pune problema la ce preț (cu sau fără TVA) se vor importa bunurile din Marea Britanie după ce aceasta a decis să părăsească spațiul intracomunitar.
Cu alte cuvinte, este posibil fie să se scumpească mărfurile aduse din Marea Britanie, fie firmele exportatoare să livreze în UK mărfuri cu costuri mai mari decât până acum. Rămâne de văzut cum se va proceda în acest sens și ce decizii sau acorduri comerciale se vor încheia între România și Marea Britanie.