-1.1 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Pensionul“ cu gratii de la Pelendava

„Pensionul“ cu gratii de la Pelendava

380 de persoane private de libertate. Tot atâtea poveşti ale unor oameni care şi-au petrecut ani buni din viaţă plătind pentru faptele lor. Trecând de porţile Penitenciarului Pelendava descoperi un spaţiu extrem de generos, camerele spaţioase, gen apartamente, dotate cu balcoane, bucătărie şi grup sanitar, în care se află deţinuţii. Fiecare apartament are televizor. Doar grilajele de la geamuri şi balcon şi gardurile cu sârmă ghimpată din jurul clădirilor în care sunt cazaţi deţinuţii te fac să realizezi că te afli într-un penitenciar ce are în custodie persoane private de libertate aflate în executarea unei pedepse în sistem de regim semideschis şi deschis. În numai doi ani de detenţie la Pelendava, cinci persoane au elaborat 17 lucrări ştiinţifice.

A fost nevoie de o singură clipă. O răbufnire nervoasă, necontrolată, după care au urmat regrete. În multe dintre cazuri, la mijloc este vorba de vieţi care au fost curmate, sute de oameni tâlhăriţi. Costel Radu are 39 de ani. A fost reţinut pentru omor. A fost mutat de-a lungul anilor în mai multe penitenciare, însă condiţiile din Penitenciarul Pelendava sunt incomparabil mai bune cu tot ce a văzut înainte, susţine bărbatul. Mai are doar 20 de zile şi părăseşte penitenciarul. Tânjeşte la acea zi. „Am fost implicat într-un scandal. Unul dintre tipi m-a atacat şi din greşeală l-am lovit. Mortal. Îmi pare rău, mi-a părut rău din acea clipă, însă nu am mai putut schimba nimic. În acea clipă a trebuit să mă apăr. Am fost mutat dintr-un penitenciar în altul. Am fost la Giurgiu, Rahova, Găeşti, apoi transferat aici, la Pelendava. Condiţiile sunt bune, mâncarea la fel. A fost o perioadă în care erau foarte mulţi gândaci, însă au rezolvat acea problemă. În acest penitenciar am avut şansa să muncesc foarte mult la fermele pe care le deţine, aşa am reuşit să mai uit din probleme, iar timpul a trecut mai repede. Îmi este însă dor de libertate şi de fata mea. Sunt divorţat, pe ea o mai am. E greu însă să fii închis, să nu ai habar ce se întâmplă acasă, să aştepţi acel telefon sau vizită cu sufletul la gură. Este însă şi teama de ce vom găsi atunci când vom ajunge în libertate, de cum ne vor privi oamenii. Va dura ceva timp până ne vor da o şansă să ne integrăm… Aceste ultime zile sunt extrem de grele“, a spus Costel.

Mâncare fără verdeaţă, fără gust…

Marian Lucian Troacă are 24 de ani. Mai are doar două luni până părăseşte penitenciarul. A avut de ispăşit doi ani pentru tâlhărie. Este revoltat însă de condiţiile din acest penitenciar şi nu-i este frică să spună acest lucru. „Sunt mulţi care mai au pedepse de ispășit. Eu ies în două luni. Nu sunt nici recidivist, nu am nici rapoarte. De aceea vreau să spun lucrurile care mă deranjează. Pereţii din camere sunt murdari, neigienizaţi, mâncarea este foarte proastă, nu se poate mânca. Nu are verdeaţă, nu are gust. E bună numai când vine cineva în control sau când doresc dânşii. Astăzi a fost foarte bună, însă de obicei lasă de dorit. Azi am avut ciorbă de fasole. Sunt de acord că aici e penitenciar şi că trebuie să simţim acest lucru, să nu mai greşim ca să ne întoarcem, dar nu trebuie
să-şi bată joc de oameni. Oricine poate greşi la un moment dat. Uneori e nevoie doar de o clipă de neatenţie pentru a săvârşi o nenorocire. Vreau ca în penitenciare, angajaţii să ia măsuri atunci când avem nevoie, nu după o zi sau cinci zile. Nu de puţine ori le-am spus că mă doare capul de îmi plesneşte, iar ei mi-au spus că nu e urgenţă. Ce e o urgenţă pentru ei, atunci când îmi rup mâna sau mor?“, a spus Marian.
Sunt bărbaţi de toate vârstele la Pelendava, din toate mediile sociale. Cel mai bătrân are 75 de ani. Au trecut mulţi pe aici de-a lungul anilor, mulţi care au fost condamnaţi pe viaţă, iar ultimii ani de detenţie i-au ispăşit prin muncă la Pelendava. Mulţi dintre deţinuţi glumesc chiar pe seama locului în care se află, îl numesc „pension“ şi se laudă că de pe balconul camerei în care se „odihnesc“ pot să asculte în voie muzica de la discoteca organizată în aer liber nu departe de penitenciar.

Cinci deţinuţi de la Pelendava au elaborat 17 lucrări ştiinţifice

Penitenciarul Pelendava dispune de bază sportivă – unde se organizează competiții de fotbal între deținuți, cameră de audiere prin videoconferință, cabinet medical, camerele de deținere, bibliotecă, locuri de plimbare, magazin alimentar. Cei 380 de deţinuţi sunt cazaţi în două imobile. „Camera de deţinere este atipică oricăror altor penitenciare din ţară, este tip apartament, împărţită în două camere de cazare, dotată cu grup sanitar şi o încăpere unde se serveşte masa, dar şi un balcon. Sunt 14 persoane cazate într-un apartament. Fiecare deţinut are mai mult de patru metri pătraţi alocaţi, aşa cum spune legea. Condiţiile sunt foarte bune, libertatea de mişcare este asigurată de acest tip de deţinere. Pe timpul nopţii, au deschise uşile la camerele de cazare, se pot vizita, cu condiţia să respecte programul de somn. Muncesc cinci zile pe săptămână, au dreptul la două zile libere“, a spus comisar-şef, Alin Popescu, şef birou Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, la Penitenciarul Pelendava. De la magazinul din incinta penitenciarului, deţinuţii au dreptul să cumpere săptămânal în valoare de 900 de lei. Şi nu sunt puţini cei care profită de acest drept. „Penitenciarul dispune şi de bibliotecă, de unde deţinuţii pot să se informeze, pot să citească diverse cărţi ştiinţifice, de beletristică. Din anul 2014 până în prezent au fost scrise 17 lucrări ştiinţifice. Cinci deţinuţi au beneficiat astfel de acordarea zilelor-câştig ca urmare a elaborării unei lucrări ştiinţifice“, a spus inspector de penitenciar Loredana Groza.

Angajaţii acestui penitenciar par cei oropsiţi

Ieri, Penitenciarul Pelendava a organizat „Ziua Porților Deschise“, eveniment ocazionat de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar românesc. Cu acest prilej, cei care au dorit au avut posibilitatea să viziteze penitenciarul. Mulţi dintre cei care au ales să viziteze penitenciarul au rămas surprinşi. „Am rămas impresionată. Nu mă aşteptam să găsesc asemenea condiţii. Deţinuţii par extrem de relaxaţi, iar condiţiile în care sunt cazaţi sunt foarte bune. Angajaţii acestui penitenciar par cei oropsiţi şi nicidecum cei care sunt închişi, certaţi cu legea“, a spus Maria, una dintre vizitatoare.
Penitenciarul este amplasat la opt kilometri de Craiova, pe şoseaua Craiova – Caracal. Are la origine fosta anexă PCR înfiinţată înainte de 1960, care din 1 noiembrie 1977 a aparţinut Oficiului Economic Central Carpaţi. A funcţionat ca unitate componentă a acestui oficiu după care s-a transformat în Întreprinderea Agroindustrială de Producţie şi Prestaţii Craiova. Din 1991, unitatea a fost preluată de Serviciul Român de Informaţii. Prin reorganizare, unitatea îşi continuă activitatea de la 1.05.1992 sub denumirea de Regia Autonomă Pelendava sub tutela aceleiaşi instituţii, Serviciul Român de Informaţii. De la 1.05.1993 se transformă în UM 05099 sub aceeaşi administraţie. Din anul 1995 devine Unitatea de Producţie şi Prestări Servicii Pelendava până în iunie 1999, când se transformă în penitenciar, trecând în administrarea Ministerului Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS