Tot mai mulţi vârstnici aflaţi în situaţie disperată sună la redacţia Gazetei de Sud cerând sprijin. Este şi cazul Mariei Oproaica, de 70 de ani. Imobilizată la pat în urma unei luxaţii de şold, insulino-dependentă, cu probleme grave de vedere, motiv pentru care a fost încadrată în grad de handicap, femeia are nevoie de mâncare, de medicamente, de sprijin.
În urmă cu aproximativ două luni, v-am prezentat în Gazeta de Sud, în articolul „Angajaţi ai serviciilor sociale, doi bătrâni au nevoie de voi!“, apelul disperat al unui bărbat aflat în imposibilitate să-şi îngrijească soţia (http://www.gds.ro/Local/2016-04-22/angajati-ai-serviciilor-sociale,-doi-batrani-au-nevoie-de-voi/). Virgil Vladu, de 67 de ani, a mărturisit că este la capătul puterilor, că nu mai poate rezista fizic şi psihic să aibă grijă de femeia pe care a iubit-o întreaga viaţă, alături de care a trăit 24 de ani, pe care nu a lăsat-o niciodată să facă nimic ca să o protejeze. Acest bărbat, la fel ca mulţi aflaţi în situaţia lui, nu a ştiut cui să se adreseze, după ce nici un spital nu mai acceptă internarea soţiei sale.
Asistenţii sociali au venit şi au efectuat o anchetă şi au decis internarea femeii în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă, componentă a Complexului „Sf. Maria“, din cartierul Craioviţa Nouă.
Alt vârstnic, altă poveste
Şi de această dată, povestea este asemănătoare, doar că apelul primit este chiar de la femeia imobilizată la pat. Maria Oproaica a rămas văduvă de aproape 35 de ani. A ales însă să nu se recăsătorească. Are un singur fiu care, însă, mărturiseşte că nu îşi permite să aibă grijă de mama sa pentru că munceşte extrem de mult şi are un salariu mic din care cu greu se poate întreţine împreună cu concubina la care locuieşte. Din luna aprilie a acestui an, bătrâna trăiește într-o locuință socială, într-o garsonieră de pe strada Tabaci, dintr-o pensie de 367 de lei. Am găsit-o zăcând pe o canapea, lângă care era lipită o cutie de carton în loc de masă, pe care erau aşezate medicamentele, insulina, o sticlă cu apă şi telefonul mobil să sune în caz de urgenţă. Deşi este diabetică, insulino-dependentă şi ar trebui să respecte schema clasică a meselor zilnice, până la ora 13.00 mâncase doar un colţ de pâine şi un triunghi de brânză topită, aduse de vecini. După o viaţă, nu a strâns prea multă avuţie, doar o bibliotecă, în care are câteva cărţi, dar, şi câteva geamantane în care îşi ţine hainele. Nu a avut o viaţă uşoară, povesteşte femeia. A muncit în Italia. A avut grijă de bătrâni bolnavi. „Nu am avut însă constant un loc de muncă. În cei 15 ani, cât am stat acolo, am lucrat aproximativ şapte ani. A fost foarte greu, am muncit ca o sclavă, iar când nu aveam de lucru dormeam pe bănci prin parcuri sau pe la adăposturile pentru săraci. M-am întors în ţară cu ceva bani pe care însă i-am cheltuit prin spitale. Fratele a vândut între timp casa părinţilor, în care am locuit toată viaţa, fără acceptul meu şi am ajuns pe drumuri. La sfârşitul anului trecut am mers la Finanţe să ridic un certificat care să ateste faptul că nu am venituri. Era aglomeraţie mare, nu puteam sta prea mult în picioare. Am probleme mari de vedere, glaucom cu unghi deschis, retinopatie diabetică hemoragică, nu am văzut şi m-am aşezat pe un scaun care era rupt. Nu am avut de ce să mă sprijin şi m-am prăvălit pe ciment. Au chemat salvarea şi am ajuns la urgenţă cu fractură de şold. Iniţial nu au vrut să mă opereze, pentru că am diabet, osteoporoză, infarct miocardic. După mai multe insistenţe, doctorul a decis să mă opereze, însă nu a venit niciodată să vadă cum mă simt după operaţie. Venea doar un fizioterapeut care ţipa să mă dau jos la marginea patului, deşi îi explicam că nu pot să îndoi piciorul de la genunchi. În scurt timp, mi-au făcut externarea, deşi nici nu îmi trăseseră firele. Nu am avut bani de fizioterapie, nu aveam bani nici pentru calmante şi astfel starea mea s-a înrăutăţit. De câteva săptămâni, tijele s-au deplasat către genunchi, picioarele s-au umflat foarte rău, nu mă mai pot mişca. Sunt imobilizată la pat. Din cauza durerilor insuportabile, în urmă cu câteva zile am chemat salvarea. M-au dus în urgenţă, însă după numai câteva ore de aşteptare mi-au spus că problemele mele de sănătate nu sunt o urgenţă, că am nevoie de fizioterapie“, a povestit femeia.
Bătrâna este încadrată în grad de handicap mediu pentru afecţiunea oculară. Iniţial a avut accentuat, însă în urma reevaluării din 2015 i-a fost schimbată încadrarea. A depus contestaţie la Comisia superioară, dar şi la Colegiul Medicilor împotriva doctoriţei care i-a întocmit referatul medical. De la 270 de lei pe lună, cât primea pentru încadrarea iniţială, în prezent primeşte 40 de lei. Contestaţia depusă nu a avut câştig de cauză.
Centrul de Îngrijire şi Asistenţă, componentă a Complexului „Sf. Maria“, ocupat la capacitate maximă
Am sunat la instituţiile abilitate. Maria Oproaica este doar una dintre miile de craiovence ajunse la vârsta a treia care se confruntă cu o astfel de situaţie. „Avem foarte multe situaţii asemănătoare, fie că este vorba de bătrâni rămaşi singuri, fie cu aparţinători care nu îşi mai permit să îi îngrijească sau nu mai vor. În căminul pentru persoane vârstnice beneficiază de asistenţă socială, medicală, primesc hrană. În acest moment, avem locuri disponibile. Sunt 290 de vârstnici internaţi. De obicei, pe perioada verii, numărul solicitărilor scade, urmând ca din toamnă acestea să crească considerabil. În astfel de situaţii trebuie solicitat sprijinul asistenţilor sociali din cadrul Primăriei Craiova care vin şi efectuează anchete sociale, şi în funcţie de solicitarea vârstnicilor sau aparţinătorilor pot să trimită dosarul la noi“, a spus Vali Giurcă, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova. Am vrut să aflăm apoi şi părerea reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj care dispune, pentru persoanele cu deficienţe, de Centru de Îngrijire şi Asistenţă, componentă a Complexului „Sf. Maria“. „Este nevoie însă ca femeia să solicite internare în acest centru. Asistenţii sociali pot trimite cererea spre analiză, iar cazurile extrem de grave sunt preluate. Angajaţii noştri pot efectua un raport de evaluare complexă şi pot face o propunere de internare în centru. Avem solicitări de admitere în sistem. Din păcate, în acest moment centrele noastre sunt ocupate la capacitate maximă, facem listă de aşteptare. Avem şapte tineri cu handicap instituţionalizaţi care au devenit adulţi și trebuie internaţi aici pentru că au nevoie de recuperare, de îngrijire specială. Din păcate, este indisponibil Serviciul de Recuperare Echipă Mobilă al DGASPC Dolj pentru persoanele adulte aflate în dificultate. A fost organizat concurs pentru cinci posturi de kinetoterapeuţi, însă nici unul dintre candidaţi nu a promovat examenul“, a spus Florin Stancu, director DGASPC Dolj.
Şi Casa de Asigurări de Sănătate Dolj are contract cu 11 furnizori de servicii de îngrijire la domiciliu.
L-am contactat telefonic pe fiul Mariei Oproaica. Acesta ne-a spus că are un loc de muncă extenuant la care este plătit cu salariul minim pe economie. „Din păcate, este mama mea, însă nu o pot ajuta. Am rate de plătit, îmi pare rău să o văd într-o asemenea situaţie, însă nu am nici o putere să o ajut“, a spus Adrian Dobre.
