4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljStadionul „Oblemenco“, amânat până la anul?

Stadionul „Oblemenco“, amânat până la anul?

Stadionul de 50 de milioane de euro din Craiova nu va fi gata până pe 26 noiembrie 2016, termenul-limită dat firmei de construcții CON-A din Sibiu de principalul finanțator al proiectului, Compania Națională de Investiții (CNI). Informația a fost „scăpată“ de unul dintre reprezentanții firmei care asigură dirigenția de șantier, la solicitarea GdS, el precizând că noul termen este februarie 2017. Ulterior, acesta le-a cerut jurnaliștilor să ia legătura cu reprezentanții primăriei. În ciuda insistențelor GdS, Primăria Craiova, constructorul CON-A și CNI au impus legea tăcerii. Doar CON-a a precizat într-un răspuns că nu poate oferi detalii deoarece are clauză de confidențialitate. Amânarea finalizării stadionului pare evidentă dacă raportăm gradul de execuție din prezent cu graficul de lucrări din caietul de sarcini și cu experiența altor stadioane construite în România. Constructorul mai are la dispoziție patru luni și jumătate și abia montează tribunele, pe când graficul de lucrări prevedea ca în august să fi fost deja montat acoperișul. În plus, gazonul trebuie protejat șase luni de la însămânțare.

Reprezentanții Primăriei Craiova au inundat strategic Facebook-ul în ultima vreme cu fotografii care arată stadiul lucrărilor de la arena din Bănie. Ba că s-a mai montat un stâlp, ba că a început montarea tribunelor ori a acoperișului. În toate postările, primăria încerca să acrediteze ideea că termenul final, 26 noiembrie, va fi respectat și că nu vor fi întârzieri. În realitate, situația este mult mai delicată decât vor să accepte autoritățile. GdS i-a contactat pe reprezentanții firmei Confirm Construcții din Cluj, dirigintele de șantier angajat de Compania Națională de Investiții să supravegheze lucrările. Administratorul firmei, Farkas Laszlo, ne-a îndrumat către reprezentantul său trimis la Craiova, Dorin Sima. Întrebat dacă lucrările se vor finaliza la timp, acesta a explicat că la CNI s-a trimis o solicitare de prelungire a termenului final până în februarie 2017. „Solicitarea a fost trimisă acum o lună. Nu știu dacă a fost aprobată“, a spus el, îndemnându-i pe jurnaliști să vină la stadion pentru detalii. După circa două ore, Sima a revenit cu un telefon, spunând că nu mai poate vorbi și să cerem informații de la primărie. Jurnaliștii au solicitat apoi detalii de la primărie, CNI, constructor și unul dintre partenerii de dirigenție ai firmei Confirm Construcții, Aqua Serv. Tăcere. Reprezentanții primăriei și ai CNI au bâlbâit scuze că încearcă să-i găsească pe factorii de decizie, iar CON-A și Aqua Serv au trimis email-uri de la sediile din Sibiu și Cluj în care spuneau că nu pot da detalii deoarece contractul cu CNI prevede clauze de cofidențialitate. Nici încercările GdS de a discuta la fața locului cu șeful de șantier al CON-A nu au avut mai mult succes. La vederea camerei de filmat, paznicul s-a grăbit să închidă poarta, iar șeful de șantier a transmis prin intermediari că nu are două minute să stea de vorbă cu jurnaliștii.

Complexul Oblemenco, doar 35% construit

Care este situația de la stadion? A spus-o CNI într-un răspuns trimis pe 24 iunie la solicitarea GdS. Plecând de la realitatea din teren și termenul final care se apropie vertiginos, jurnaliștii au întrebat Compania, printre altele, care este stadiul lucrărilor și dacă s-au solicitat sume suplimentare. „Obiectivul de investiții este finalizat în proporție de 35%, iar graficul de execuție este respectat (…) În momentul de față, valoarea contractului nu a suferit nici o modificare valorică (…) În prezent, valoarea decontată către antreprenor (…) este de 42.334.518 lei cu TVA“, se arată în răspunsul CNI. Raportate la valoarea totală a proiectului, de 227.000.000 de lei, cu tot cu contribuția de 10% a Primăriei Craiova, datele CNI arată că lucrările de la stadion au fost decontate în proporție de 20%. De asemenea, procentul de 35% ridică mari semne de întrebare asupra termenului de 26 noiembrie. Conform contractului, constructorul are la dispoziție 14 luni și jumătate să predea complexul sportiv la cheie. Practic, în opt din cele 14 luni firma a construit doar o treime din obiectiv și mai are la dispoziție patru luni pentru a-l finaliza. Mult prea puțin față de ceea ce scrie în caietul de sarcini și față de experiența altor stadioane construite în țară, de exemplu Arena Națională și Cluj Arena. În acest din urmă caz, constructorul a fost tot CON-A, în consorțiu cu mai multe firme. De exemplu, pe Facebook au circulat imagini cu stadionul de la Cluj prezentat cu zece luni înainte de finalizare. Stadionul avea tribunele montate și jumătate din acoperiș, iar proiectul a fost de mai mică anvergură decât cel de la Craiova. La rândul ei, Arena Națională avea toate tribunele și structura pentru acoperiș montate cu șase luni înainte de finalizare.
Dincolo de imagini, însă, prevederile din caietul de sarcini al Complexului Sportiv de la Craiova sunt de netăgăduit. De exemplu, conform graficului de lucrări, în această lună ar fi trebuit să fie finalizată suprastructura din beton armat și prefabricate, în august ar trebui să fie gata montajul pentru structura acoperișului, în septembrie ar trebui montată structura exterioară și ar trebui finalizată mobilarea interioară și infrastructura pentru amenajări exterioare. De asemenea, de luna viitoare ar trebui să înceapă instalarea sistemului pentru gazon, procedeu prevăzut să dureze până în luna octombrie. Cum să respecte constructorul termenele din caietul de sarcini când el abia a început să monteze tribunele? Poate CNI va avea un răspuns la această întrebare zilele următoare.

Metoda „Salvamarul“ de la „Oblemenco“

Simțind că e rost de întârziere, primarul Olguța Vasilescu a aplicat metoda „Salvamarul“, folosită fără succes însă în cazul Water Park-ului. Primarul s-a tot plâns că municipalitatea nu găsește salvamari să-i angajeze, așa cum cerea proiectul finanțat din fonduri europene pentru construirea parcului acvatic din Craiova. Pe ușa din dos, însă, primăria cerea la Ministerul Dezvoltării prelungirea termenului de finalizare a Water Parkului până în aprilie 2017, după ce dăduse asigurări că el va fi inaugurat pe 1 iunie. În cazul stadionului, primarul Olguța Vasilescu a pregătit terenul pentru întârzierea proiectului, declarând pentru știrile ProTV următoarele: „Suprafața de joc sunt absolut convinsă că nu va putea să fie gata în luna noiembrie. Gazonul va avea nevoie de două luni ca să se prindă“. Nu gazonul va întârzia inaugurarea stadionului, ci lucrările restante. Dacă primarul tot a amintit de gazon, trebuie spus că, potrivit caietului de sarcini, el are nevoie nu de două, ci de șase luni pentru a se putea organiza competiții pe stadion. „Odată însămânțat (gazonul – n.r.), se va evita utilizarea terenului timp de șase luni, timp în care gazonul trebuie menținut în condiții optime, controlat prin sistemul de iluminat ce permite fotosinteza și sistemul de irigare“, scrie negru pe alb în caietul de sarcini. În această situație este posibil ca stadionul să poată fi folosit în competiții abia din toamna anului viitor. Același caiet de sarcini detaliază cum trebuie îngrijit gazonul: „În cele șase luni necesare gazonului pentru a ajunge la maturitate, trebuie să se întreprindă operațiuni zilnice de mentenanță, iar instalațiile de iluminare trebuie să fie prezente și funcționale de la momentul răsăririi gazonului. Temperatura de germinare la sol trebuie să fie 12-15 grade, de aceea se recomandă perioadele de primăvară și toamnă ca fiind optime pentru însămânțare“.

Complexul sportiv în cifre 

Lucrările la Complexul Sportiv Oblemenco au început în septembrie 2015, iar contractul a fost atribuit unei asocieri formate din SC CON-A SRL, SC ACI CLUJ SA,  SC NISAL SRL și SC DICO și ȚIGĂNAȘ Birou de proiectare SRL, lider de asociere fiind SC CON-A SRL. Asocierea declarată câștigătoare a fost și singura care a depus oferta financiară și tehnică. Valoarea contractului este de 166 de milioane de lei fără TVA, bani pe care îi pune la dispoziție Compania Națională de Investiții din subordinea Ministerului Dezvoltării. La această sumă se adaugă o contribuție de 10% din partea Primăriei Craiova, adică 21 de milioane de lei cu TVA. În total, construirea complexului sportiv costă peste 50 de milioane de euro. Potrivit proiectului, stadionul va avea o capacitate de 30.854 de locuri și poate găzdui meciuri de rugbi, fotbal pentru seniori, fotbal pentru juniori, rugbi în 7, oină, hochei pe iarbă, minihochei, fotbal american, concerte, târguri, expoziții, adunări politice, culturale, sociale și religioase. „Complexul sportiv va fi realizat astfel încât să poată găzdui meciuri de fotbal cu public de nivel FIFA WORLD CUP, UEFA EURO 2020, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF – Liga I și celelalte competiții interne de fotbal, meciuri de rugbi cu public pentru nivel mondial și național. Complexul sportiv va fi proiectat și realizat astfel încât să respecte cerințele UEFA EURO 2020 Tournament Requirements. Terenul propriu-zis va fi acoperit cu gazon natural și prevăzut cu sistem de drenaj subteran in vacuum, cu sistem automat de irigare cu sprinklere, cu sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă și cu sistem de fotosinteză artificială“, scrie în caietul de sarcini. Terenul va fi dotat cu un sistem de nocturnă perimetrală, care va asigura 2000 lux/mp, iar afișajul electronic de pe stadion va fi asigurat prin două panouri de afișaj situate pe latura de N-E și latura S-V. Tribunele vor fi protejate de intemperii printr-un sistem complex de acoperire. În incinta complexului sportiv se vor asigura 645 de locuri de parcare.

Problemele cu pânza freatică erau cunoscute de la început

Reprezentanții primăriei s-au plâns de nenumărate ori că pânza freatică din zonă este foarte ridicată, iar acest lucru îngreunează lucrările, mai ales la stadionul de atletism care se construiește lângă. Proiectul Complexului „Oblemenco“ a beneficiat însă de un studiu geotehnic la care consorțiul de firme a avut acces, iar oferta depusă s-a făcut și în funcție de acest criteriu. Potrivit studiului, pe amplasamentul complexului, „nivelul apei subterane a fost întâlnit la cote cuprinse între -1,50 m și -0,90 m de la cota terenului natural și s-a stabilizat în jurul cotei de -0,80 m.
Pentru a putea executa săpăturile necesare realizării fundației din beton armat, este necesară coborârea nivelului apei subterane cu cel puțin 50 cm sub cota maximă de fundare“, scrie în document.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS