În timp ce sute de craioveni s-au debranșat ilegal de la sistemul centralizat de încălzire al orașului, chiar cu concursul SC Termo Craiova SRL, deși se aflau în zone unitare, alte sute de proprietari nu primesc acordul de debranșare pe motiv că sunt în zone unitare, deși în peste 25% din apartamentele din blocul în care locuiesc au fost deja montate centrale de apartament.
Modul haotic în care s-au făcut debranșările de la sistemul centralizat de încălzire din Craiova arată că de-a lungul timpului sute de craioveni s-au debranșat ilegal cu concursul SC Termo Craiova SRL, care le-a dat acordul de debranșare chiar dacă blocurile în care aceștia locuiesc fac parte din zonele unitare. Conform prevederilor HCL nr. 459/2009, sunt „considerate în zonă unitară condominiile care au o rată a debranșărilor în echivalent suprafață termic echivalentă de încălzire de până la 25% inclusiv“. Un exemplu elocvent este blocul I40, scara 2 din Asociația de proprietari nr. 8 din cartierul 1 Mai. Căutând în Tabelul centralizator cu zonele unitare de încălzire din municipiul Craiova, respectivul condominiu figurează în zonă unitară de încălzire, dar, cu toate acestea, cinci apartamente din 19 au de mult altă sursă de încălzire, iar alte două și-au montat recent centrale și așteaptă aprobarea furnizorului. Se ridică o întrebare firească: cum s-au făcut aceste debranșări, din moment ce un act normativ interzice acest lucru? „Cele cinci debranșări din blocul I 40, scara 2 s-au făcut de-a lungul timpului, bineînțeles după ce a intrat în vigoare HCL 459/2009. Acești proprietari figurează în evidențele noastre, ceea ce înseamnă că sunt debranșați legal, dacă ar fi să-i comparăm cu cei despre care nu știm că au renunțat la sistemul centralizat și și-au montat centrale de apartament. Este posibil ca aceste solicitări să fi fost băgate sub nasul angajatului Termo, care a semnat alături de alte sute de solicitări. Posibil să fi existat și favoritisme ori cei care au făcut-o să le fi dat aprobări fără să cunoască realitatea din teren“, a declarat Dan Magla, directorul SC Termo Craiova SRL. Reprezentanții furnizorului de căldură nu pot explica modul în care s-au făcut debranșări într-o zonă în care acestea sunt interzise, fapt confirmat și de administratorul Asociației de proprietari nr. 8, Daniela Fâlfan. Aceasta spune că în blocul I40 s-a depășit procentul de 25%, deoarece din 19 apartamente șapte au optat pentru centrale de apartament. „Blocul nu se mai încadrează la zona unitară, sunt cinci apartamente debranșate mai de mult și alte două și-au montat recent centrale. Din moment ce s-au deconectat de la rețeaua blocului, cu siguranță au aprobarea furnizorului. Știu că cei de la Termo ne-au cerut o situație cu apartamentele debranșate din asociația noastră“, a spus Daniela Fâlfan, administrator asociație.
Pentru unii e zonă unitară, pentru alți e liber la debranșare
Ilegalitățile comise doar în cazul blocului I40, scara 2 (dar cazuri de acest fel sunt multe în oraș) au ieșit la iveală în momentul în care unul dintre proprietari a solicitat la Termo acord de debranșare. Marin Bădoi, locatar în blocul I40, a rămas surprins de răspunsul SC Termo că nu poate să-și pună centrală de apartament pentru că se află într-o zonă în care debranșarea este interzisă. „Eu am solicitat să mă deconectez și să-mi pun centrală. Știam că alte cinci apartamente au centrale și cel de-al șaselea și-a montat în acest an. Spre surprinderea mea, cererea a fost respinsă pe motiv că sunt într-o zonă în care nu am voie să mă debranșez. Iată ce mi-au răspuns în adresa nr. 7363/09.06.2016: «Conform prevederilor legale în vigoare, Ordinul 91/2007 al președintelui ANRSC, HCL 363/2013 și HCL 459/2009, blocul I40 se află în zonă unitară de încălzire. Întrucât nu sunt întrunite condițiile impuse prin reglementările în vigoare, nu se poate aviza favorabil solicitarea de deconectare de la alimentare cu energie termică a apartamentului menționat». Am mers și am depus și cea de-a doua cerere și o anume doamnă Tanța de la Serviciul Tehnic mi-a zis că blocul meu este în zonă unitară și nu o să primesc aprobare. Nu știu ce să mai înțeleg! Vecinii mei au putut, iar eu nu?“, se întreabă Marin Bădoiu.
Întrebat despre acest caz, directorul SC Termo Craiova SRL, Dan Magla, a spus inițial: „Vom analiza această situație în funcție de particularitățile de la fiecare scară. Oricum, situația în teren a suferit modificări“. După care a revenit cu un alt răspuns: „Acest caz este simplu și, cu siguranță, se va rezolva. Cred că proprietarul în cauză mai are de completat cu unele documente dosarul prin care a solicitat deconectarea de la sistemul de încălzire centralizat“.
Proprietarii pot să ceară în instanță debranșarea
În cazul în care proprietarii aflați în astfel de situații se lovesc de refuzul furnizorului de căldură de a le aproba debranșarea de la rețeaua de căldură a orașului, ei au posibilitatea să acționeze furnizorul în instanță. Sunt proprietari care au avut câștig de cauză și în acest mod au ieșit de sub monopolul SC Termo. „În această speță nu se mai poate pune problema existenței zonei unitare, întrucât este prea vizibil să-i nedreptățim pe vecini. Eu nu pot să rămân consumator captiv, iar vecinul meu a avut dreptul să se debranșeze. În caz contrar, proprietarul poate să acționeze furnizorul în instanță și practica judiciară arată că în astfel de spețe proprietarii au câștig de cauză“, a precizat Ion Pătrulescu, jurist.