Diligențele îi transportau pe călători în toate colțurile țării înainte ca trenurile să-și facă apariția în gări. Cine avea treburi importante în Capitală putea apela la diligența cu șase locuri. Mai circulau diligențe și pe ruta: Craiova – Turnu Severin – Orșova, Craiova – Bechet, Craiova – Calafat. Toate locurile în diligență erau numerotate, ele eliberându-se după ordinea cererilor. Fiecare călător avea dreptul la un transport gratis de bagaj în greutate de 15 kilograme. În însemnările lui Traian V. Turtureanu, aflate la Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Dolj, se nota: „Direcțiunea generală a poștelor va fi recunoscătoare către domnii călători când vor binevoi a și da osteneala să’i semnaleze superările seu desagrementele ce vor fi avutu, precum și neregularitățile ce vor fi constat în călătoria domniilor lor“.
Diligențele vor dispărea ușor din peisaj, căci își fac apariția așa zisele „trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane“, care „sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi…“, după cum descria tânărul bursier român Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, care urca pe 27 octombrie 1831 într-un astfel de mijloc de transport, în Anglia.
Introducerea transportului pe calea ferată în Țările Române a început să fie o preocupare constantă, mai ales după 1850. Construcția căilor ferate se impunea mai ales datorită dezvoltării producției de mărfuri, a comerțului, căci, conform însemnărilor vremurilor, un transport de cereale pe o distanță mai mare de 100 de kilometri de porturi dunărene costa aproape tot atât cât valoarea mărfii.
Primul șuierat de tren la Craiova
La 31 octombrie 1869 a fost inaugurată prima linie ferată construită în țara noastră. Era vorba de cea care lega Bucureștiul de Giurgiu. 18 luni au durat lucrările cu materiale aduse pe Dunăre de la Viena. Primul tren, plecat în ziua inaugurării din gara Filaret, transporta în cele două vagoane ale sale, 72 de persoane: miniștri, membri ai corpului diplomatic, reprezentanți de seamă ai autorităților și câțiva negustori. Ziarele timpului, care descriu evenimentul, menționează: „La gara Filaret s-a fost adunat tot norodul din București ca să vadă cum merge primul tren și ca să admire pe aceia dintre oameni care cutează a se urca în el“.
Rețeaua de căi ferate se va extinde. În anul 1868 începe și construirea căii ferate București – Pitești- Craiova- Turnu Severin- Vârciorova și a liniei Craiova – Calafat, de către o societate germană.
La început, vagoanele erau încălzite cu sobe interioare la clasa a III-a și cu vase umplute cu apă caldă la clasele I și a II-a. Ulterior, aceste vase au fost înlocuite printr-un sistem de aer cald, produs de sobe instalate sub vagon. Iluminatul s-a făcut inițial cu lămpi alimentate cu ulei de rapiță sau petrol.
Peste ani, dezvoltarea rețelei de căi ferate se extinde, dovadă stă și mențiunea din nr. 286 al „Răsboiului“ în care se anunța că la „8 (20) mai 1878 stațiunea CFR Craiova va elibera bilete pentru călătoria directă la următoarele stațiuni: Viena, Budapesta, Czepled, Temesvar și Herculesbad, acesta ca urmare a deschiderii liniei ferate austriece Caransebeș – Orșova. De la aceeași dată trecea prin Craiova trenul accelerat București -Vârciorova, care avea legătură cu trenul austriac Orșova – Budapesta – Viena“.
Povești în zgomot de tren
Pe peronul Gării Craiova au descins, de-a lungul vremii, personalități de seamă ale vremurilor trecute. Tache Ionescu a fost întâmpinat în 1908, în Gara Craiova, de către luptătorii pentru Unire. Într-o altă vreme sosea cu trenul la Craiova şi Caragiale, pentru a-şi susţine spectacolele care se bucurau de un imens succes de public. Cu puţin înainte ca trenul ce-l aducea aici să sosească, gara se umplea cu oamenii ce purtau buchete de flori. Călători pentru o zi în vechea gară a Craiovei au mai fost Octavian Goga, Vasile Lucaciu, De Gaulle, Gheorghiu- Dej, Petru Groza, dar şi membri ai familiei regale, care soseau cu trenul la domeniile regale, printre aceştia Carol I şi Ferdinand, care erau de fiecare dată aşteptaţi în acordurile fanfarei Diviziei I Craiova.
Sunt și povești care s-au scris în șuierat de locomotivă. Traian V. Turtureanu notează în unul din manuscrisele sale. „Povestesc craiovenii că în noiembrie 1918, când a plecat din oraș ultimul tren cu nemții ce se retrăgeau, de cel din urmă vagon au fost legate sute de tinichele, ce făceau un zgomot infernal, de au ieșit toți la geam, pentru a primi huiduielile craiovenilor veniți în gară pentru a asista la acest spectacol“, scrie Traian V. Turtureanu.
Din aceeași lucrare aflăm că lumea venea la gară să-l audă pe portarul Dumitru Măciuceanu. „Mic, îndesat, mustăcios și tuciuriu la față, suna plecarea trenurilor. Înarmat cu un clopot mare, el se ducea întâi în sala de așteptare, suna de câteva ori din clopot și striga cât îl ținea gura. «Trenul de persoane spre… pleacă de la linia… peste 5 minute. Poftiți în vagoane, domnilor» Și mai striga o dată, sunând din clopot, în restaurantul gării unde lumea se întindea la masă și vorbă, așteptând ore în șir legăturile și pentru ultima oară mai suna clopotul și se auzea glasul lui Dumitru, portarul pe peron“, scria Traian V. Turtureanu.
Vremurile vechi au trecut. Altele noi le-au luat locul. Au rămas doar poveștile din negura timpului, consemnate astăzi în foi îngălbenite, măturate de anii ce au trecut peste oameni și locuri.
