4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjA rămas fără 5.000 de euro în aeroport

A rămas fără 5.000 de euro în aeroport

Alin Marica locuieşte în Târgu Jiu
Alin Marica locuieşte în Târgu Jiu

Un bărbat din Târgu Jiu a rămas fără banii strânşi cât timp a muncit pe şantier în Israel. Alin Marica a revenit recent în ţară, iar pe Aeroportul Otopeni i-a fost rătăcit bagajul în care se afla și suma de 5.000 de euro, agonisită în urma unui contract pe care l-a obţinut în Israel, prin Ministerul Muncii. Gorjeanul a declarat că a pus banii în bagaj, iar acesta s-a rătăcit şi nu a mai ajuns la el decât după trei zile. Când a intrat în posesia geamantanului, a constatat cu stupoare că lipsesc din el un obiect şi suma de 5.000 de euro. „M-au băgat prin filtrele alea la aeroport de nu ştiu câte ori și nu am mai avut timp să îi scot. Când a plecat bagajul, l-au oprit ei, în avion nu a mai ajuns. Nici nu mi-au desfăcut folia de pe el sau să mă întrebe ce e cu banii. Când am aflat că nu mai am banii strânşi acolo, am făcut depresie şi nu mai gândeam deloc, nici somn nu mai aveam noaptea. Ca orice om, când vii cu ceva bani de acolo îţi faci niște planuri. Pe 24 mai am venit în ţară. Era salariul pe două luni de zile. Restul îi trimisesem înainte prin transfer. Mi-au dat de la firmă un cadou de camping, care conținea și o butelie. Nu am ştiut că e problemă cu ea. Eu am plecat de acolo şi geamantanul nu a mai ajuns la mine. A venit înfoliat. Când am trecut prin filtre, nu s-a făcut nimic. Nu ştiu ce au făcut în Israel sau la Bucureşti, dar când am aflat am făcut plângere la poliţie, în Bucureşti. Nu ştiu unde, ce s-a făcut. Spuneau că trebuia să declar ce am. Nu am mai avut timp să scot banii din geamantan. Actele erau rămase în geamantan, dar banii nu. Am declarat ce era în geamantan, când am ajuns la Bucureşti şi am văzut că nu îmi vine bagajul. La poliţie mi se spune că se fac cercetări. Se fac de două luni cercetări!“, a povestit Alin Marica.

Banii au dispărut

După trei zile, bărbatul a primit geamantanul, însă nici urmă de bani. Mai lipsea din el şi o lampă pe gaz primită cadou de la firma unde a lucrat. Colegii de muncă ai bărbatului susţin că l-au văzut pe Alin Marica introducând banii în bagaj înainte de a pleca în ţară. Păgubitul a contactat deja un avocat şi a dat în judecată compania aeriană cu avionul căreia a călătorit în România, precum şi Aeroportul Otopeni. „Sunt mari şanse ca banii să fie dispăruţi la noi, având în vedere că i-au confirmat că i-au desfăcut bagajul. Când a venit cu bagajul, i-a spus: „Vedeţi că v-a fost desfăcut bagajul şi v-a fost luată acea lampă pe gaze. De unde ştia băiatul de la curierat, că el este un simplu agent?“, a declarat Florinela Popescu, avocata lui Alin Marica. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Otopeni, bărbatul ar fi trebuit să declare ce avea în bagaj: „Faptul că nu se transportă bunuri de valoare în bagajul de cală, asta este menţionat clar în bilet. La pierderea unui bagaj de o companie aeriană, aeroportul nu are nici o atribuţie în ceea ce priveşte procesarea bagajelor şi singura responsabilitate este a transportatorului“, a declarat, pentru presa centrală, Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al companiei Aeroporturi Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS