Doamnă directoare a Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, domnilor manageri ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, domnilor şi doamnelor jurnalişti,
Vă scriu pentru că astăzi (ieri – n.r.) am avut ocazia să mă confrunt cu o situaţie destul de neplăcută pentru mine, dar mai ales posibil gravă pentru pacienţi, pe care îmi permit să v-o relatez succint.
Sunt medic specialist în Reabilitare Medicală, absolvent al UMF Craiova, promoţia 2002, de mai mulţi ani profesez în Franţa, iar acum am venit în ţară să-mi petrec concediul.
Am fost solicitat ieri (duminică – n.r.) de un prieten să donez sânge pentru o persoană în stare critică internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Bucuros că pot ajuta la salvarea vieţii unui om, m-am prezentat puţin înainte de ora opt dimineaţa la Centrul de recoltări al spitalului. Am completat cu grijă chestionarul de screening al riscului de transmitere a bolilor transmisibile prin sânge şi m-am aşezat răbdător la coadă, alături de cele 20-30 de persoane care veniseră pentru acelaşi lucru. Am menţionat la una dintre întrebări că am fost în Franţa în ultimele două săptămâni, iar răspunsul la celelalte întrebări arăta că nu prezint absolut nici o problemă de sănătate care ar fi contraindicat donarea de sânge.
După aproape o oră şi jumătate, am reuşit să fac înregistrarea la recepţie. Nu mi s-a atras nicio clipă atenţia că faptul că am fost în Franţa (o ţară a Uniunii Europene cu un sistem de sănătate foarte performant) ar fi o problemă.
După altă jumătate de oră, am fost invitat să fac testul sangvin de măsurare a hemoglobinei, care a fost perfect. Am continuat răbdător aşteptarea încă o jumătate de oră, înainte să fiu primit pentru ultima vizită medicală înaintea donării propriu-zise. Am fost întrebat dacă am fost în Franţa în concediu, am răspuns că nu, acolo locuiesc. Mi s-a răspuns că nu pot dona sânge în cazul ăsta, pentru că trebuia să fi locuit în ţară în ultimele şase luni. Am zis că nu se poate, Franţa face parte din UE, sunt medic, e vorba de viaţă unui om…
A trebuit să plec acasă după două ore şi jumătate de aşteptare zadarnică din cauza unei reguli care, din punctul meu de vedere, nu are nicio logică. Eram cu totul de acord cu ea dacă veneam dintr-o ţară din Africa, Asia sau America de Sud, unde riscurile de a contacta maladii tropicale sau alte maladii infecţioase este foarte mare, dar Franţa? Ce riscuri de sănătate puteam să prezint eu venind din Franţa, o ţară dezvoltată din UE, unde există obligativitatea de a fi la zi cu vaccinurile pentru a primi certificatul medical din partea serviciului de medicină a muncii şi unde la fiecare doi ani acest certificat trebuieşte reînnoit? Despre ce epidemii aţi auzit în presă că ar fi avut loc în Franţa în ultima perioadă? Nu cumva această regulă este absolut fără sens şi în loc să ajute la îngrijirea pacienţilor mai mult o îngreunează?
Dacă acel pacient care avea urgentă nevoie de sânge şi căruia spitalul nu i-a putut oferi suficient sânge pentru transfuzie va muri, cine va plăti? Vă daţi seama de absurditatea şi gravitatea situaţiei?
Doamnelor şi domnilor, cum este posibil ca în timp ce spitalul duce lipsă de suficient sânge pentru transfuzii, să fie refuzaţi donatori valizi din punct de vedere medical pentru acest act nobil?
Aş vrea să mai adaug câteva cuvinte despre faptul că Centrul de recoltări este pur şi simplu atât de subdimensionat încât este imposibil să asigure o recoltare rapidă şi eficientă raportat la numărul de donatori prezenţi şi la nevoile unui oraş atât de mare precum Craiova. Astăzi (ieri – n.r.), la ora 10.30, nici jumătate dintre cei veniţi dimineaţă nu reuşiseră să doneze. Asta pentru că există numai două paturi care pot fi utilizate pentru recoltări şi numai un singur cabinet unde donatorii sunt triaţi, în afară de cel unde se face testul de hemoglobină.
În afară de nevoile pacienţilor spitalizaţi care au nevoie de sânge pentru a supravieţui, vă gândiţi oare câtuşi de puţin la disconfortul oamenilor care vor să facă un bine semenilor aşteptând ore în şir nemâncaţi în condiţiile climatice ale lunii iulie? Nu credeţi că aceşti oameni ar merita mai mult respect din partea spitalului, iar lucrurile să se deruleze ceva mai repede?
Îmi permit să vă propun un exerciţiu de imaginaţie. Ce veţi face în caz de catastrofă, când va fi nevoie poate de sute de litri de sânge pe zi? Cum se va răspunde la asta în condiţiile în care, aşa cum stau lucrurile acum, nici nevoile normale nu pot fi asigurate în mod eficient?
Am speranţa ca această relatare şi aceste întrebări să ajute întrucâtva la ameliorarea acestui serviciu atât de necesar pentru salvarea vieţii bolnavilor în situaţii disperate.
Sunt convins că de cele mai multe ori nu resursele sunt problema cea mai importantă, ci planificarea inteligentă şi binevoitoare în sprijinul acelora datorită cărora ne-am ales această profesie şi pe care avem datoria şi obligaţia să-i servim. Puterea de a schimba lucrurile stă însă în mâinile Dvs. şi sper din toată inima să o folosiţi aşa cum se cuvine.
Cu deosebită stimă, Dr. Ionuţ Dobrescu Medic specialist Reabilitare Medicală
