3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe reabilitează 15 poduri şi podeţe feroviare ale Regionalei CF Craiova

Se reabilitează 15 poduri şi podeţe feroviare ale Regionalei CF Craiova

CFR SA a anunțat câștigătorii licitației pentru reabilitarea a 15 poduri și podețe din sudul țării
CFR SA a anunțat câștigătorii licitației pentru reabilitarea a 15 poduri și podețe din sudul țării

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat, ieri, că a fost finalizată licitaţia pentru reabilitarea unui număr de 15 poduri şi podeţe de cale ferată aflate pe raza Regionalei CF Caiova. Companiile desemnate câştigătoare pentru cele trei loturi de lucrări sunt: Lotul 1 – asocierea ARCADA SA – SC DARIA CONST SRL, cu o ofertă financiară finală în valoare de 8,38 milioane de lei (fără TVA), Lotul 2 – asocierea STRABAG SRL – STRABAG AG, cu o ofertă financiară finală în valoare de 27,20 milioane de lei (fără TVA) şi asocierea ARCADA SA – SC DARIA CONST SRL, cu o ofertă financiară finală în valoare de 25,89 milioane de lei (fără TVA) pentru lotul III. În total, lucrările de reabilitare a celor 15 poduri și podețe vor costa aproape 61,5 de milioane de lei (fără TVA).
Tot CFR SA a mai explicat că programul de reabilitare a celor 15 obiective licitate, finanţat din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat, are drept scop dezvoltarea infrastructurii feroviare din sudul ţării „prin creşterea gradului de confort şi îmbunătăţirea indicatorilor de siguranţă pe segmentele de cale ferată Bucureşti – Videle – Orşova, Bucureşti – Slatina – Piatra Olt – Craiova, Piatra Olt – Podu Olt, Bucureşti – Piteşti – Craiova, Craiova – Filiaşi – Târgu Jiu şi Strehaia – Motru.
Totuși, CFR SA nu a semnat încă contractele cu câștigătorii celor trei loturi, acest lucru urmând a fi făcut abia la finalul perioadei legale de contestaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS