3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAngajat de la Salubritate, ucis de propria mașină

Angajat de la Salubritate, ucis de propria mașină

Un angajat al SC Salubritate Craiova SRL și-a pierdut viața, vineri, după ce a fost accidentat de autospeciala pe care o conducea, în timp ce încerca să ridice gunoiul de la un supermarket de pe Calea București din municipiul Craiova.
Oamenii legii au stabilit că bărbatul a parcat autospeciala în pantă, după care a coborât să aducă tomberoanele la mașină. Din motive necunoscute până în prezent, autoutilitara a pornit de pe loc, iar angajatul SC Salubritate a fost prins între aceasta și o anexă în care erau depozitate tomberoanele de gunoi ale supermarketului. În urma accidentului a fost rănită și o tânără de 27 de ani, din Craiova, angajată a supermarketului, care venise să deschidă anexa unde erau păstrate tomberoanele.
Potrivit anchetatorilor, cele două persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Craiova, unde, câteva ore mai târziu, bărbatul a decedat. În schimb, după cum au mai precizat oamenii legii, tânăra a suferit o fractură de antebraț și este în afara oricărui pericol.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj au precizat pentru GdS că acest eveniment a fost înregistrat ca accident mortal de muncă și s-a dispus efectuarea unei expertize pentru a se stabili dacă a fost vorba de o defecțiune tehnică a autospecialei sau de neglijența angajatului de la SC Salubritate Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS