3.7 C
Craiova
duminică, 29 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljWater Park-ul se scaldă în ape tulburi

Water Park-ul se scaldă în ape tulburi

Controversata decizie a primarului Craiovei de a-și revoca propria autorizație de construire în cazul Water Park a luat prin surprindere și Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia (ADR), organismul care supraveghează implementarea proiectelor europene din regiune. Într-un răspuns trimis la solicitarea GdS, ADR a precizat că va informa Ministerul Dezvoltării pentru a-i transmite cum să procedeze în continuare. Între timp, pe șantierul de la parcul acvatic bate vântul. Muncitorii au dispărut, deoarece proiectul nu mai are autorizație de construire, deci nu se mai poate lucra legal.

Pe 9 martie anul acesta, Primăria Craiova a emis autorizația de construire numărul 248 pentru schimbarea soluției constructive în cazul unor lucrări la Water Park. Conform documentului, autorizația se referea, de fapt, la toate lucrările de la parcul acvatic, începând cu „accesul acoperit“ și „clădirea administrativă“ până la „Lazy River“ și gardul împrejmuitor. „Se vor respecta condițiile din avizele emise de DSP Dolj, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Craiova, ISU Oltenia. Se vor respecta amplasamentele obiectivelor conform planului de situație vizat spre neschimbare“, se arată în autorizația care prevedea o durată de execuție a lucrărilor de 12 luni calculată de la începerea lor efectivă anunțată prealabil. Firmele de construcție care au mai rămas pe șantier s-au apucat de lucru pe baza autorizației și au primit și bani pentru acest lucru, circa două milioane de euro, potrivit unor surse apropiate proiectului. Patru luni mai târziu, primăria a decis subit că documentul nu este legal, iar primarul a emis dispoziția numărul 366 din 14 iulie prin care a revocat autorizația de construire. Prefectura Dolj, însărcinată cu verificarea legalității actelor emise de primari și consilierii locali și județeni, a considerat că dispoziția nu a încălcat nici o lege așa că, patru zile mai târziu, pe 18 iulie, a acordat viză de legalitate. Revocarea unei autorizații de construire prin dispoziție de primar se poate face numai în situația în care aceasta nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. Dacă plata către firmele care au lucrat în baza autorizației de construire din luna martie a produs efecte juridice urmează să stabilească Inspectoratul de Stat în Construcții căruia GdS i-a trimis o solicitare în acest sens. „Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice“, spune Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De asemenea, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea în construcții prevede că „autorizațiile de construire sau de desființare, emise cu încălcarea prevederilor legale, pot fi anulate de către instanțele de contencios administrativ, potrivit legii“.

Primăria se scuză, spunând că a fost păcălită

Primăria a motivat revocarea propriei autorizații, spunând că a încălcat legea pentru că firma de proiectare a indus-o în eroare. Atunci când se emite o autorizație de construire, beneficiarul solicită proiectantului să întocmească documentația pe baza căreia se emite autorizația. În aceste documente, spune primăria, proiectantul ar fi strecurat o planșă cu anumite lucrări, care, prin autorizare, ar fi intrat în legalitate, deși ele fac obiectul unui dosar al DNA. „Cu ocazia verificărilor ulterioare, s-a constatat că există neconcordanță, în sensul că documentația depusă în vederea autorizării modificărilor conține planșe dintr-un proiect tehnic neaprobat, ce face obiectul dosarului 54/P/2014 al DNA – Serviciul Teritorial Craiova (…) Mai mult, actul administrativ este unul viciat, dat fiind faptul că, la baza emiterii sale stă cererea (…) care nu poartă semnătura olografă a doamnei primar, astfel încât nu există consimțământul său expres manifestat (…) aceasta (autorizația – n.r.) poartă imprimată semnătura aplicată cu o ștampilă confecționată în acest sens, precum și ștampila instituției aplicată alăturat“, se arată în raportul Direcției Juridice a primăriei, care și-a dat girul pentru revocarea autorizației.

Revocăm, dar ce punem în loc?

Din 18 iulie, când Prefectura Dolj a acordat viza de legalitate, șantierul de la Water Park a rămas fără autorizație de construire, deci lucrările nu mai pot continua. „Revocarea unui act duce la repunerea în funcție a actului anterior ce avea ca obiect aceleași situații juridice, dacă un astfel de act există“, spune Direcția Juridică a primăriei. Există el? În cazul Water Park-ului, nu. Cel puțin potrivit informațiilor de pe portalul Primăriei Craiova, acolo unde sunt înscrise două autorizații legate de Water Park. Autorizația numărul 248 din 2016, revocată de primar, și autorizația numărul 439 din 2011. Aceasta din urmă este autorizația emisă inițial, dar valabilitatea ei a expirat. Emisă în luna mai 2011, autorizația prevedea o durată a execuției lucrărilor de 37 de luni de la data începerii lor efective, anunțată prealabil. Presupunând că lucrările au început în același an, ea a expirat în 2015, cu tot cu perioada de prelungire de 12 luni. Cum s-a lucrat din 2015 până în martie 2016? Interesant în această autorizație este faptul că valoarea menționată a lucrărilor este de 47, 1 milioane de lei, adică jumătate din valoarea proiectului. Cum Water Park-ul a fost finanțat pe jumătate din fonduri europene și de la guvern, respectiv bani de la bugetul local, înseamnă că autorizația a fost emisă doar pentru o parte din lucrări.

ADR: La Craiova este un precedent

Situația complicată a Water Park-ului a dat bătăi de cap și ADR Sud-Vest Oltenia. Într-un răspuns trimis GdS, ADR spune că a aflat de revocarea autorizației abia pe 8 august, atunci când primăria i-a comunicat acest lucru. „Primăria Municipiului Craiova a comunicat pe 8.08.2016 către ADR SV Oltenia faptul ca autorizația de construire nr. 248/09.03.2016 a fost revocată prin dispoziție a primarului, precizând faptul că, ulterior emiterii, s-a constatat că autorizația de construire viza și lucrări care se încadrau în dispozițiile art. 59 (intrarea în legalitate) din Ordinul nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Ulterior revocării, Biroul de Disciplină în Construcţii și Afișaj Stradal (din cadrul Poliției Locale Craiova, aflată în subordinea primăriei – n.r.) a constatat o serie de neconcordanțe între lucrările executate și autorizația tehnică vizată spre neschimbare ca urmare a verificărilor efectuate“, a precizat ADR. Surse apropiate proiectului au explicat că respectivul control a fost, de fapt, o vizită pentru a stabili starea de fapt a lucrărilor și că o decizie privind pașii următori va fi luată în curând. Date fiind problemele apărute, ADR așteaptă și ea sfaturi de la București. „Având în vedere situația particulară a acestui proiect (lipsa unei autorizații de construire valabile, schimbările de soluții tehnice pe parcursul execuției, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale ca urmare a prejudicierii Primăriei Craiova și Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) ADR SV Oltenia va solicita MDRAP să transmită instrucțiuni suplimentare cu privire la monitorizarea tehnică și financiară a acestui proiect“, mai spune ADR. Legat de revocarea autorizației prin dispoziție de primar, ADR spune că instanțele de judecată sunt singurele care pot stabili legalitatea lor. „Conform Legii nr. 554/2004, actele administrative unilaterale emise de o autoritate publică locală pot fi anulate sau revocate în condițiile legii. Cu privire la anularea sau revocarea unui act administrativ al unei autorități publice locale, instanțele de contencios administrativ sunt singurele în măsură să se pronunțe cu privire la legalitatea acestora. Prin urmare, ADR SV Oltenia nu se poate pronunța cu privire la legalitatea anulării sau revocării autorizației de construire nr. 248/2016. Menționăm faptul că această speță este una singulară pentru ADR SV Oltenia, până în acest moment nefiind înregistrat alt precedent în care o autorizație de construire emisă să fie revocată de către emitent“, încheie ADR Sud Vest Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS