4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAtenție, cad izolatoarele de pe stâlpii CEZ!

Atenție, cad izolatoarele de pe stâlpii CEZ!

Câteva izolatoare ceramice de pe stâlpii CEZ de pe strada Drumul Corneșului din Craiova au început să cadă, iar oamenii se simt în pericol, pentru că există oricând riscul producerii unui accident nefericit. Din acest motiv au și sesizat compania de electricitate, însă până în prezent oamenii susțin că aceasta nu a luat nici o măsură, ci doar s-au făcut fotografii cu izolatorii. Sesizarea a fost depusă la CEZ în luna aprilie.

Cinci familii care locuiesc pe strada Drumul Corneșului din Craiova se confruntă din primăvară cu o problemă la care până în prezent nu s-a găsit o rezolvare. O linie de electricitate nefuncțională care le traversează gospodăriile a ajuns să le pună viața în pericol localnicilor din cauza izolatoarelor ceramice care au început să crape și să cadă de pe stâlpi. Oamenii se tem de faptul că ar exista oricâd posibilitatea producerii unui accident nefericit, mai ales că unii stâlpi se află chiar în grădină, fie în fața, fie în spatele casei, în zone circulate frecvent. Doi dintre craiovenii care au sesizat această situație spun că s-au trezit cu bucăți de izolatori căzute de pe stâlpi exact în fața lor și doar norocul a făcut să nu fie loviți.
Soluția acestei probleme s-ar afla în curtea celor de la CEZ Craiova, compania de electricitate căreia îi aparține rețeaua, însă oamenii susțin că până în prezent aceasta nu a făcut nimic concret ca să-i scape de izolatorii cu pricina. Mai mult, ar fi trebuit să facă demersuri pentru a afla cui aparțin stâlpii, după ce, inițial, CEZ nu ar fi recunoscut că este proprietara rețelei nefuncționale. „Eu și cu vecinul Deleanu am reclamat situația stâlpilor din curți de pe care cad izolatorii. Au plesnit pe timp de ger și ne trezim cu ei cum cad pe lângă noi. În primăvară, prin luna aprilie, când am făcut și sesizarea, a venit cineva de la CEZ, s-a uitat din stradă și a spus că nu este rețeaua lor, ci a Rompetrolului. Bun, am zis, o să întrebăm Rompetrol. Când au venit cei de la Rompetrol și aceștia au spus la fel, că nu este rețeaua lor, dar au verificat totuși traseul. M-au și luat cu dânșii ca să mă conving, am mers până la Dezbenzinare, unde este întrerupt traseul, iar acolo am găsit pe stâlpi sigla CEZ“, a precizat Ion Stroe, care locuiește pe Drumul Corneșului, la numărul 30.

Oamenii fac sesizări, CEZ face fotografii

Când au aflat cui îi aparține rețeaua, localnicii afectați de căderea izolatorilor au început să facă sesizări către CEZ Craiova. Primele s-au făcut în scris prin luna aprilie, apoi ar fi urmat altele făcute telefonic. De data aceasta, compania de electricitate a recunoscut că rețeaua îi aparține, dar nici așa lucrurile nu s-au mișcat mai repede. Oamenii spun că echipe de la CEZ s-au prezentat de vreo câteva ori la fața locului, însă doar pentru a face fotografii. Rezolvarea problemei a tot fost amânată, deși au trecut patru luni de la prima sesizare. „Când am aflat a cui este rețeaua, am apelat din nou la cei de la CEZ. Au venit din nou, au și recunoscut de data asta că e rețeaua lor, dar doar atât. Au făcut niște poze și au plecat. De vreo două-trei ori au venit să pozeze, dar, în rest, nimic. I-am și întrebat: domnilor, ce faceți? Noi nu avem nevoie de poze, noi vrem să luați izolatorii ăștia de aici. Le dăm și noi mai departe, mi-au răspuns. Au mai venit o dată, tot la fel: «facem poze și le dăm mai departe». Prima sesizare la CEZ am făcut-o în aprilie, după care am tot făcut sesizări telefonic, dar ne-au întors spatele. S-a dus și vecina Deleanu de vreo două-trei ori la ei la sediu, dar dispar de la birou. Se scuză că ba nu-l găsesc pe șefu, ba nu-l găsesc pe cutare și tot așa“, a povestit Ion Stroe.
Oamenii nu cer decât să fie dați jos izolatorii de pe stâlpii din curți, pentru a se simți în siguranță în propriile gospodării. „Noi doar asta vrem, să vină să dea jos izolatorii. Nu ne interesează cablurile, nici stâlpii nu mă deranjează, doar izolatorii, pentru că sunt un pericol pentru noi. În primăvară a căzut un izolator din ăsta milimetric pe lângă mine. Mergeam pe alee și m-am trezit cu el jos. Primăvara stăm foarte mult prin grădină, că avem de muncă și este periculos. Dacă, doamne ferește, te lovește unul în cap, doar popa te mai ia de aici“, a mai spus Ion Stroe. „O să mai insistăm la CEZ, ce să facem, dar ne ignoră complet, ne pasează de la unii la alții. Nu mi se pare normal“, a adăugat craioveanul. „Stâlpul ca stâlpul, că nu avem ce să-i facem, dar e vorba de izolatoarele care cad de pe el. Au tot căzut, acum sunt și retezate și se pot desprinde oricând, mai ales dacă bate și vântul. Soțul meu era prin grădină și a căzut unul chiar pe lângă el. A avut noroc, putea să-i cadă în cap. Asta e partea proastă, că ne e frică să mai stăm prin grădină. Au venit cei de la CEZ, dar au pozat și au plecat. Au spus să așteptăm că o să rezolve. Noi așteptăm și tot așteptăm, dar a trecut ceva timp și nimic“, a menționat și doamna Deleanu, care locuiește pe Drumul Corneșului, la numărul 34.
GdS a încercat să obțină un punct de vedere și de la CEZ Craiova, trimițând o solicitare în scris pe adresa de e-mail destinată relației cu mass-media, dar până la închiderea ediției nu am primit nici un răspuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS