3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljIntrare cu obstacole în Grădina Botanică din Craiova

Intrare cu obstacole în Grădina Botanică din Craiova

Un cititor GdS ne-a sesizat în legătură cu modul în care arată cea de-a doua cale de acces în Grădina Botanică din Craiova, situată pe strada Florilor. Intrarea este folosită de mulţi craioveni și îi pune în dificultate pe cei care au copii şi trebuie să treacă pe aici cu căruţul. Cititorul ne-a trimis şi un dialog pe care l-ar fi avut cu primarul şi directorul RAADPFL în urmă cu două luni şi jumătate, când i-ar fi promis că intrarea se va face odată cu gardul împrejmuitor. Până acum nu s-a întâmplat nimic, deşi, la prima vedere, transformarea acestei intrări într-una uşor accesibilă pentru copii nu ar reprezenta o mare investiţie. 

Pentru craiovenii care aleg să intre în Grădina Botanică pe poarta din lateral, cea de pe strada Florilor, şi vin însoţiţi de copii care trebuie transportaţi cu căruţul, accesul nu se face uşor. Intrarea le pune la grea încercare pe mămicile cu copii, care, de multe ori, au nevoie de ajutor pentru a parcurge cei câţiva metri care leagă strada de Grădina Botanică, din cauza terenului denivelat. Câteva dale de beton aşezate peste calea de acces ar fi putut rezolva problema, în opinia unui cititor GdS, care ne-a sesizat acest aspect. Craioveanul ne-a trimis şi un dialog pe care l-ar fi avut cu primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, şi directorul RAADPFL Craiova (Regia care se ocupă de amenajările din Botanică), Aurelia Filip, în urmă cu aproape trei luni, legat de această intrare neamenajată a Grădinii Botanice, susţinând că a primit doar promisiuni.
„Vă scriu în speranţa că se va face ceva în legătură cu a doua intrare din Grădina Botanică, situată pe strada Florilor. În data de 16.06.2016, plimbându-mă cu copilul prin Grădina Botanică (locuiesc la bl. A2, exact unde este a doua intrare în Grădina Botanică), m-am întâlnit cu doamna primar Lia Olguţa Vasilescu şi cu doamna directoare de la RAADPFL, Rela Filip. Mai era un domn, dar nu l-am cunoscut. Iată dialogul între subsemnatul (S), Lia Olguţa Vasilescu (LOV) şi Rela Filip (RF):
S: Bună ziua!
LOV: Bună ziua!
RF: Bună ziua!
S: Doamna primar, în legătură cu a doua intrare din Grădina Botanică… Când se va amenaja sau, cel puţin, puteţi să puneţi dale de beton?
LOV: Da, ştim. Se va realiza atunci când se va începe şi construirea gardului de împrejmuire a Grădinii Botanice.
S: Când? Peste patru ani, la următoarele alegeri?
LOV (zâmbeşte ironic): Nu fiţi aşa pesimist!
Intervine RF: Da, se vor începe lucrările cât de curând posibil şi se va amenaja şi intrarea.
S: Intră foarte multe mame cu copii, cu cărucioare, maşinuţe, triciclete, biciclete etc. pe acolo şi este foarte greu de intrat. Plus că arată foarte inestetic, plus că sunt şi trei tomberoane de gunoi acolo.
LOV: Da, ştim. Se vor începe lucrările cât mai curând posibil, nu le putem face pe toate aşa repede. Aşa suntem noi, oltenii, vrem să facem multe într-un timp foarte scurt.
S: Am înţeles, vă mulţumesc. Bună ziua!
LOV: Bună ziua!
RF: Bună ziua!
Aceasta a fost discuţia. Ieri, 29.08.2016 (au trecut două luni şi jumătate, cea de-a doua intrare era la fel, LOV nici nu a trecut pe acolo, sau poate a informat-o RF ca nu au început lucrările şi nu avea rost să treacă), era doamna LOV, RF şi cu o domniţă, nu ştiu cine era, prin Grădina Botanică. Se uitau şi făceau poze la flori. Nu am mai întrebat-o pe doamna LOV nimic, întrucât eram sătul până peste cap de promisiuni şi nu vroiam să mă mai enervez“, este mesajul primit la redacţia GdS. „Dacă facem un calcul simplu, gardul din faţa Grădinii Botanice, de aproximativ 200 m, s-a realizat în circa șase-opt luni. Laterala gardului unde este cea de-a doua intrare are aproximativ 1.000 – 1.200 m, deci rezultă că se va realiza în aproximativ trei ani (încerc să fiu OPTIMIST, NU PESIMIST, cum a zis LOV). Să nu mai vorbesc de aleea blocului A2. Foarte multă lumea intră din strada Nicolae Titulescu (Calea Severinului) în Grădina Botanică pe această alee. Ar trebui pus la intrare pe alee un semn de circulaţie de genul «Drum denivelat» sau «Pericol de accident». Să nu mai spun şi de parcări! Este foarte greu să parchezi în această zonă“, a mai menţionat craioveanul.
Cele relatate de cititorul GdS au fost întărite de părinţii care ieri intrau sau ieşeau cu copiii din Grădina Botanică şi foloseau cea de-a doua intrare. „E păcat că nu s-au ocupat şi de intrarea asta, pe care o folosim toţi cei care stăm în zonă. Ne chinuim zilnic cu cărucioarele când trecem pe aici. Şi nu cred că ar fi cine ştie ce investiţie, având în vedere tot ce s-a făcut în Grădina Botanică. Au amenajat-o aşa frumos şi intrarea asta a doua au lăsat-o de izbelişte“, a spus o mămică. „Treci mai greu cu căruţul pe aici, este adevărat. Şi intrarea asta e cam îngustă şi inestetică, la cât s-a investit în Grădina Botanică! Nu mai spun că şi aleea asta pe care venim este plină de gropi şi îi cam zguduim pe copii cu căruţul până ajungem în Botanică“, a completat un alt părinte. Intrarea a doua este folosită nu doar de cei care locuiesc în zonă, ci şi de mulţi dintre craiovenii care vin să se plimbe prin Grădina Botanică. „Şi noi intrăm în Botanică tot din lateral, pentru că pe acolo găsim loc de parcare, şi te cam chinui până treci cu căruţul şi cu copilul pe aici“, a spus o altă mămică, venită din cartierul 1 Mai.

Autorităţile, cu maşinile pe aleile din Botanică

Alt cititor GdS ne-a trimis ieri fotografii cu două autoturisme care circulau luni, în jurul orei 12.00, pe aleile din Grădina Botanică, în ciuda faptului că în zonă se aflau şi copii. „La început a fost interzis accesul cu biciclete în Grădina Botanică, după care s-a permis accesul cu biciclete. Acum se pare că e permis şi accesul maşinilor. Din surse neoficiale, maşinile aparţin primăriei și au transportat persoane care au venit să verifice unele lucrări. Menţionez că pe alee erau mulţi copii, se vede şi în una dintre imagini, iar distanţa parcursă de maşini a fost de 200-300 m. În concluzie, persoanele din maşini puteau merge şi pe jos până la locul lucrării. Amenzi nu s-au aplicat, oficial, în schimb, se pare, poţi fi amendat dacă păşeşti pe spaţiul verde“, este sesizarea primită ieri de GdS.
În imaginile trimise de cititor se văd două autoturisme Dacia Duster, unul cu numărul de înmatriculare DJ-12-RDP (cel mai probabil aparţinând RAADPFL), celălalt cu număr de Bucureşti, B-108-FLS, inscripţionată cu flashgroup.ro. Accesând adresa menţionată pe maşină, intri pe site-ul oficial al Flash Lighting Services, o societate din Bucureşti cu puncte de lucru în mai multe oraşe din ţară, care se ocupă, potrivit descrierii de pe site, cu auditarea obiectivelor ce necesită repararea, reabilitarea, modernizarea sau montarea unui sistem nou de iluminat sau cu măsurări luminotehnice.
Urmarea „vizitei auto“ din Grădina Botanică s-a văzut ieri, când începuse montarea unor proiectoare chiar de către firma Flash Lighting. În acelaşi timp, pe unele alei se lucra de zor, muncitorii turnând peste asfalt o mixtură cauciucată. Am încercat să aflăm de la Primăria Craiova şi Regia de Administrare a Domeniului Public când se va amenaja şi această a doua intrare a Grădinii Botanice sau dacă se poate face ceva, provizoriu, pentru refacerea ei, dar nici una dintre instituţii nu a răspuns solicitării GdS, până la închiderea ediţiei. Singura care a răspuns a fost SC Salubritate Craiova SRL, pentru că nemulţumirile oamenilor vizau şi platforma de gunoi aflată chiar lângă intrarea a doua a Grădinii Botanice.

Platforma de gunoi de lângă intrare poate fi relocată

Cetățenii care folosesc frecvent cea de-a doua poartă de acces în Grădina Botanică s-au declarat deranjaţi şi de cele trei tomberoane de gunoi amplasate chiar în preajma intrării, susţinând că acestea puteau fi puse în altă parte. Legat de acest aspect, societatea care se ocupă cu ridicarea gunoiului din oraş, SC Salubritate Craiova SRL, a precizat că amplasamentele sunt stabilite de primărie, dar că platforma respectivă poate fi relocată dacă oamenii sunt nemulţumiţi. „Amplasamentul platformelor gospodăreşti care deservesc asociaţiile din municipiul Craiova este stabilit de autorităţile locale, societatea noastră având doar responsabilitatea de a colecta deşeurile din recipiente şi de a lăsa locul curat după fiecare ridicare. În cazul platformei respective, colectarea deşeurilor se face zilnic. Evident, în cazul în care cetăţenii care folosesc intrarea laterală în Grădina Botanică sunt deranjaţi de actuala locaţie a recipientelor, nemulţumirile acestora vor fi, cu siguranţă, analizate împreună cu reprezentanţii Primăriei Municipiului Craiova şi va fi luată o decizie referitoare la relocarea platformei într-o zonă mai puţin circulată“, a precizat Cristina Ghenea, purtător de cuvânt în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS