România este țara din Europa cu cea mai mare mortalitate infantilă și maternă. La noi în țară se întâlnesc cele mai multe mame adolescente, se fac cele mai multe cezariene și se alăptează cel mai puțin. 87% din îngrijirea gravidei, a mamei și a nou-născutului poate fi realizată de o moașă licențiată. Deși România a investit în educația a peste 1.000 de moașe, experiența acestora nu este folosită. Toate aceste date sunt expuse de Asociația Moașelor Independente, care au făcut o petiție prin care cer implementarea unei strategii naționale de îngijire a mamei și a nou-născutului bazată pe moașe. Irina Popescu, vicepreședinta Asociației Moașelor Independente, vorbește într-un interviu acordat GdS despre ce înseamnă meseria de moașă în România.
GdS: În România, meseria de moașă a fost lăsată în umbră. Ce doriți să schimbați prin demersurile pe care le faceți?
Irina Popescu: Suntem cadre medicale licențiate. Se fac patru ani de facultate. Este o meserie reînființată acum prin directivele europene în vigoare. Noi solicităm prin această petiție implementarea unei strategii naționale de îngrijire a mamei și a nou-născutului bazată pe moașe, conform legislației europene pe care România a adoptat-o în 2005, strategie care va reduce pe termen lung rata operaţiilor de cezariană, rata sarcinilor neurmărite, a sarcinilor la adolescente, a mortalității materne și infantile, va crește rata alăptării și va îmbunătăți sănătatea populației în general. În Suedia, de exemplu, meseria de moașă există de peste 300 de ani. Acolo sunt și cele mai vechi facultăți de moașe din lume. Noi încercăm să aducem și în România medicina bazată pe moașe, astfel încât femeia și copilul să aibă parte de îngrijire de calitate. Rolul nostru este să prevenim problemele care pot apărea pe timpul sarcinii și atunci când copilul este adus pe lume, să sprijinim femeia.
În prezent, doar 561 de moașe sunt angajate
GdS: Câte moașe avem în România și ce rol joacă în acest moment?
I.P.: Deși în România există 1.000 de moașe licențiate, nu sunt încadrate profesional. Avem nevoie de înființarea unui Ordin al Moașelor din România (separat de Ordinul Asistenților din România). Noi am fost introduse în Ordinul Asistenților. Încercăm desprinderea de Ordinul Asistenților și avem nevoie de cineva care să reprezinte interesele profesiei și accesul femeilor la servicii medicale de calitate, atât în teritoriu, cât și în maternități. În prezent, din 1.000 de moașe doar 561 sunt angajate, dar nu funcționează ca moașe, ci ca asistente, asta este fișa postului.
GdS: Cele 561 de moașe sunt angajate în spitalele de stat sau în unitățile private?
I.P.: Lucrează și în spitalele publice, și în cele private, dar au o fișă a postului care nu le permite să își exercite funcția complet. Dintre acestea, doar două lucrează în mediul rural, pe teren.
„90% dintre gravide pot fi urmărite cu succes de către moașe“
GdS: La Universitățile de Medicină și Farmacie există Specializarea Moașe și Asistente. Ce se întâmplă cu aceste absolvente după ce termină facultatea?
I.P.: Din nefericire, și la partea de formare există o problemă. Sunt tot mai puține facultăți care formează astfel de specialiști. Mai există trei în țară, în Craiova, Galați și București. În 2005, când a fost dată directiva europeană în ceea ce privește moașele, facultățile au primit recomandarea să creeze această specializare de moașe. Nouă facultăți au introdus atunci această specializare. Treptat și-au închis porțile tocmai pentru că lipsesc drepturile de exercitare a acestei profesii. Multe dintre cele care termină această facultate pleacă din țară. Aici au rămas cele care deja lucrau în spital, care erau absolvente de postliceală sanitară și care au făcut și facultatea.
GdS: În România, așa cum spuneați, meseria de moașă este asociată cu cea de asistentă chiar în unitățile medicale. Care sunt diferențele dintre cele două?
I.P.: Moașa poartă răspunderea medicală pentru mamă și copil. De exemplu, în travaliu gravida se duce la spital și este preluată de către moașă. Aceasta trebuie să urmărească desfășurarea travaliului, starea bebelușului, asistă nașterea și mai departe păstrează contactul între mamă și bebeluș. Mai apoi, mama primește acasă vizitele moașei, decontate de sistemul de asigurări. Mama nu trebuie pusă pe drumuri, trebuie îngrijită acasă. 90% dintre gravide pot fi urmărite cu succes de către moașe.
„Moașa trebuie să încurajeze alăptarea“
GdS: În spitalele din România există posturi libere pentru cele care termină facultatea de moașe?
I.P.: Au mai fost scoase posturi la concurs, dar puține. Ar trebui să existe mai multe pentru că, dacă moașele ar ocupa locul care ar trebui, s-ar degreva mult sistemul de urgență care este încărcat cu aceste cazuri. Cursurile prenatale ar trebui să fie obligatorii și gratuite. Ar trebui să fie o rutină în orice spital de stat și să intre în atribuția moașelor. Moașa trebuie să încurajeze alăptarea și să susțină starea psiho-emoțională a lăuzei.
GdS: Un rol important în această poveste îl joacă și medicii ginecologi. Considerați că ar trebui schimbat ceva în modul de abordare al acestora față de importanța pe care ar trebui să o aibă moașele în sistemul medical?
I.P.: Sunt convinsă că și medicii ginecologi au nevoie de colaborarea cu moașele. Trebuie să existe o echipă formată din moașă, obstetrician, medic de familie, medic neonatolog. Dacă protocoalele de colaborare sunt stabilite se va lucra eficient, spre binele mamei și al copilului. Alte țări au dovedit beneficiul acestor colaborări făcute în baza unor protocoale. În România lipsește acest lucru. Noi îi putem degreva pe medicii ginecologi de unele cazuri, astfel încât să se poată ocupa de urgențe și de pacientele cu complicații.
GdS: În alte țări sunt multe femei care preferă nașterea la domiciliu, asistate de o moașă. În România acest lucru este considerat cumva primitiv, iar multe femei ajung în spitale unde li se face cezariană. Supravegherea gravidei de către moașe ar putea să crească numărul nașterilor naturale?
I.P.: Sistemul de nașteri acasă, din alte țări, s-a schimbat foarte mult. Olanda, care prin anii 2000 avea aproape o treime din nașteri la domiciliu, acum a ajuns la 18% nașteri la domiciliu. La ei funcționează foarte bine sistemul de urgență. La noi nu funcționează nimic pentru că nu avem personal calificat. Este nevoie de moașe supraspecializate și cu experiență pentru a putea asista nașterea acasă și care să aibă truse speciale cu care să meargă la gravidă. În plus, sistemul de urgență trebuie să știe că moașa merge la o naștere acasă, iar în caz de urgență ambulanța trebuie să vină imediat.
GdS: Suntem țara europeană cu cea mai mare mortalitate infantilă și maternă. În rural, cifrele sunt cu 60% mai mari decât în orașe. Cum am putea îmbunătăți această situație?
I.P.: În mediul rural se înregistrează cele mai proaste cifre. Riscul de mortalitate al mamei și al fătului este dublu acolo față de mediul urban. Aproape o treime din gravidele din mediul rural nu au fost la control medical până la momentul nașterii. Vrem să implementăm sistemul de îngrijire local. Moașele să meargă pe teren, să identifice posibilele riscuri, să recolteze analize și să le ducă la laborator.
GdS: Ce așteptări aveți de la instituțiile care pot schimba ceva în acest domeniu?
I.P.: Pe lângă expunerea problemelor am venit și cu soluții. Am pus la punct un pachet legislativ, avem propuneri pentru proiecte pilot în maternități de stat. Încercăm să schimbăm coordonarea meseriei noastre și să ne reluăm drepturile. Îngrijirea bazată pe moașe scade riscurile, avem specialiști, dar este nevoie de coordonare și sperăm ca autoritățile să ne sprijine.
