Mănăstirea din Strehaia este locul în care spiritualitatea, istoria şi legenda se împletesc. Cine ajunge aici va descoperi un ansamblu monahal fortificat, o carte de istorie în care trecerea timpului a strecurat lecţii şi evenimente importante. Mănăstirea a dăinuit peste secole şi este astăzi un obiectiv reprezentativ pentru judeţul Mehedinţi.
Pe drumul din Cetatea Banilor spre cea a Severinului, ne oprim la mănăstirea lui Matei Basarab din Strehaia. Se ridică falnic, cu ziduri înalte şi trainice, chiar în centrul oraşului, pe locul în care existau în vechime curţi boiereşti şi domneşti. Intrăm în incinta mănăstirii printr-o deschizătură decupată într-una dintre uşile masive de lemn. În dreapta noastră se înşiră chiliile albe, cu pridvorul înflorit de muşcate, iar în stânga vedem ruinele casei boierilor Craioveşti. La câţiva metri de ele străjuieşte lăcaşul de cult. O măicuţă tânără, cu privire caldă şi zâmbet blând, se oferă să ne deschidă calea şi ne conduce în biserică. Descuie uşa veche de la intrare şi pătrundem în lăcaşul de cult, care pare mai mult o cupolă de piatră în care timpul a încremenit. Icoanele vechi, picturile şterse de vreme şi liniştea atâtor rugăciuni înălţate din acest loc ne încântă sufletul şi şterg brusc orice urmă de agitaţie şi tumult. Glasul domol al măicuței începe să depene povestea mănăstirii. Primii ctitori au fost boierii Craioveşti, banii Olteniei, care au zidit la Strehaia un castel şi o biserică. Din toate ctitoriile lor, astăzi mai este în picioare doar partea inferioară a beciurilor casei domneşti, ridicate în prima jumătate a secolului al XVI-lea. În 1645, Matei Basarab, descendent din boierii Craioveşti, a dispus rezidirea din temelie a vechii ctitorii a acestora. Așadar, Mănăstirea Strehaia, aşa cum o cunoaştem azi, este ctitoria lui. În 1693, Constantin Brâncoveanu a adăugat la biserică un pridvor şi uşa de la intrare, care se păstrează şi în zilele noastre. Construită din piatră, biserica mănăstirii prezintă o particularitate care îi conferă un statut special între construcţiile de acest fel – altarul este orientat spre sud, nu spre est. Legenda, preluată şi de Nicolae Iorga, spune că Mihai Viteazul, care ar fi fost primul ctitor al bisericii, ridicând-o noaptea, s-a orientat greşit şi a asamblat-o cu altarul spre sud, iar Matei Basarab a păstrat şi el aceeaşi orientare. Adevărul pare a fi însă altul: palatul domnesc, stăpânire a Craioveştilor, fiind legat cu biserica printr-un culoar, i-a determinat acesteia întreaga aşezare. De asemenea, în privinţa orientării bisericii, s-au mai emis şi alte ipoteze. S-a spus, de exemplu, că nu ar fi fost loc suficient între clădirea palatului domnesc şi corpul de chilii, dar şi că ar fi o amplasare strategică. Turcii ştiau că ortodocşii îşi ridicau bisericile cu altarul spre răsărit, şi, ca să nu devină punct de orientare pentru aceştia, „oltenii isteţi“ au schimbat poziția altarului pentru inducerea în eroare a năvălitorilor. O altă ipoteză este că ar fi fost orientată având în vedere solstiţiul de iarnă, căci pe 22 decembrie, la orele 8.30-9.00, raza de soare care pătrunde pe fereastra de la altar împarte biserica în două părţi egale.
Turla dreptunghiulară, situată pe pronaos, care dă senzaţia că biserica seamănă cu o corabie, dar şi cafasul domnesc care făcea legătura cu casa printr-un coridor suspendat sunt alte particularităţi ale mănăstirii din Strehaia.
„Trebuie să respectăm cele zece porunci“
Istoria şi particularitățile mănăstirii, frumuseţea ei și a zonei în care este situată atrag pelerini din toată ţara. „Am venit din judeţul Dâmboviţa, pentru că vrem să ne rugăm în această frumoasă mănăstire. Este un loc deosebit pentru Oltenia şi m-aş întoarce oricând să îl revăd“, a spus Mihai Loghen.
„Suntem din Crevedia şi am venit într-o zonă pitorească din România. Este o plăcere pentru noi să vizităm aceste monumente istorice, care reprezintă istoria poporului român, ce trebuie respectată. Românii de astăzi, noi toţi, suntem obligaţi, creştini fiind, să ne respectăm istoria şi să vorbim despre ea. Pentru mine este o mare bucurie să ajung în această sfântă biserică. Tinerii trebuie orientaţi spre credinţă, spre Dumnezeu, chiar din familie. Părinţii trebuie să le sădească dragostea de credinţă, iar societatea trebuie să respecte Decalogul dacă vrea să fie o societate sobră, bună, care să aibă încredere în ea însăşi. Cele mai dure pedepse sunt ale divinităţii şi trebuie să respectăm cele zece porunci”, a spus Petre Căpitanu.
În prezent, mănăstirea ce poartă hramul Sfânta Treime este administrată de patru măicuţe. Locaşul de cult a fost declarat monument istoric şi este un obiectiv reprezentativ pentru Oltenia pentru că aici istoria şi arta se îmbină atât de armonios.
