4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFiul sindicalistului Adrian Marciuc, pus sub control judiciar

Fiul sindicalistului Adrian Marciuc, pus sub control judiciar

Fiul sindicalistului Adrian Marciuc a scăpat cu 60 de zile de control judiciar (Foto: Eugen Măruţă)
Fiul sindicalistului Adrian Marciuc a scăpat cu 60 de zile de control judiciar (Foto: Eugen Măruţă)

Robert Cristian Marciuc, de 19 ani, fiul liderului de sindicat Adrian Marciuc de la Complexul Energetic Oltenia, a fost reținut la sfârşitul săptămânii trecute de polițiști, după ce ar fi fost implicat, alături de un amic, de 25 de ani, în lovirea unei familii din Motru. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, cei doi ar fi lovit joi seară o femeie, de 46 de ani, pe soțul acesteia, de 47 de ani, precum și pe fiul lor, de 18 ani, în fața unui magazin din localitate. Incidentul a avut loc în mod spontan. Acest lucru este susţinut de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, precum şi de fiul sindicalistului Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Electricitate „Univers“. Membrii familiei respective ar fi râs în momentul în care au trecut pe lângă cei doi tineri, iar de aici a izbucnit scandalul.

Puşi sub control judiciar

Suspecţii au fost prezentați sâmbătă Parchetului de pe lângă Judecătoria din Motru pentru a fi audiați. Magistraţii au decis că nu se impune solicitarea unor mandate de arestare preventivă şi au dispus punerea sub control judiciar a celor doi tineri pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura poate fi contestată de Marciuc junior şi de prietenul său. Este de amintit că anul trecut Robert Marciuc şi un alt amic de-al său au fost reţinuţi, pentru că au produs un scandal într-un bar din localitate şi au agresat-o pe barmaniţă. Robert Marciuc a petrecut şi atunci o noapte în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, după ce, în noaptea de 27 spre 28 august, cei doi au fost refuzaţi de angajata unui bar din municipiul Motru şi, pentru că nu mai primeau de băut, au pus mâna pe scaune și au început să le arunce prin local. Barmanița a fost luată la bătaie. În urma scandalului din bar, cei doi tineri au ajuns în arest la începutul lunii septembrie 2015. După incidentul de săptămâna trecut, Robert Marciuc trebuie din nou să dea socoteală poliţiei. Trebuie precizat că familia bătută se afla în vizită în Motru, fiind venită din Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS