Judecătorii Curții de Apel Craiova au hotărât să-l condamne definitiv la trei luni de închisoare pe Florin Nicolae Dirivan, zis „Fulgerică“, acuzat de comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„Fulgerică“ a fost acuzat că, în noiembrie 2014, împreună cu mai multe persoane, a fost implicat într-un scandal în urma căruia l-a tăiat cu un cuțit pe Marian Sandu, zis „Fibră“. Altercația a avut loc în noaptea de 13 spre 14 noiembrie 2014, în apropierea Diamond Club de pe Calea București. Dirivan a fost trimis în judecată în martie 2015, iar în ianuarie, anul acesta, a fost condamnat la trei luni de închisoare de Tribunalul Dolj.
Sentința instanței a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, care a dat o sentință definitivă în acest dosar luni, 19 septembrie.
Polițiștii doljeni au anunțat că, tot în cursul zilei de luni, ofițerii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au ridicat pe Dirivan și l-au dus la Penitenciarul Craiova.
Mai trebuie spus că, în martie 2015, același Florin Nicolae Dirivan a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru fraude informatice, pedeapsă din care a fost scăzut arestul preventiv (17.09.2009 – 11.10.2010). În același dosar, Iustin Covei, fiul judecătorului craiovean, a fost condamnat la șase ani de închisoare.
În iulie 2015, Dirivan a fost eliberat condiționat din penitenciar printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj.