Noul an universitar la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ (UCB) din Târgu Jiu va debuta cu un fond de salarii mai mic pentru angajaţi. Conducerea instituţiei a luat decizia de a diminua cu 25% fondul de salarii. Este posibl ca din acest motiv cele 130 de cadre didactice să primească mai puţini bani la salariu. Universitatea trece printr-o criză financiară şi prin diminuarea fondului de salarii se încearcă readucerea instituţiei pe linia de plutire. Decizia privind reducerea cu 25% a fondului de salarii la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu a fost luată de Senatul UCB. „Nu s-a luat o hotărâre de tăiere a salariilor, ci de scădere a fondului de salarii cu 25%. Măsurile se vor lua după ce ne vom consulta cu conducerile facultăţilor şi cu Direcţia Administrativă. În paralel s-au luat şi alte măsuri, respectiv reducerea cheltuielilor cu serviciile, s-a redus plata cu ora, s-au redus posturile vacante“, a declarat Oana Popescu, purtătorul de cuvânt al Universității „Constantin Brâncuşi“. Reducerea cu 25% a fondului de salarii va intra în vigoare, începând cu luna septembrie, şi va fi valabilă până când se va redresa bugetul instituției.
UCB a redus fondul de salarii
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei