Autoritatea Națională pentru Turism și Consiliul Județean (CJ) Gorj au organizat joi, 29 septembrie, la Sala Maură a Palatului Administrativ, conferința „Managementul destinațiilor on-line și off-line“, eveniment desfășurat cu susținerea Google România. Peste 100 de persoane implicate direct sau indirect în „industria ospitalității“ din Oltenia au răspuns invitației organizatorilor, la conferință fiind prezenți reprezentanți ai autorităților locale din județele Gorj, Mehedinți, Dolj și Vâlcea, ai asociațiilor de informare și promovare a turismului, companii private din domeniul turismului, cadre didactice, studenți, și reprezentanți ai Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică din Oltenia.
Un nou tip de management
Conferința a avut ca obiective familiarizarea participanților cu conceptul de Organizație de Management al Destinației (OMD), precum și cu instrumentele de marketing digital prezentate de Google România și de celelalte companii invitate. Prezentările au fost susținute de Raluca Anghel, director al Direcției Management – Brand din cadrul Autorității Naționale pentru Turism, Victor Maxim – președintele Asociației „Descoperă Constanța“, Rasty Gabriel, creator al platformei 100Tracks, Gabriela Enescu – managing partner la Expremio Marketing și Ana Sipciu – industry manager, Google România. „În urma întâlnirii pe care am avut-o cu participanții de la Gorj și din celelalte județe din regiunea Oltenia, în cadrul caravanei «Managementul destinațiilor on-line & off-line», am constatat un interes deosebit din partea acestora în a descoperi modalități prin care și-ar putea dezvolta afacerile și acțiunile de promovare a obiectivelor turistice. Oltenia are un potențial fantastic în materie de ofertă turistică. Poate deveni o organizație de management a destinației, reprezentativă la nivel național. Evenimente precum cel susținut de Google, de la Târgu Jiu, au scopul de a trasa liniile principale în crearea unei strategii atât la nivel micro, local – regional, cât și la nivel macro, central. Autoritatea Națională pentru Turism crede că, după acest moment, industria ospitalității din zona Oltenia va trata cu mai mare atenție modul în care se promovează“, a declarat Raluca Anghel.