2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn taximetrist a înapoiat 5.000 de lei pierduţi de un client

Un taximetrist a înapoiat 5.000 de lei pierduţi de un client

Taximetristul (foto dreapta) a înapoiat banii uitați de un client pe bancheta din spate a maşinii sale
Taximetristul (foto dreapta) a înapoiat banii uitați de un client pe bancheta din spate a maşinii sale

Un taximetrist, de 50 de ani, a găsit, ieri, pe bancheta din spate a maşinii pe care o conduce, un portofel care conţinea acte şi suma de 5.000 de lei. Iniţial, Luigi Unguritu a încercat să îl găsească pe bărbatul pe care îl dusese în Valea Roşie, însă nu a reuşit şi a mers la Secţia 3 de Poliţie pentru a preda geanta găsită.
Bărbatul le-a spus poliţiştilor că ultimul client a pierdut portofelul în maşină, după ce a coborât din taxi în cartierul Valea Roşie. Poliţiştii au verificat portofelul, iar în acesta se aflau 5.000 de lei şi actele unui bărbat pe nume Alin Georgel Vicu, de 36 de ani, din localitatea Afumaţi, judeţul Dolj. Omul a fost găsit de poliţişti şi a declarat că observase că şi-a pierdut portofelul. Cei doi bărbaţi s-au întâlnit la sediul Secției 3 Poliție, unde taximetristul i-a înapoiat bunurile clientului său. „Nu m-am gândit nici o clipă să opresc banii pentru mine. Cum am văzut portofelul, am început să îl caut pe domnul care îl pierduse, dar nu l-am mai găsit, din această cauză am venit la poliţie. Eu muncesc mult pentru bani şi nu aş vrea să mă folosesc de munca altui om. Cred că este un gest normal, pe care oricine ar trebui să îl facă“, a declarat Luigi Unguritu.
Pentru gestul său, bărbatul va fi premiat de poliţie cu o diplomă de onoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS