1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTrei suspecți din dosarul afacerilor cu lemn au ajuns după gratii

Trei suspecți din dosarul afacerilor cu lemn au ajuns după gratii

 

Trei dintre suspecţii vizaţi în dosarul afacerilor cu lemn din Vâlcea, Gorj şi alte judeţe au fost arestaţi preventiv. Tribunalul Argeş a aprobat solicitarea procurorilor DIICOT, care au cerut mandate de arestare preventivă pentru trei dintre membrii grupării. Este vorba de Virgil Covercă, Nicolae Eriţoiu şi Adriana Huidu. Decizia judecătorilor argeşeni poate fi însă contestată de inculpaţi. Trebuie amintit că alte 12 persoane vizate în acelaşi dosar au fost puse sub control judiciar de către anchetatorii DIICOT Argeş.
Suspecţii din dosarul afacerilor dubioase cu lemn au fost reţinuţi în urma a 72 de percheziţii derulate săptămâna trecută de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti în judeţele Argeş, Constanţa, Vâlcea, Teleorman, Maramureş, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Alba. Acţiunile procurorilor şi poliţiştilor au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere şi furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea şi dare de mită. Potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2011, suspectul Virgil Covercă, administrator al unei societăţi comerciale din Vâlcea, care avea ca obiect principal tăierea şi rindeluirea lemnului, a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni. La grup au aderat mai mulţi angajaţi ai societăţii comerciale administrate de către suspect, precum şi alte persoane ce au avut şi/sau au relaţii comerciale cu respectiva societate.
Din ancheta DIICOT Argeş a rezultat că, în perioada 2014-2016, suspectul Virgil Covercă ar fi coordonat activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupului infracţional organizat referitoare la tăierea fără drept de arbori, la sustragerea de material lemnos, la transportul, la primirea materialului lemnos, la prelucrarea materialului lemnos, la valorificarea materialului lemnos, la vânzarea utilajelor, a cherestelei, precum şi la însuşirea de sume de bani din gestiunea societăţii comerciale. Activităţile infracţionale au fost desfăşurate de către angajaţii societăţii sub coordonarea administratorului, în funcţie de activitatea pe care o desfăşurau în cadrul societăţii. Covercă este acuzat că le trasa sarcini echipelor de exploatare în sensul ascunderii urmelor de tăiere ilegală (folosirea vopselei de culoare roşie ce trebuia aplicată pe alţi arbori, după ce arbori anterior semnaţi de către organele silvice erau tăiaţi, scoaterea cioatelor aferente arborilor tăiaţi ilegal). „Ulterior, lemnul era prelucrat în cadrul unei fabrici din judeţul Vâlcea şi apoi transportat în Portul Constanţa, pentru export către ţările arabe. Din punct de vedere contabil, cheresteaua a fost subfacturată în cadrul unui circuit format din patru societăţi comerciale, diferenţa de bani nefiscalizată fiind însuşită de către membrii grupului infracţional. De asemenea, anumite societăţi din cadrul circuitului economico-financiar au beneficiat şi de sume foarte mari, cu titlu de rambursări de TVA. Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată a fost stabilit la o valoare de aproximativ 4.000.000 de euro. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate documente contabile, cinci laptopuri, șase HDD-uri, suma de 362.335 de lei, 100 de bijuterii din aur, cinci ceasuri din aur şi suma de 7.600 de euro“, potrivit unui comunicat al DIICOT. În dosar sunt vizate în total 30 de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS