6.2 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSute de percheziții în industria „păcănelelor“

Sute de percheziții în industria „păcănelelor“

Anchetatorii susțin că aparatele de jocuri de noroc au fost modificate pentru a scădea șansa câștigurilor (Foto: viata-libera.ro)
Anchetatorii susțin că aparatele de jocuri de noroc au fost modificate pentru a scădea șansa câștigurilor (Foto: viata-libera.ro)

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție au dispus, miercuri, efectuarea a peste 300 de percheziții în 29 de judeţe, printre care se numără Olt, Gorj, Vâlcea și Mehedinți, fiind vizate mai multe societăți comerciale suspectate de evaziune fiscală şi spălarea banilor în domeniul jocurilor de noroc. Pe lângă sediile a 16 firme au fost percheziționate și punctele de lucru ale acestora, dar și domiciliile persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunilor. Cele mai multe percheziții au fost făcute în județele Mureș (82) și Cluj (47), iar în Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj oamenii legii au descins la 12 adrese.
Anchetatorii au precizat că, din probele strânse până în prezent, s-a stabilit că, începând cu anul 2013, „a fost creat un mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat prin neînregistrarea în evidenţele contabile a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea de aparate de jocuri electronice de noroc în săli deschise pe raza mai multor localități din județele mai sus menţionate. Veniturile obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc sunt diminuate prin intervenţii directe asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale acestora“.
Oamenii legii au stabilit că falsificarea sistemelor de contorizare ale aparatelor de jocuri de noroc, cunoscute ca „păcănele“, se făcea în trei feluri. Este vorba de modificarea parametrilor tehnici ai aparatelor prin resoftarea memoriilor de tip EEPROM (amplasate pe plăcile de bază ale aparatelor), de modificarea controlului mecanic de ieşire (metodă ce nu necesită intervenţia fizică în aparat) și de scăderea ratei în care se generează posibilitatea de câştig prin instalarea unor dispozitive artizanale numite „frâne“. Aceste dispozitive au rolul de a încetini acumularea procentajului la care este generată posibilitatea de câştiguri mari (JACKPOT). În continuare, sumele neînregistrate în evidenţele contabile ale firmelor erau reintroduse în circuitul economic ca „împrumut asociat“ pentru extinderea activităţilor în domeniul jocurilor de noroc.
Procurorii au mai precizat că au fost emise mandate de aducere pe numele a 24 de suspecți cu vârste cuprinse între 30 și 52 de ani. La acțiunea coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție au participat sute de polițiști de la cele 29 de Inspectorate Județene, sute de jandarmi, dar și ofițeri ai Direcţiilor de Investigare a Criminalităţii Economice și de Investigații Criminale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS