2.9 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSabin Cornoiu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani

Sabin Cornoiu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani

Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj
Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj

Salvamontistul gorjean Sabin Cornoiu a fost ales preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România. În această săptămână, în staţiunea Borşa, s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Naţionale Salvamont şi Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România, în cadrul cărora au avut loc alegerile Consiliului Director, cel care va conduce, în următorii patru ani, această asociaţie profesională de utilitate publică. Cei peste 700 de membri ai asociaţiei, prezenţi sau reprezentaţi prin mandatari, i-au ales prin vot secret pe cei care vor constitui Consiliul Director al ANSMR şi care, împreună cu aparatul de lucru al noului preşedinte, vor lucra pentru tot ce înseamnă Salvamont pe plan naţional şi internaţional. Noul preşedinte este Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj. Alţi doi salvamontişti gorjeni fac parte din conducerea asociaţiei. Este vorba de avocatul Alexander Popa, şeful Comisiei Juridice, şi de Cătălin Dascălu, cenzor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS