Comuna mehedinţeană Prunişor era recunoscută pentru livezile care existau aici. Fermele erau cartea de vizită a localităţii în toată Europa, iar fructele ajungeau pe mesele locuitorilor din Germania, Italia, Spania, Austria sau Olanda. În cele peste două decenii scurse de la Revoluţie, lucrurile s-au schimbat foarte mult. Astăzi, pomii nu mai produc fructe, iar fermele au ajuns ruine. Majoritatea localnicilor se ocupă acum cu creşterea animalelor şi cultura plantelor, dar spun că le este din ce în ce mai greu să reziste şi se tem că vor fi nevoiţi să renunţe la micile afaceri în zootehnie.
Înainte de anii ‘90, comuna mehedinţeană Prunişor era vestită pentru livezile ale căror fructe ajungeau la export. Toată suflarea localităţii, de la copii până la specialişti, era angrenată în această activitate, iar colinele pe care sunt rânduiţi pomii fructiferi erau pline de oameni care se îngrijeau de ei. Era perioada cea mai înfloritoare a comunei, când toate cele 15 sate care o formează se întreceau parcă între ele în oameni gospodari şi cu poftă de viaţă şi de muncă. „În această zonă au fost ferme care făceau fructe doar pentru export. Erau plantaţii de meri, pruni, peri, chiar şi gutui, recunoscute în toată Europa pentru producţia de fructe. Se întreceau toate satele în hărnicie. Fructele ajungeau în Italia, Germania, Olanda, Austria. Veneau tirurile unul după altul, încărcau şi plecau. Livezile erau îngrijite, beneficiau de toate tratamentele, era o structură bine organizată, începând de la ingineri, tehnicieni, forţă de muncă, până la utilaje“, a spus Nandi Covlea, primarul din Prunişor.
Cine ajunge acum pe colinele cu pomi fructiferi trebuie să facă un exerciţiu de imaginaţie pentru că nimic nu mai păstrează aerul înfloritor şi prosper al fermelor de odinioară. Plantaţiile sunt părăsite, pomii fructiferi sunt îmbătrâniţi, iar autorităţile spun că totul s-a schimbat după Revoluţie, când pământurile le-au fost retrocedate oamenilor, care nu s-au mai îngrijit de ele. Pomii fructiferi, unii dintre ei având şi 60 de ani, nu mai produc, iar fermele care în trecut erau pline de specialişti, au devenit acum ruine ce încearcă să câştige lupta cu vegetaţia. „Odată cu împărţirea pământului către oameni, aceste plantaţii s-au distrus, pentru că ei nu au mai avut bani să investească. Au trecut 26 de ani, au îmbătrânit şi plantaţiile, sunt neîngrijite, nu mai e nimic din ce a fost“, a mai spus primarul.
„Nu mai vrea nimeni să fie cioban“
După ce activitatea pomicolă s-a încheiat, oamenii s-au îndreptat spre cultura plantelor şi spre creşterea animalelor, dar nici în acest sector lucrurile nu sunt deloc roz. Constantin Calagiu este unul dintre marii crescători de animale din Prunişor, care are în prezent 500 de oi. Acesta susţine că dacă la început a vrut să facă o afacere din ferma de ovine, acum, această activitate a rămas mai mult un hobby pentru că, atunci când face un bilanţ, cheltuielile sunt mai mari decât câştigul. „Acum cinci ani, crescătorii de animale o duceau bine pentru că erau clienţi şi mergea exportul, astfel încât într-o oră – două ţi se lua toată marfa. Acum, cumpărătorul vine, se uită, spune că nu vrea. Mulţi au vândut fermele pentru că nu au mai reuşit să supravieţuiască pe piaţă. Au rămas doar cei care fac asta ca un hobby, iar eu sunt unul dintre ei“, a spus Constantin Calagiu, crescător de animale din satul Gutu, comuna Prunişor.
A pornit la drum cu o fermă care avea doar 50 de animale, pe care în timp a reuşit să o dezvolte, astfel încât în 2008 a ajuns să aibă 1.050 de oi. În același an, însă, ferma avea să fie decimată. Din cauza iernii geroase, au pierit nu mai puţin de 400 de animale şi toţi mieii din adăposturi. „Nu aveam saivane, temperaturile au fost extrem de mici şi am înregistrat o pierdere enormă. Mi-au murit 400 de oi şi toţi mieii şi am rămas cu 600 de animale. Cred că am fost singurul din ţară care a avut o asemenea pagubă. Acum trei ani ne-a lovit alt necaz, boala limbii albastre, când iarăşi am pierdut vreo 55 de ovine, nu ştiam cu ce să le mai tratăm, după ce folosisem toate antibioticele. Am trecut şi peste asta, iar acum problema de care ne lovim este lipsa pieţei de desfacere. Nu avem unde să ne vindem produsele, lâna o lăsăm pe câmp şi îi dăm foc, că nu mai are preţ, laptele nu putem să îl dăm pentru că nu îl achiziţionează nimeni, valorificăm doar brânza şi carnea. Nu avem pieţe amenajate, în care să putem comercializa mieii, şi asta e una dintre marile de probleme. Cât priveşte activitatea la fermă, mă ocup de animale doar eu, uneori mă mai ajută soţia. Am vrut să angajez oameni, dar nu am găsit. Nu mai vrea nimeni să fie cioban, majoritatea tinerilor pleacă să lucreze în străinătate“.
În ciuda tuturor problemelor, Constantin Calagiu merge mai departe şi spune că pune suflet în tot ceea ce face, acesta fiind, de altfel, şi secretul prin care reuşeşte să se ocupe aproape singur de cele 500 de oi.
Pe lângă crescători de animale, în Prunişor există şi agricultori, care se ocupă de cultura mare. Fie că au accesat fonduri europene ca să se dezvolte şi au făcut o afacere din roadele pământului, fie că pur şi simplu au moştenit această îndeletnicire de la înaintaşi şi au vrut să o transmită generaţiilor, şi aici secretul este acelaşi – lucrul făcut cu dragoste. „Eram copil şi îl întrebam pe bunicul meu de ce pune porumb şi grâu la munte, având în vedere cât de greu se fac, când poate să le cumpere din oraş. Îl întrebam de ce trebuie să muncească atât de mult când le poate pur şi simplu achiziţiona. Îmi răspundea că sunt făcute de mâna lui şi, indiferent cât de multă muncă ar fi, parcă sunt mai dulci dacă sunt făcute în pământul moştenit de la înaintaşii noştri. Asta e cea mai mare satisfacţie a oamenilor din aceste locuri, să culeagă roadele pământului moştenit de la bunicii lor“, a spus Valentina Cilibia, directoarea Şcolii Gimnaziale din Prunişor.
