Aflată pe malul Dunării, comuna mehedinţeană Salcia este locul în care zeci de copii aşteaptă să li se întoarcă acasă părinţii plecaţi peste hotare pentru a le oferi un trai mai bun. Fie că au doar câteva luni sau au plecat deja la şcoală, toţi resimt lipsa mamei sau a tatălui, iar specialiştii de la Asistenţă socială spun că preţul banilor aduşi din străinătate este uneori mult prea mare. Sunt copii care uită să mai spună mama…
Comuna Salcia, la mijlocul lunii noiembrie. Soarele o scaldă în razele lui încă de la primele ore ale dimineţii şi scoate pe la porţi bătrânii satului. Stau adunaţi la un pahar de vorbă şi îşi plâng neputinţa şi singurătatea. Neputinţa de a-şi opri copiii din drum atunci când au apucat calea străinătăţii şi durerea de a nu le auzi glasul, de a nu le vedea chipul, de a nu le deschide cineva poarta decât rareori. Elena Spiridon nu mai ştie de când nu şi-a văzut nepoţii, duşi la „capătul pământului“ să îşi facă un rost în viaţă. Ştie doar cât de greu i-a fost să trăiască fără ei şi de câte ori dorul i-a secat sufletul de lacrimi, şi ar vrea să nu mai existe nici mame care plâng de dorul copiilor şi nici prunci care îşi văd părinţii mai mult în fotografii. „Am copiii plecaţi departe. Am nepoţi în altă ţară, sunt duşi la capu’ pământului. Au plecat de tineri, şi-au luat lumea în cap ca să-şi facă şi ei un rost în viaţă. Nu i-am mai văzut de mult. Politicienii să facă locuri de muncă pentru tineri, să nu mai plece de-acasă! Dar nu fac ei ce vrem noi, doar promit. Aţi văzut că s-a întâmplat de-au luat copiii foc, lăsaţi singuri, că părinţii au plecat la muncă în străinătate! Şi la noi sunt mulţi copii rămaşi acasă fără părinţi“, a spus Elena Spiridon.
„Au plecat toţi copiii din sat pentru că nu sunt locuri de muncă şi nu au din ce trăi. Şi ai mei au fost plecaţi în Germania, s-au întors acum, dar se vor duce din nou la primăvară. Am o nepoţică de patru ani care a rămas în grija noastră cât au fost părinţii ei plecaţi şi ne-am descurcat cum am putut cu ea“, a spus şi Eustrate Ciobanu, un alt părinte care a resimţit din plin lipsa copiilor.
Centrul social de zi, cămin pentru copiii necăjiţi
Cei care suferă nu sunt însă numai părinţii, ci şi copiii, care nu mai simt îmbrăţişarea mamei şi cărora nu are cine să le răspundă atunci când strigă tată. În sprijinul acestor micuţi, în comuna Salcia a fost înfiinţat un centru social de zi. Acesta s-a deschis în anul 2007 şi are o capacitate de 20 de locuri. În fiecare zi, oamenii cu suflet mare care lucrează aici încearcă să umple golul din sufletele copiilor cu vârste de la zero la trei ani. „Lucrez din 2007 în asistenţă socială şi mă impresionează copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Când se face ora și trebuie să plece, toţi sunt cu ochii la uşă şi strigă «mama». Cei pe care îi iau bunicii parcă se dau puţin înapoi şi se feresc să strige «mama» pentru că ştiu că nici acasă nu o găsesc. Până la urmă, am impresia că uită cuvântul «mamă», dacă acasă strigă numai la bunica. Avem, de exemplu, o fetiţă, în cazul căreia a plecat mai întâi tatăl în Spania, iar de două săptămâni a plecat şi mama, în Germania. Lucrează la mica înţelegere, nu au contract, dar nu au efectiv din ce trăi şi au fost nevoiţi să plece. În afară de ea, mai sunt alţi trei copii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Avem însă şi copii ale căror mame sunt minore, iar în prezent avem înscrise trei astfel de cazuri. Sunt copii născuţi din copii, este o realitate tristă, dar, după părerea mea, suntem de vină toţi pentru că nu avem educaţie în şcoli şi în licee prin care să îi facem să conştientizeze pe copii ce mare responsabilitate este să aduci pe lume un copil. Vă daţi seama ce înseamnă să vii dimineaţa la opt să îţi aduci copilul la centru şi apoi să pleci la şcoală, iar când te întorci de la liceu, în loc să îţi faci temele, să te duci acasă şi să ai grijă de el?!“, a spus Marin Dinte, administratorul Centrului social de zi pentru copii din Salcia.
Odată ajunşi aici, copiii beneficiază de masă, cazare, dar şi de activităţi educative. Sunt numai şase angajaţi care se ocupă de cei 20 de micuţi, iar atunci când se pune masa nu se mai ţine cont ce funcţie ocupă fiecare. „Cel mai mic copil pe care l-am luat avea patru luni, îi creştem până la trei ani, apoi merg la grădiniţă. Aici primesc scutece, mic dejun, două feluri de mâncare la prânz şi desert, iar seara o gustare pe care o iau acasă. Dacă la înfiinţare eram zece angajaţi, acum am mai rămas doar şase, cu tot cu centralist, iar la masă suntem toţi prezenţi, inclusiv bucătarul şi cu mine. Îi luăm pe genunchi şi îi ajutăm să mănânce. Ar trebui să fie trei copii la o îngrijitoare, dar împărţiţi pe 20 la doi şi aflaţi câţi am acum. Pe lângă personal, am avea nevoie de un televizor, un aspirator, care ne-ar mai uşura munca, ne-ar trebui şi lenjerii noi, pentru că pe acestea le avem de nouă ani, un aer condiţionat pentru că vara e cald, şi câte nu ar fi nevoie într-un centru unde trăiesc copii mici…“, a spus cu lacrimi în ochi Marin Dinte, administratorul centrului, care susţine că a rămas în comună din dragoste pentru aceşti copii.
Patru fraţi, copiii nimănui
Greutăţile copilăriei în Salcia nu se opresc la vârste fragede. Şi mulţi dintre cei care merg la şcoală au părinţii plecaţi în străinătate şi sunt lăsaţi în grija bunicilor. Cadrele didactice cunosc situaţia lor şi se străduiesc să le ofere, pe lângă educaţie, şi un dram de afecţiune. „Din cei 199 de copii înscrişi, 28 au părinţii plecaţi în străinătate. În cazul a trei dintre ei, ambii părinţi sunt plecaţi. Bunicii sunt cei care au grijă de ei, iar frecvenţa la şcoală este bună. E drept, nu învaţă cât ştim noi că ar putea învăţa dacă ar fi părinţii cu ei, dar nu pun probleme. Avem şi un caz de abandon. E vorba de patru copii, ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate şi au fost lăsaţi în grija bunicii. Trei dintre ei au abandonat şcoala, iar unul, care este înscris în clasa a VI-a, din păcate nu a venit la cursuri de o lună. Am încercat să îl ajutăm, să îi dăm o bursă, dar continuă să absenteze. În prezent, bunica lor este bolnavă de TBC şi au venit angajaţi de la spitalul din Severin, unde este internată, să ia legătura cu copiii şi să îi testeze, dar nu i-au găsit. Au venit la noi, noi ştiam că ei au fost duşi în Maglavit, le-am spus, dar nu ştim dacă s-au mai dus să îi caute, deci se pune problema că acest copil trebuie testat când se va întoarce la şcoală. Sunt copii ai nimănui, am înţeles de la bunica lor că tatăl le mai trimite bani, dar copiii au nevoie de mult mai mult“, a spus Monica Cebu, directoarea Şcolii Gimnaziale Salcia.
Sunt însă şi părinţi care au decis să îşi ia copiii cu ei atunci când au plecat, astfel că numărul elevilor a tot scăzut de la un an la altul. Dacă anul trecut au fost cu 20 de elevi mai puţini decât în precedentul, la începutul acestui an școlar au fost numai trei copii lipsă la numărătoare. Pe parcurs, lucrurile s-au mai schimbat, au mai plecat și alții. „Avem înscrişi anul acesta 199 de copii, dar au mai plecat dintre ei şi avem acum 194. Un factor care a contribuit la scăderea numărului de elevi a fost faptul că mulţi părinţi i-au luat cu ei. Chiar azi un părinte a venit şi a făcut cerere de retragere a fetiţei de la şcoală deoarece mâine pleacă în Italia. Ce puteam să îi zic: Lăsaţi fetiţa aici?! I-am dat foaia matricolă şi a plecat, iar în situaţia asta sunt mulţi“, a mai spus Monica Cebu.
