3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBani europeni pentru împădurire

Bani europeni pentru împădurire

Plantațiile care se vor înființa vor proteja culturile şi terenurile agricole limitrofe (Foto: manager.ro)
Plantațiile care se vor înființa vor proteja culturile şi terenurile agricole limitrofe (Foto: manager.ro)

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a anunţat lansarea primei sesiuni de depunere a cererilor pentru un nou ajutor financiar. Este vorba de sprijinul pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite. Banii se acordă în cadrul PNDR 2014 – 2020, iar cererile se depun la APIA până pe 20 ianuarie 2017. Cine poate beneficia de acest sprijin şi în ce condiţii aflaţi din articol.

Fermierii au la îndemână un nou instrument prin care pot solicita ajutor financiar de la Uniunea Europeană. Începând din această săptămână şi până pe 20 ianuarie 2017, ei pot depune cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru a obţine sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite. Beneficiarii acestei scheme sunt deţinătorii publici şi privaţi de teren agricol şi neagricol şi formele asociative ale acestora. În cazul terenurilor aflate în proprietatea statului, sprijinul se va acorda doar dacă autoritatea care gestionează respectivele terenuri este un organism privat sau o unitate administrativ teritorială (UAT) de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii). Sprijinul financiar se acordă sub forma a două prime, respectiv prima de înfiinţare a plantaţiilor forestiere, care acoperă şi costurile de elaborare a proiectului tehnic de împădurire – Prima 1 – şi prima anuală, pentru o perioadă de 12 ani, pentru acoperirea costurilor de întreţinere şi îngrijire a plantaţiei forestiere şi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi, denumită Prima 2.
Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect tehnic de împădurire, care înglobează toate costurile aferente Primelor 1 şi 2 plătite pe toată durata de aplicare a contractului de finanţare de 12 ani, este de 7.000.000 de euro.
Ce trebuie să faceţi pentru a obţine finanţare

Cei care solicită acest sprijin trebuie să facă dovada că deţin un teren agricol sau neagricol eligibil pentru împădurire. Totodată, este foarte important ca fermierii să-şi fi declarat aceste parcele în ultimii doi ani la APIA. Potrivit instituţiei, suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, trebuie să fie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită – de cel puţin 0,1 ha. În cazul realizării de trupuri de pădure, suprafaţa terenului propus pentru împădurire trebuie să fie de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită – de cel puţin 0,5 ha. Terenurile agricole şi neagricole propuse pentru împădurire trebuie să fie în proprietatea solicitantului sau să fie la dispoziţia acestuia, pe toată perioada derulării contractului de finanţare. Încadrarea terenurilor destinate împăduririi în categoriile de teren agricol sau neagricol la nivel de parcelă va fi efectuată, înainte de demararea întocmirii proiectului tehnic de împădurire, de către APIA. După eliberarea notei de constatare de către APIA, solicitanţii demarează întocmirea proiectului tehnic de împădurire, cu ajutorul unor proiectanţi autorizaţi. Proiectul se depune apoi la Garda Forestieră în vederea obţinerii avizului şi eliberării fişei rezumative, care reprezintă şi fişa de verificare a lui. Odată trecută şi această etapă, solicitantul depune cererea de sprijin împreună cu proiectul la APIA. După ce se obţine finanţarea, beneficiarii sunt obligaţi să înfiinţeze plantaţia în termen de doi ani de la semnarea contractului. Nu este eligibilă înfiinţarea de plantaţii de arbori din specii forestiere cu ciclu scurt de producţie, plantaţii de arbori cu creştere rapidă întrebuinţaţi pentru producerea de energie sau plantaţii de pomi de Crăciun.
Nu sunt eligibile pentru schema de ajutor terenurile grevate de sarcini şi gajuri cu deposedare în favoarea unei terţe părţi, conform evidenţelor cadastrelor locale, care fac obiectul unor litigii, şi nici terenurile menţionate la momentul depunerii cererii de sprijin în programe sau planuri naţionale sau locale de amenajare a teritoriului ca deservind un interes public major. Aceeaşi interdicţie este valabilă şi în cazul terenurilor agricole pentru care există angajamente în derulare pentru agromediu şi climă, dar şi al pajiştilor naturale permanente, cu excepţia celor afectate de fenomene de degradare a solului.

Specii de puieţi care se pretează în Dolj

Ţinând cont că judeţul Dolj este deficitar la capitolul suprafeţe împădurite, specialiştii spun că măsura este benevenită, iar condiţiile nu sunt greu de îndeplinit. „Suprafaţa acoperită cu pădure a Doljului reprezintă în jur de 11,7 la sută din suprafaţa totală a judeţului, potrivit ultimei raportări a Institutului Naţional de Statistică, iar această măsură este binevenită pentru că dă posibilitatea deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole, precum şi formelor asociative ale acestora să creeze păduri şi perdele de protecţie. În zona de sud a judeţului, la Dăbuleni, Daneţi, Poiana Mare şi Amărăşti -, terenurile sunt nisipoase şi necesită împăduriri cu specii adaptate, respectiv glădiţă, salcâmi sau sălcioară. În nord, unde avem zona de deal, terenurile sunt mai grele şi se pretează alte specii de puieţi, respectiv cer, gârniţă şi salcâm. Studiind ghidul de aplicare a măsurii 8, submăsura 8.1, am constatat că nu sunt dificil de îndeplinit condiţiile. În plus, odată ce proiectul este aprobat, se asigură suport financiar pentru toate lucrările, de la plantat până când se instalează pădurea. Ghidul a fost publicat de foarte puţin timp, dar credem că vor fi destul de multe solicitări pentru că sunt foarte multe terenuri care se pretează la astfel de lucrări şi nu sunt utilizate nici pentru agricultură, nici pentru păşunat, deci pur şi simplu nu sunt puse în valoare. Perdelele de protecţie, dar şi trupurile de pădure care se vor înfiinţa vor proteja culturile şi terenurile agricole limitrofe, dar şi obiectivele economice ale localităţilor“, a spus Marin Bălă, inginer la Compartimentul Pază din cadrul Direcţiei Silvice Dolj.
La nivelul APIA Dolj, deşi fermierii au început să se intereseze de condiţiile de eligibilitate şi actele necesare depunerii dosarului, până în prezent încă nu au fost înregistrate cereri în sistem.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS