4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRecepția Parcului „Romanescu“, lăsată pentru anul viitor?

Recepția Parcului „Romanescu“, lăsată pentru anul viitor?

Reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu“ are șanse mici să se încheie anul acesta, în ciuda declarațiilor edililor din Bănie. Municipalitatea a primit pe 31 octombrie avizul de la Ministerul Culturii care ținea în loc lucrările, iar primarul anunța că într-o lună și jumătate se va face și recepția finală. Numai că timp de o lună pe șantierul din parc nu a existat nici o mișcare. Constructorul nu a primit până acum dispoziția de începere a lucrărilor pe motiv că proiectantul și arhitectul încă discută pe tema balustradei de la Debarcader.

Lucrările de reabilitare a Parcului „Nicolae Romanescu“ din Craiova, proiect european în valoare de 68.531.117 lei (sumă suportată în mare parte din bugetul local), nu par să mai aibă șanse de finalizare anul acesta. Când a demarat proiectul, în octombrie 2015, primăria a considerat că patru luni ar fi suficiente pentru modernizarea parcului, dar lucrurile nu au stat deloc așa. Lucrările s-au făcut haotic, fără să se țină cont de faptul că Parcul „Romanescu“ este monument istoric, motiv pentru care Ministerul Culturii a sistat lucrările în primăvară, timp de două săptămâni (31 martie – 14 aprilie), pentru ca firma de construcţii să se pună în ordine. La acea dată, din proiect lipseau detaliile tehnice ale releveelor de vegetaţie și nici constructorul nu avea stabilit un traseu clar al utilajelor de tonaj greu, care până atunci nu ținuseră cont de faptul că se lucrează într-o zonă verde protejată.
Nici după reluarea lucrărilor, lucrurile nu au mers prea bine, pentru că municipalitatea s-a poticnit din nou. Constructorul se apucase să împrejmuiască lacul și insula de la intrarea principală, dar pentru asta nu se obținuse avizul Ministerului Culturii. Prin urmare, au fost demarate procedurile de obținere a acestui aviz, care au durat însă extrem de mult, timp în care în parc nu s-a mai lucrat. Primăria Craiova a înaintat documentația către minister în luna iunie 2016, dar aceasta a fost înregistrată la Direcția Patrimoniu Cultural în septembrie și analizată în ședința Secțiunii Tehnice de Arhitectură și Inginerie a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din data de 22 septembrie. „Membrii comisiei au acordat aviz favorabil lucrărilor, iar acesta se află în procedura de emitere“, preciza Ministerul Culturii, într-un răspuns trimis GdS în luna octombrie. În avizul respectiv trebuia specificată nuanța gardului care urma să împrejmuiască insula de la intrarea principală. Ministerul mai menționa însă că pe lângă gardul insulei respective și culoarea în care va fi vopsit, mai trebuie lucrat la balustrada de la Debarcader și la sistemul de protecție pentru siguranța pietonilor de la balustradele existente la poduri.

Avizul a venit pe 31 octombrie, lucrările sunt tot sistate

După patru luni de așteptare, avizul de la Ministerul Culturii a ajuns la Primăria Craiova. Asta se întâmpla pe 31 octombrie, iar primarul anunța că se vor relua lucrările în Parcul „Romanescu“ și că într-o lună, o lună și jumătate cel mult, se va termina cu totul și se va face recepția. „Ministerul Culturii a trimis avizul pentru gardul din parc, iar într-o lună, o lună și jumătate, putem să facem recepția la toată zona. Culoarea la gard trebuie să fie verde, ni s-a indicat foarte exact acest lucru“, preciza, pe 1 noiembrie, Olguța Vasilescu. „Suntem în procedură de achiziție și pentru registrul spațiilor verzi, unde prima oară trebuie să intre Parcul «Romanescu», pentru că avem termen până la sfârșitul anului 2017, de la Ministerul Culturii, să regândim toată partea de vegetație care nu a intrat pe fonduri europene“, adăuga edilul.
Ce s-a întâmplat de la 1 noiembrie și până în prezent? Nimic. Pe șantierul din parc nu a existat nici o mișcare, iar gardul cu pricina, care a ținut în loc constructorul atâta timp, nu a suferit nici o modificare față de stadiul din vară. Nici măcar o urmă de vopsea verde! Potrivit unui reprezentant al constructorului, primăria nu ar fi dat nici până acum o dispoziție de începere a lucrărilor, iar motivul ar fi unul la fel de banal precum gardul: balustrada de la Debarcader. „Lucrările sunt încă sistate, nu s-a primit de la primărie ordinul de începere. Din câte știu, există o corespondență acerbă între proiectant și arhitect pe tema balustradei de la Debarcader. Așteptăm să se lămurească și acest aspect“, a precizat acesta. Potrivit unui reprezentant al primăriei, documentația respectivă ar fi la București, la arhitect, pentru semnat. În aceste condiții, va mai fi timp pentru finalizarea lucrărilor în acest an? Având în vedere termenul anunțat de primar în urmă cu o lună și faptul că lucrările nici măcar nu au început, pare puțin probabil ca reabilitarea Parcului „Nicolae Romanescu“ să se încheie anul acesta.

Oricum, primăria și-a propus, pentru anul viitor, să intervină și la podul suspendat, care nu a fost prins în proiectul inițial de reabilitare a parcului și care a început să se deterioreze. Podul are mai multe scânduri rupte și poate reprezenta un pericol pentru trecători. Municipalitatea a publicat deja caietul de sarcini pentru această investiție, care se va face cu bani din bugetul local, și nu a mai făcut greșeala de la proiectul anterior. Caietul de sarcini, care se referă la achiziția serviciilor de proiectare faza expertiză tehnică și elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru obiectivul „Reabilitare pod suspendat din Parcul «Nicolae Romanescu»“, menționează din start faptul că parcul este monument istoric de clasă A, motiv pentru care „documentația tehnică se va elabora de către specialiști atestați de Ministerul Culturii și va fi în mod obligatoriu avizată de Comisia Națională a Monumentelor Istorice”. După ce se va depăși această fază, Primăria Craiova va scoate la licitaţie proiectarea tehnică şi execuţia lucrărilor de la podul suspendat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS