Pe 5 decembrie a început plata integrală a subvenţiilor, iar conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) dă asigurări că nu se vor înregistra nici un fel de blocaje pe parcursul derulării procesului de plată a Campaniei 2016. Totodată, există şi fermieri care şi-au primit avansul din subvenţii. Pe ce criterii au fost selectaţi aceştia, ce se întâmplă în domeniul zootehnic şi care sunt noutăţile pe care trebuie să le ştie agricultorii care beneficiază de subvenţii aflaţi din interviul acordat în exclusivitate pentru GdS de Adrian Pintea, directorul general al APIA.
GdS: Domnule director, termenul de finalizare a plății avansului din subvenții a fost 30 noiembrie. Au primit banii toți fermierii care ar fi trebuit să încaseze acest avans sau există şi blocaje?
Adrian Pintea: Plățile în avans s-au efectuat până pe 30 noiembrie 2016 pentru beneficiarii care nu se află într-una din situațiile următoare: au fost selectați în eșantionul de control pe teren; cererile din anul curent sau din anii precedenți sunt verificate de către alte instituții cu atribuții de control; cererile se află sub incidența implementării constatărilor identificate de alte instituții în contextul misiunilor de audit; apariția în sistem a unor erori rezultate din crearea unor condiții artificiale pentru a beneficia de o anumită schemă; supradeclarări; cereri neeligibile la plată.
Precizăm că pentru acordarea avansului s-a folosit același soft ca şi cel de anul trecut, iar APIA a început autorizarea și efectuarea plăților în acest an fără întârzieri, prin urmare nu s-au înregistrat și nu se vor înregistra nici în continuare nici un fel de blocaje pe parcursul derulării procesului de plată a Campaniei 2016.
GdS: În ceea ce privește fermierii aflați la control, care este situația în cazul lor? Câte controale mai aveți de făcut și câți dintre fermierii verificați au încasat avansul?
A.P.: Pe 28.11.2016, mai aveam de verificat 49% din fermierii din eșantionul de control clasic aferent campaniei 2016. Menționăm că, pentru anul de cerere 2016, statele membre pot plăti avansuri pentru plățile directe după finalizarea controalelor administrative.
GdS: Când va începe acordarea subvențiilor în domeniul zootehnic?
A.P.: În sectorul zootehnic, nici legislația europeană, nici cea națională nu prevăd acordarea de avansuri, sprijinul cuplat în sector zootehnic presupunând o perioadă de retenție a animalelor, care de regulă se sfârșește în cursul lunii decembrie, iar controalele administrative se efectuează după finalizarea retenției. În ceea ce privește ajutoarele naționale tranzitorii (ANT), plafonul alocat cu această destinație se aprobă prin hotărâre de guvern în fiecare an calendaristic pentru anul anterior de cerere. APIA are în vedere posibilitatea acordării de adeverințe pentru accesarea creditelor în vederea finanțării capitalului de lucru pentru ANT 8 – Schema decuplată de producție în sectorul carne, specia bovine și ANT 9 – Schema cuplată de producție – specia caprine/ovine.
GdS: 1 decembrie era data programată să înceapă plățile finale. Este pregătit softul și cum s-a procedat în minivacanța acordată de guvern?
A.P.: În conformitate cu prevederile art. 75 (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, „plățile se fac în cel mult două rate pe an, în cursul perioadei care începe pe 1 decembrie și se încheie pe data de 30 iunie a anului calendaristic următor“. În perioada 1 – 4 decembrie 2016 s-au desfășurat activități pregătitoare începerii plăților integrale pentru Campania 2016, astfel încât începând de pe 5 decembrie să aibă loc primele transferuri în contabilitate a dosarelor autorizate la plată integral.
GdS: Sunt fermieri care susțin că de multe ori nu sunt informați de către funcționarii APIA atunci când își depun cererile de plată în legătură cu subvențiile pe care le-ar putea primi, iar una dintre aceste scheme de plată este sprijinul cuplat. Este adevărat că există și scheme de plată mai puțin populare și cum pot fi informați mai bine oamenii despre existența lor?
A.P.: În fiecare an, înainte de demararea perioadei de depunere a cererilor de sprijin, instituția noastră derulează, la nivel teritorial, Campania de informare privind primirea cererilor unice de plată. Anul acesta, sub sloganul: „Ești fermier european. Depune la APIA cererea unică de plată!“, campania s-a desfășurat atât la nivel județean, cât și la nivel local, prin funcționarii centrelor locale APIA, de la începutul lunii februarie până la jumătatea lunii iunie.
De asemenea, în vederea informării beneficiarilor sau a potențialilor beneficiari cu privire la toate schemele de sprijin financiar derulate de APIA, pe site-ul instituției, la adresa www.apia.org.ro, sunt publicate permanent materiale de informare utile fermierilor.
În plus, pentru marii fermieri în ale căror cereri unice de plată a fost indicată adresa de e-mail se transmit, în format electronic, diverse materiale de informare, precum: Ghidul informativ pentru beneficiarii măsurilor de mediu și climă PNDR 2014-2020, Ghidul de ecocondiționalitate etc.
APIA are în vedere extinderea acțiunilor de promovare/informare prin afișarea materialelor promoționale la sediul altor instituții relevante din localitate, de exemplu la primării și tipărirea de flyere/broșuri și transmiterea acestora direct către fermieri, prin poștă sau poștă electronică, acolo unde este posibil.
GdS: În același context, știm că anul acesta au existat subvenții foarte mari acordate pe sprijinul cuplat. Care au fost cele mai mari subvenții şi cum s-a ajuns la aceste sume?
A.P.: Sprijinul cuplat se poate acorda sectoarelor și producțiilor prevăzute la art. 52, alin. (2) din Regulamentul 1307/2013 (…), considerate importante din motive economice, sociale sau de mediu și care sunt afectate de anumite dificultăți. În vederea finanțării sprijinului cuplat, se utilizează maximum 15% din plafonul național anual prevăzut în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, din care cel puțin 2% este utilizat pentru sprijinirea culturilor proteice.
Plafonul alocat și cuantumul plății pe unitatea de măsură, sectoarele și producțiile, culturile, suprafețele, speciile și efectivele de animale se stabilesc prin hotărâri ale guvernului.
Pentru calculul cuantumului sprijinului cuplat în sectorul vegetal și zootehnic se împarte plafonul stabilit prin HG nr. 427/16.06.2016, respectiv HG nr. 382/27.05.2016 la suprafața eligibilă, respectiv la numărul de animale determinate rezultate în urma controalelor administrative și la fața locului.
În funcție de valoarea cuantumului alocat, primele trei scheme de sprijin cuplat în sectorul vegetal/zootehnic sunt: sprijinul cuplat în sectorul vegetal – sămânță cartof: 23.745 euro/ha; tomate pentru industrializare: 13.669 euro/ha; legume din sere/ legume din solarii: 12.791 euro/ha; sprijinul cuplat în sectorul zootehnic taurine carne: 1.312 euro/cap; vaca lapte: 919 euro/cap; bivolițe lapte: 297 euro/cap.
GdS: În spatele fiecărei cereri completate şi al fiecărui dosar trimis la plată se află un funcționar APIA. De multe ori, volumul de muncă este extrem de mare, astfel încât termenele asumate să fie respectate. Cum s-ar putea reduce volumul de muncă şi încărcătura per angajat în cazul funcționarilor APIA?
A.P.: Încărcătura personalului din Centrele Județene APIA a fost semnalată în repetate rânduri ordonatorului principal de credite în vederea suplimentării numărului de posturi. În prezent, există un proiect de hotărâre de guvern care prevede suplimentarea cu 50 de posturi a numărului de posturi al agenției.
În acest context, pentru preîntâmpinarea dificultăților generate de volumul de muncă se procedează la delegarea de echipe de la un centru județean la altul şi la mutări/delegări în cadrul aceluiași centru județean. Ca o completare, subliniem faptul că în anul 2016, conducerea ministerului a aprobat ocuparea unui număr de aproximativ 350 de posturi vacante şi temporar vacante din centrele județene şi din aparatul central în urma solicitărilor inițiate.
GdS: La nivelul județului Dolj, directorii APIA au fost schimbați în mod frecvent. Este benefică o astfel de fluctuație de personal la nivel de conducere şi pe ce criterii se realizează aceste schimbări?
A.P.: Fluctuația personalului în funcțiile de conducere, în speță în funcția de director executiv la Centrul Județean Dolj, care este o funcție temporar vacantă, este determinată de constatările şi recomandările formulate de echipele de audit şi/sau de organele de control, de regulă ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Întotdeauna aceste schimbări au în vedere prevederile Ordinului SGG nr. 400/2015 pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, cu modificările şi completările ulterioare.
GdS: Care este mesajul pe care îl transmiteți fermierilor în această perioadă?
A.P.: Transmit fermierilor să aibă încredere în APIA. În această perioadă am demonstrat că ne-am onorat obligațiile asumate și îi asigur că în continuare munca noastră va fi la fel de intensă pentru a putea veni în sprijinul și în întâmpinarea nevoilor fermierilor. Agricultura are un potențial enorm de dezvoltare în contextul economiei românești și sunt convins că împreună putem face ceva pentru România.