4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZeci de bătrâni au mers două ore pe jos ca să voteze

Zeci de bătrâni au mers două ore pe jos ca să voteze

Locuitorii din Uscăci au mers două ore pe jos până la secţia de votare(foto:Claudiu Tudor)
Locuitorii din Uscăci au mers două ore pe jos până la secţia de votare (foto:Claudiu Tudor)

Cei care locuiesc în satul Uscăci, care aparţine de Filiaşi, un loc uitat parcă de lume, au mers și două ore pe jos până la cea mai apropiată secţie de votare. Cei mai mulți dintre ei sunt bătrâni. Vin de fiecare dată la vot, nu pentru ei, pentru copiii lor, pentru un viitor mai bun, pentru a scăpa odată pentru totdeauna de imaginea noroiului care vrea să înghită totul.

Ieri, pe drumul ce duce spre Uscăci, trei bătrâni, îmbrăcați ca de sărbătoare, își târau picioarele să ajungă la secția de votare. Două ore au mers pe jos să voteze. Au spus că este dreptul lor și mulțumesc lui Dumnezeu că în acest an vremea a ținut cu ei și că nu au fost nevoiți să meargă prin noroiul în care au trăit toată viața. Petre Ciotu are 75 de ani. A mers de fiecare dată la vot. „Votez pentru viitorul copiilor, măcar pentru ei să fie mai bine. Noi suntem izolaţi, vai de viața noastră. Toţi politicienii îşi amintesc de noi doar atunci când au nevoie de votul nostru, apoi ne uită. Nici măcar piatră pe drum nu ne-au băgat. Nimeni nu se gândește cum trăim aici, mai ales iarna. Dacă ne îmbolnăvim, la noi nu ajunge Salvarea, coborâm cu căruța sau ne duc alţi vecini pe brațe până unde pot străbate maşinile“, a spus Petre Ciotu. Şi Ilie Enache a trăit o viaţă în Uscăci. În ciuda vârstei, a problemelor medicale, bărbatul a plecat la primele ore ale dimineţii spre secţia de vot: „Am dus o viaţă grea, suntem parcă blestemaţi cei din acest sătuc. Am doi nepoți pe care îi ducem în brațe până la autobuz ca să ajungă la grădiniţă şi şcoală. Am mers la vot şi de această dată nu pentru noi, ci pentru ei, pentru viitorul lor. De fiecare dată am mers să votăm cu speranța că cineva o să se gândească și la noi. Măcar pietriș să ne pună și nouă pe drum. Nu mai putem să suportăm noroaiele de o viață. Politicienii nu s-au mai ostenit să vină să stea de vorbă cu noi. Au trimis oameni care au aruncat hârtii să îi votăm“, a spus bărbatul.

„Cizmele ne-au ros picioarele“

La cei 80 de ani ai săi, Marieta Cântărețu s-a trezit cu noaptea în cap să meargă la vot. Cu lacrimi în ochi ne-a spus că nimeni nu se gândește și la soarta bătrânilor din Uscăci. „Ne e greu să mergem atât pe jos. Acum, mulțumim lui Dumnezeu, e vremea bună și drumul nu e așa plin de nămol. Cizmele ne-au ros picioarele. Nu mai putem și nu ia nimeni nici o măsură cu satul ăsta. Satul ăsta e scufundat. Am votat, dar cine o să ne ajute și pe noi? Suntem oameni foarte necăjiți, nu avem o pâine. Trebuie să mergem două ore până la magazin sau până la biserică. Când se pune viscolul rămânem izolați“, spune Marieta Cântărețu.
„Vrem locuri de muncă pentru cei tineri“
Nu departe de Uscăci, la Filiaşi, oamenii au ieşit la vot. Până la orele prânzului, sute de persoane îşi exprimaseră opţiunea, cei mai mulţi dintre ei vârstnici. Unii au votat în speranţa că o să primească pensii mai mari, alţii au pus ştampila cu gândul că vor fi create locuri de muncă pentru cei tineri. Au fost şi oameni care mărturiseau că nu mai au de mult aşteptări de la nimeni. Gheorghe Iovan are 81 de ani. „Vreau un trai mai bun pentru români, pensii mai mari pentru cei care au trudit o viaţă. Nu este corect ca unii să aibă pensii de zeci de mii de lei pe lună, iar alţii să trăiască de pe o zi pe alta. Vrem locuri de muncă pentru cei tineri, vrem să nu ne mai plece copiii de acasă la mii de kilometri din cauza problemelor financiare. Vrem să se schimbe ceva şi în ţara noastră, copiii să înveţe meserie“, a spus bărbatul.

„Vrem ca aceşti copii plecaţi departe să revină acasă“

Şi în comuna Melineşti, pe lângă localnicii care se prezentaseră la vot, s-au strâns şi zeci de voturi pe listele speciale. Ion şi Dochia Păpurică au venit la vot plini de speranţă că poate într-o zi copiii lor se vor întoarce acasă. „Ne dorim să fie mai bine în ţară. Avem încredere în cei tineri, că de promisiunile celor bătrâni ne-am săturat. Trebuie să dăm şansă celor tineri să se implice, ei ştiu cel mai bine ce trebuie făcut, care sunt greutăţile părinţilor şi celor din jurul lor. Vrem să mergem cu fruntea deschisă spre Europa. Avem copiii plecaţi departe de casă, şi nu au plecat de drag, ci pentru că în România nu au avut prea multe şanse. Şi copiii mei vor merge la vot, pentru o Românie aşa cum ne-o dorim. Generaţia noastră poate nu o să mai prindă o altfel de viaţă, dar sperăm cel puţin pentru nepoţi să fie altfel. Vrem ca aceşti copii plecaţi departe să revină acasă. Au atâtea de oferit, avem minţi atât de luminate, nu trebuie să le exploateze cei din străinătate“, au spus soţii Păpurică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS