Elena are 23 de ani. Urmează cursurile de masterat la Contabilitate. La vârsta de şapte ani, când alţi copii se bucurau de copilărie, ea a învăţat că trebuie să lupte cu toate puterile pentru a scăpa de pumnul nemilos al tatălui vitreg, să învingă foamea, să ascundă durerea în faţa străinilor, să-şi salveze mama. A fost la un pas de moarte. A promis atunci că nimic nu îi va sta în cale, că va învăţa și va demonta eticheta pusă copiilor instituţionalizaţi.
Extrem de frumoasă, Elena zâmbeşte întruna, parcă dorind să ascundă povara pe care o poartă în suflet. Ochii albaştri, senini, moşteniţi de la mamă, îi joacă în lacrimi. A acceptat să îşi deschidă sufletul, este conştientă că povestea ei poate fi un exemplu pentru copiii care trăiesc departe de părinţii lor. Îi iubeşte pe toţi, le înţelege durerea, le-ar alinta dorul, însă ştie că este imposibil. Cei 16 ani petrecuţi departe de familie au maturizat-o cu mult înainte de termen, au determinat-o să lupte, să nu facă nici un compromis, să nu renunţe nici măcar atunci când este lovită. Şi a primit multe lovituri. Este conştientă însă că dacă nu ar fi fost luată din familie şi dusă într-un centru de plasament, viaţa ei ar fi fost cu totul alta… „La şapte ani a început totul… Mama şi tata s-au despărţit. Eu şi cu fratele, cu trei ani mai mare, am rămas în grija ei. Din păcate, după ceva timp mama a făcut o alegere nu tocmai bună, s-a recăsătorit cu un bărbat care a vrut să ne distrugă… Ne-am mutat la Balş. A fost o perioadă extrem de grea, de care nici nu vreau să îmi amintesc şi despre care de foarte puţine ori am povestit. Bărbatul cu care s-a căsătorit mami ne bătea, era alcoolic, fura, ne obliga şi pe noi să mergem la furat. Bătăile în casa noastră erau la ordinea zilei, mama era lovită cu bestialitate, apoi venea rândul nostru“, şi-a început Elena povestea propriei vieţi.
„A vrut să mă arunce de la etajul patru“
Pentru a scăpa de pumnul bărbatului, femeia a fugit de nenumărate ori de acasă. Pentru copiii ei, însă, se întorcea de fiecare dată. Până într-o zi, când a plecat şi nu s-a mai uitat înapoi. „A stat până a simţit că nu mai poate. Ultima dată, dusă a fost. Ştia că nu poate merge la poliţie să ceară ajutor pentru că el reuşise să o determine şi pe ea să fure… Nu s-a mai uitat în urmă, am rămas cu el… Îmi amintesc că împreună cu fratele plecam dimineaţa la şcoală şi ne întorceam noaptea, când trebuia să ne culcăm, când speram că poate a aţipit şi nu începe calvarul… Într-o seară a vrut să mă arunce de la etajul patru. Am avut mare noroc că am scăpat, însă pentru câteva clipe am crezut că totul se va sfârşi. Am rămas cu el până într-o zi când a venit poliţia şi l-a luat. L-au arestat pentru furt“, a continuat Elena. Toată această perioadă petrecută cu soţul mamei a fost extrem de grea. La scurt timp, vecinii au sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului. În una dintre dimineţi, Elena împreună cu fratele ei s-au trezit cu o echipă de la Protecţia Copilului la uşă. Şi-au făcut bagajele şi au plecat. Pentru că şi-a abandonat copiii, mama Elenei a fost decăzută din drepturi. Iniţial au fost duşi într-un centru de plasament în Balş, unde erau internaţi copii cu diverse dizabilităţi, apoi la un centru de plasament din Caracal. Când a trecut în clasa a XI-a a fost transferată împreună cu fratele ei la Craiova. La Balş, pentru o perioadă, au primit vizita mamei, apoi ani în şir nu au mai ştiut nimic de ea. „Eram în Caracal, ne luasem gândul că mami va mai veni vreodată să ne vadă. Nu ştiu câţi ani au trecut, nici nu am vrut să număr… Într-una din zile ni s-a spus să coborâm că ne vizitează mama. Am întrebat şocaţi care mamă, am crezut că e glumă. Când am coborât, am văzut-o pe ea. Au fost ani grei. În toată această perioadă, am încercat însă să stau deoparte de tot ce se întâmpla în centre, să învăţ, să nu atrag atenţia. La Caracal a fost greu. Aveam un coleg de centru care de câte ori mă vedea îmi sucea gâtul. Avea o obsesie să facă asta. Era greu şi când primeam o mâncare mai bună, atunci eram bătuţi de cei mai mari“, a adăugat Elena.
„Ştiu că atunci când voi avea familie voi învăţa să apreciez iar Sărbătorile“
Pasionată de literatură, Elena a învăţat pe toată perioada studiilor foarte bine. Întotdeauna a fost printre primii trei elevi din clasă. Nu a spus colegilor drama prin care trece, a preferat să fie cât mai discretă. Nu a vrut niciodată mila cuiva, doar respectul. A absolvit liceul cu medie peste 8, a urmat Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, secţia Contabilitate, iar în prezent urmează un master în Contabilitate.
În vară, odată cu încheierea studiilor, ar trebui să părăsească sistemul instituţionalizat. Nu are însă unde să meargă, aşa că s-a gândit să continue să înveţe. Vrea să urmeze o postliceală în domeniul sanitar. De aproape un an, în paralel cu studiile, face practică pe lângă o contabilă. Vrea să înveţe meserie. Vrea să-şi câştige banii, să aibă resursele finaciare pentru a se descurca atunci când statul nu o mai poate întreţine. „Mă doare foarte mult când văd tineri din acest sistem instituţionalizat care eşuează. Mă doare când văd oameni chinuindu-se să câştige cu greu o pâine. Mă uit la mami care trage cu dinţii să trăiască. Mă uit la toţi din familia mea, mama, fratele, unchii care luptă pentru supravieţuire. Eu vreau mai mult de atât de la viaţă. Mă doare că fratele meu a renunţat la cursuri, regret că nu l-am făcut să se răzgândească, să-l ţin aproape. A decis să plece. E în Italia, s-a căsătorit. Are o fetiţă de opt luni, dar îi este extrem de greu. Intenționează să se întoarcă acasă și vreau să-l pot ajuta“, a mai spus Elena.
Luna decembrie nu mai e de mult una de bucurie pentru Elena. Este una din perioadele grele din an, atunci când toţi colegii de cămin (a ales să se cazeze la un cămin studenţesc şi să nu mai locuiască în centre de plasament sau apartamente de tip familial) pleacă acasă, iar ea rămâne singură în întreaga clădire. „E trist. Sărbătorile nu mai reprezintă nimic pentru mine. Nimic. Şi e ciudat, pentru că toţi din jurul meu îmi spun că am un râs molipsitor. Am învăţat însă să râd şi să mă ridic ori de câte ori îmi e greu. Ştiu însă că, într-o zi, atunci când voi avea casa mea, familie, copii voi învăţa să apreciez iar Sărbătorile şi aştept cu nerăbdare acea zi“, a mai spus Elena.
