Atmosferă de sărbătoare. Camerele împodobite cu decoraţiuni origami realizate de ei. Sunt nerăbdători să vină Crăciunul, cu speranţa că poate îşi vor revedea familia. Nu vor cadouri, vor să îşi ţină în braţe chiar şi pentru câteva clipe mama, tata sau pe unul dintre fraţii rămaşi acasă. 150 de copii trăiesc în apartamentele de tip familial ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj. Şase persoane lucrează în fiecare din aceste apartamente, un educator şi cinci instructori educaţionali. Cei mai mulţi dintre copiii ce locuiesc în aceste case de tip familial nu şi-au văzut părinţii de mai multe luni, alţii, mai norocoşi, îi întâlnesc o dată pe lună. Sunt însă copii care nu au avut şansa să îi vadă vreodată pe cei care le-au dat viaţă.
„E foarte greu să nu ai pe nimeni din familie aproape“
Ionuţ, Dori, Alin sunt trei dintre copiii care trăiesc în unul din apartamentele de tip familial ce aparţin DGASPC Dolj. Frumoşi, veseli, isteţi, ascund poveşti impresionante. Alin are 13 ani. Nu are părinţi. Au murit când el era foarte mic. Are doi fraţi care au părăsit sistemul instituţionalizat, iar acum muncesc în străinătate, în Italia. „Mi-e dor de ei, e foarte greu să nu ai pe nimeni din familia ta aproape. Mă sună ori de câte ori au posibilitatea, vorbim, ne povestim. Îmi spun să fiu cuminte, să ascult, să învăţ“, a povestit băiatul. Înainte de Sărbători, ca de fiecare dată când nu reuşesc să vină acasă, Alin primeşte un pachet de la ei. În acest an ştie că îi vor trimite o unitate de calculator şi un telefon. Nu le-a cerut, ştie că le este greu, că muncesc mult pentru fiecare bănuţ câştigat. „Ei îşi doresc însă să îmi ofere tot ce îmi lipseşte. Muncesc la o fermă din Roma care are propria fabrică. Mi-e foarte dor de ei, nu i-am văzut de la Crăciunul trecut. Le-am spus că cea mai mare dorinţă a mea este să îi văd lângă mine… Ştiu că aici nu îşi găsesc de muncă, nu au unde să locuiască, este mult mai complicat. Încearcă să strângă bani pentru a-şi permite să-şi cumpere o garsonieră atunci când se întorc în ţară, să mă ia şi pe mine cu ei, să mă ajute să merg la liceu sau la facultate“, a povestit Alin.
„Ultima dată a venit să mă vadă într-o zi de marţi“
Ionuţ are şapte ani. De tatăl său nu ştie nimic. De mamă, în schimb, ştie că locuieşte în comuna doljeană Tălpaş. Mai are o soră care se află în grijă la o asistentă maternală. „Îmi este foarte dor de sora mea. Cea mai mare dorinţă a mea este ca de sărbători să stau cu ea. Pe mami adevărată nu am văzut-o de mult. Ştiu însă că ultima dată a venit să mă vadă într-o zi de marţi. De atunci, nu am mai văzut-o. Ştiu că este bolnavă, că are greutăţi. A mai venit să mă vadă tanti Ileana, vecina noastră, atunci când şi-a permis pentru că are şi ea familia ei“, a povestit Ionuţ. Dori are 11 ani. De patru ani locuieşte în apartamente de tip familial cu alţi copii aflaţi în situaţia lui şi cu unul dintre fraţi. „Ceilalți patru locuiesc cu mama, în casa noastră, la Castranova. Nu şi-a mai permis să ne crească pe toţi, nu a depins de ea. Ne-a vizitat de câteva ori împreună cu una dintre surori. Ne-a povestit că a avut o viaţă grea, că este săracă, că nu munceşte, că este bolnavă. Mi-e milă de ea. Știu că nu i-a fost uşor să stea departe de noi“, a spus băiatul.
La sfârşitul lunii octombrie, potrivit statisticii DGASPC Dolj, 287 de copii au avut nevoie de protecție specială în servicii de tip rezidenţial: 137 de copii cu handicap şi alţi 150 de copii separaţi temporar sau definitiv de familie. În regim de urgenţă, 38 de copii au avut nevoie de protecţie specială, 19 copii au ajuns în centre rezidenţiale, iar alţi 19 copii au ajuns în regim de urgenţă la asistenţi maternali profesionişti.
