3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCopil de un an mort în urma complicaţiilor rujeolei?

Copil de un an mort în urma complicaţiilor rujeolei?

Astăzi, 15 decembrie, ar fi împlinit un an. Fetița a murit, însă, acum două zile, în urma complicațiilor unei boli și în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de a-i salva viața. Micuța se afla în grija bunicii, în casa acesteia din Craiova, unde trăia alături de alţi fraţi și verișori, în timp ce părinţii se aflau la muncă în Italia.
Din primele declaraţii ale medicilor, se pare că fetița ar fi murit din cauza unor complicaţii apărute ca urmare a rujeolei. Potrivit unor surse din cadrul spitalului, toţi cei şapte copii aflaţi în grija bunicilor ar fi făcut boala, cea din urmă fiind chiar copila de un an. Doar unul dintre aceşti copii s-ar fi născut în România, restul văzând lumina zilei peste hotare. „Fetița a ajuns la noi în urmă cu două zile, în stare foarte gravă. A decedat marţi. Știm că părinții sunt în Italia, la spital a venit cu bunicii. Tot ce putem spune este că a avut pneumonie, consecință a rujeolei, şi că nu fusese vaccinată“, a declarat dr. Constantin Ecobici, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș“. Surse din cadrul spitalului au spus că din cauza unei insuficienţe respiratorii survenite pe perioada internării se decisese transferul copilei la Spitalul de Urgenţă Craiova, însă, din păcate, micuța a decedat în ambulanţă, după ce medicii au făcut eforturi disperate timp de 40 de minute s-o țină în viață.

„Am demarat verificări pentru a vedea dacă dreptul la sănătate al acestui copil a fost respectat“

Aflând despre acest caz, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj s-au autosesizat şi au trimis o echipă care să efectueze o anchetă la domiciliul copiilor. Potrivit acestora, fetița decedată nu se afla în monitorizarea asistenţilor sociali ai Direcţiei. „Fata era lăsată în grija bunicii. Nici medicii nu ne-au sesizat în momentul în care copila a ajuns la spital, ne-au spus apoi că părea bine îngrijită. Am demarat însă verificări pentru a vedea dacă dreptul la sănătate al acestui copil a fost respectat. Având în vedere că aceasta mai are şi alţi fraţi, am trimis o echipă la adresa la care locuiau, pentru a vedea condiţiile în care trăiesc“, a declarat Florin Stancu, director DGASPC Dolj. Bunica, fraţii şi verişorii micuței care și-a pierdut viața au fost chemaţi ieri la spital, pentru control. Un singur copil a rămas internat.

Necropsia va stabili cauza decesului

Cazul fetiței decedate a ajuns şi în atenţia reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj. Aceştia au precizat că până ieri nu se cunoșteau cauzele exacte ale morţii, însă au fost luate probe care au fost trimise la analiză pentru stabilirea cauzelor decesului. Mai mult decât atât, medicii DSP au precizat că micuța nu s-ar fi aflat în evidenţa unui medic de familie. În ultima perioadă, potrivit reprezentanţilor aceleiaşi instituţii, tot mai mulţi români care lucrează peste hotare revin în ţară cu afecţiuni grave ce necesită internare.
Trebuie menţionat faptul că, potrivit statisticii Ministerului Sănătăţii (MS), până la data de 28.10.2016, în România au fost confirmate 935 de cazuri de rujeolă, cu 149 mai multe față de ultima raportare, dintre care şase cazuri s-au soldat cu deces. Tot ultimele raportări ale MS arată că în Oltenia au fost depistate 21 de cazuri, cele mai multe în Dolj, 15.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS