A împlinit cinci ani. În luna septembrie a acestui an a făcut primii paşi. Edi Suditu este dovada cea mai clară că oamenii pot face minuni, că prin bunătate şi dăruire poţi schimba destine. Dacă până în urmă cu doar câteva luni acest copil se târa, mergea pe brânci ca un bebeluş, acum Edi se poate deplasa singur. Amputarea picioarelor şi protezarea au fost singurele soluţii pentru a transforma viaţa acestui copil. Oameni cu suflet mare din toate colţurile ţării şi lumii au oferit sprijin familiei Suditu. Povestea lui Edi este povestea unui băiat care cu ajutorul dumneavoastră duce acum o viaţă normală. În primele luni ale noului an, va merge în Italia pentru schimbarea protezelor. Intervenţia este asigurată de o persoană deosebită care a promis că va suporta protezele performante până la vârsta majoratului, părinţii însă au nevoie de sprijin pentru deplasare, cazare, mâncare pe perioada internării.
L-am cunoscut pe Edi când împlinise trei ani. Un copil frumos, cu ochii mari, verzi, extrem de isteţ. Era purtat în braţe de mamă sau mergea pe brânci prin casă. În primele minute de viaţă, părinţii au aflat că băiatul lor are o malformaţie la picioare şi o boală faringo-esofagiană. Atât. Ulterior
şi-au dat seama că problemele medicale sunt mult mai grave, că oricând pot apărea complicaţii, că viaţa lui este oricând în pericol. Artrogripoză genum recurvatum bilateral, picior varus equin bilateral, luxaţie şold bilateral, varice esofagiene, cavernom de venă portă. A avut afectate ambele picioare, tălpile poziţionate faţă în faţă. Nici un medic însă nu s-a încumetat să facă operaţia la picioare până când nu a fost rezolvată problema faringo-esofagiană. Aţi răspuns şi atunci apelului făcut de părinţi şi l-aţi sprijinit pe acest copil. A fost o operaţie extrem de grea, care a durat cinci ore. Şase medici în sala de operaţie, patru chirurgi şi doi anestezişti, intervenţie realizată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu“. „În luna februarie 2015, a avut loc această intervenţie. Erau riscuri ca băiatul nostru să nu iasă din sala de operaţie. Au fost clipe cumplite. A supravieţuit, a fost un luptător! După şase luni de la operaţie i s-a făcut endoscopie, din gradul trei foarte grav ajunsese deja în gradul doi, iar după un an de la operaţie era deja în gradul unu vindecat. Cavernomul de venă portă rămâne toată viaţă, însă nu mai există riscul unei hemoragii sau alte complicaţii grave. Trebuie să avem grijă la alimentaţia copilului, la medicamentaţie“, a povestit Florentina Suditu, mama lui Edi.
Edi trebuie să meargă la o clinică în Italia pentru schimbarea protezelor
Dacă până în 2014, părinţii au trăit cu speranţa că problemele de la picioare pot fi rezolvate chirurgical, a urmat vestea că amputarea este singura soluţie. Au dus atunci o luptă grea, au cerut sfatul celor mai buni medici ortopezi din ţară şi din străinătate. „Edi nu avea tibie, nu avea rotulă, nu avea gleznă dezvoltată, nu avea nici o şansă. Puteau să îi îndrepte picioruşele, dar fără şanse să meargă veodată. Ar fi rămas toată viaţa să meargă în brânci ca un bebeluş sau în scaun rulant. În luna mai 2016 a avut loc operaţia la picioare, amputarea, şi pe 16 septembrie i-au fost puse protezele. Din ziua în care i s-au pus protezele, viaţa i s-a schimbat radical. A avut o voinţă mare de a merge. În câteva zile a început să păşească ajutat de cadru… Dintr-o dată, copilul nostru a început să meargă!“, a adăugat mama lui Edi. În primele luni ale acestui an, Edi trebuie să meargă la o clinică în Italia pentru schimbarea protezelor performante, bionice. Sunt asigurate de o persoană cu suflet mare, care doreşte să păstreze anonimatul. „Ne-a impresionat… Această doamnă va plăti protezele de care Edi va avea nevoie până când el va împlini 18 ani… Trebuie să avem doar banii pentru drum, cazare şi masă“, a spus femeia.
„Îmi doresc decât sănătate pentru copilul meu și pentru cei care au fost alături de noi“
Din septembrie, viaţa acestui copil şi a familiei lui s-a schimbat radical. Edi a fost înscris la grădiniţă, merge din ce în ce mai bine. A fost primit cu braţele deschise de personalul angajat al unităţii de învăţământ şi cu multă dragoste de copii. „Suntem impresionaţi de tot ce ni s-a întâmplat în ultimii doi ani, de toţi oamenii minunaţi care ne-au apărut în cale! Copiii de la grădiniţă l-au primit cu multă iubire. Edi le-a spus că este un luptător, un roboţel cu picioare de fier şi că are mare nevoie de ajutorul lor. Deşi sunt doar copii, au un suflet mare, o grijă uriaşă. Am vrut să rămân la grădiniţă cu copilul meu, însă doamna educatoare mi-a spus că nu este cazul, că trebuie să înveţe să se descurce singur, să se integreze, să fie un copil normal. Îmi doresc decât sănătate pentru copilul meu și pentru cei care au fost alături de noi, pentru toţi copiii. Sănătatea este cea mai de preţ!“, a povestit Florentina.
În adidaşii visaţi, Edi a învăţat să danseze alături de colegii de grădiniţă
La cei cinci ani, Edi este un copil frumos, deştept, care visează să ajungă medic. Are, în sfârşit, adidaşii pe care doar visa că îi va purta într-o zi. Merge la grădiniţă aşa cum îşi dorea. Mai presus de orice, însă, a învăţat ce înseamnă prietenia, ce înseamnă să primeşti şi să dăruieşti. „Vreau să vindec copiii, să îi ajut, să le iau durerea. Îmi place la grădiniţă, am învăţat foarte multe lucruri noi, am învăţat chiar şi să dansez… Mi-a fost greu în primele zile când a trebuit să merg cu protezele, însă mi-am dorit foarte mult să reuşesc, să nu mă mai poarte mami în braţe…“, a spus Edi. Îşi atinge des protezele, îşi mângâie adidaşii albaştri, coboară apoi din pat ţinându-şi strâns cadrul ajutător cu care păşeşte. Zâmbeşte, iar în ochii lui poţi să citeşti fericirea. Ne recită mândru cele patru poezii învăţate pentru serbarea de sfârşit de an de la grădiniţă. Ne conduce apoi, pe picioarele lui, până la poartă!
Cum îl puteţi ajuta
Cei care doresc să intre în legătură cu familia Suditu o pot face sunând la numerele de telefon 0767.27.33.10 sau 0771.108.180 sau pot dona orice sumă în contul:
COD SWIFT: RNCBROBU
COD BIC: RNCB BCR
cod IBAN: RO11RNCB0138141754640001- LEI
RO 81RNCB0138141754640002 – EURO
RO54RNCB0138141754640003 – USD
Titular cont: Suditu Andrei Eduard