Se apropie Ajunul Crăciunului, când străzile din Baia de Aramă vor răsuna de zarva colindătorilor. E vremea piţărăilor şi a colindeţilor, e vremea când uşile caselor se deschid şi îşi primesc vizitatorii, când se întorc acasă toţi cei plecaţi departe şi tradiţiile reînvie. În Baia de Aramă, obiceiurile străvechi se păstrează şi azi pentru că se consideră că este o ruşine să nu fie respectate.
Situat în Podişul Mehedinţi, într-un ţinut cunoscut sub denumirea de Plaiul Cloşani, Baia de Aramă este un loc cu un farmec aparte, pe care îl dau istoria, aşezarea geografică, frumuseţile naturale, dar şi tradiţiile şi obiceiurile păstrate cu sfinţenie. Îmbrăcate în haina albă a lui decembrie, micul oraş şi satele care aparţin de el îi primesc pe călători cu oameni ospitalieri, deschişi la minte şi la suflet, şi cu frică de Dumnezeu. Acesta este poate şi unul dintre motivele pentru care toţi cei de prin partea locului respectă cu sfinţenie obiceiuri străvechi, piţărăii fiind unul dintre ele. Mersul „în piţărăi“ sau „în colindeţi“ este o tradiţie care a fascinat de-a lungul timpului generaţii întregi, de la localnici, vizitatori, până la oameni de litere şi profesori deopotrivă. Cornel Boteanu este profesor la Colegiul Tehnologic din Baia de Aramă şi unul dintre cei care au fost vrăjiţi de obiceiurile de iarnă din Mehedinţi. Le-a descoperit cu decenii în urmă, când a început să le investigheze şi să le dedice pagini întregi. „Eu, care provin dintr-un sat din Banat, am fost impresionat când am venit aici şi am văzut această zonă conservatoare din punct de vedere al tradiţiilor, despre care am aflat mai târziu că se numea Plaiul Cloşani, un ţinut administrativ care cuprindea mai multe localităţi. Aici s-au păstrat tradiţii legate de diferite ceremonii din viaţa omului, de nuntă, de naştere, de înmormântare, dar şi de obiceiuri de iarnă, despre care aş putea să vă spun că le-am investigat personal şi am văzut cât sunt de frumoase. Am scris şi o carte despre aceste obiceiuri, numită «Colindeţii din Plaiul Cloşani». Le-am zis «colindeţi» pentru că în zonă există două denumiri care s-au păstrat: şi colindeţi, şi piţărăi. «Piţărăii» este un obicei străvechi, în care oamenii se adună la o anumită casă, după care pleacă pe la celelalte case. Astăzi, doar copiii îl mai practică. Acest obicei, «piţărăii», nu este la fel în toate satele care fac parte din Baia de Aramă. Spre exemplu, la Negoieşti se pleacă în piţărăi de dimineaţă, iar satul este împărţit în trei părţi. Înainte se colinda peste tot, în tot satul, acum se colindă numai pe aceste părţi. Copiii se adună şi pornesc pe la celelalte case, iar pe drum mai strigă câte o urare şi fac gălăgie. Gospodinele sunt pregătite să ofere colăcei, care se numesc tot piţărăi. Acum, obiceiul s-a mai schimbat, în sensul că nu se mai dau colaci, se dau biscuiţi, mere, nuci, iar pentru copii este o bucurie să le primească. Fiecare are trăistuţa lui, iar în trecut părinţii le puneau de acasă porumb sau roade pentru că piţărăii fac o urare de belşug pentru Noul An. Există sate în care se colindă la fiecare casă, dar există şi altele în care ies localnicii la marginea drumului, cum se întâmplă în zona Bratilovu, pentru că sunt casele răspândite pe dealuri. Există şi sate în care oamenii se adună în jurul focului pentru că sunt puţini şi acolo se dau colacii. În unele zone, focul se face la marginea satului. În altele, cum ar fi la Nadanova, de exemplu, focul se face în curtea bisericii“, a spus profesorul Cornel Boteanu.
„E o mare ruşine să nu se dea colac!“
Obiceiul piţărăilor este diferit şi de la o zonă la alta. În alte regiuni ale Mehedinţiului, gospodinele obişnuiau să pună colăceii într-o baniţă înainte de a-i da, întrucât se credea că astfel vor aduce belşug. „În Bala, spre exemplu, soacra mea dădea piţărăii din baniţă, care este unitatea de măsură pentru recolte. Ea o folosea pentru porumb şi grâu, dar şi pentru a pune colăceii, pentru că se credea că astfel favoriza belşugul. Primului venit îi dădea colacul de Dumnezeu, adică un colac mai mare, în care punea şi o lumânare, iar acel copil care lua colacul trebuia să spună «Bogdaproste!». Apoi, fiecare copil, după ce lua colacul lui, zicea «Bogdaproste!». Urma o petrecere în cadrul familiei, masa din seara de colindeţi, care se punea cu o seară înainte de Crăciun“, a explicat profesorul Cornel Boteanu.
Oricât de diferit ar fi obiceiul piţărăilor de la o zonă la alta, fie că se colindă în seara de Ajun sau în dimineaţa de Crăciun, fie că se dau colacii din baniţă sau din jurul focului, există un lucru care nu se schimbă niciodată: se dau colaci în fiecare casă. Chiar şi în cele în care nu mai locuieşte nimeni. Şi asta pentru că se consideră că e o ruşine să nu se respecte acest obicei străvechi. Aşadar, în seara de Ajun, luminile se aprind în toate casele din Baia de Aramă şi se împart colaci pentru că toţi cei care au fost cândva copii revin acasă şi cinstesc memoria părinţilor ce nu le mai sunt alături. „E o mare ruşine să fie o casă în care să nu se dea un colac. Omul, oricât de departe ar fi el, nu are cum să nu se întoarcă acasă pentru a da de pomană în casa părintească“, a încheiat Cornel Boteanu.
