Direcţia de Investigaţie a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Gorj a început o anchetă care vizează Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj. Magazinul AJFP din Târgu Jiu a scos la vânzare pliculeţe cu vechi denumiri de etnobotanice, precum Special Gold, Pixie C, Get, Hell, Jeffrey sau Biba. Procurorii DIICOT s-au sesizat şi au început verificări, deşi potrivit reprezentanţilor Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj nu este vorba de etnobotanice, în ciuda denumirilor care sunt identice cu ale unor etnobotanice ce se găseau acum câţiva ani în magazine şi care făceau ravagii în rândul tinerilor. În inventarul AJFP, marfa a fost înregistrată drept „flori decorative“, iar pliculețele au preţul de 25 de bani bucata.
DIICOT a confiscat 900 de plicuri
Pliculețele puse acum în vânzare au fost confiscate, în urmă cu mai mulți ani, de către Biroul Vamal Gorj şi predate Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice pentru a fi comercializate la magazinul propriu. Acestea au fost expertizate în cadrul Laboratorului DIICOT. De altfel, reprezentanţii Finanţelor Publice au prezentat documentele anchetatorilor DIICOT Gorj, însă, potrivit actelor, analiza a fost realizată în anul 2011. De atunci, lista etnobotanicelor a suferit modificări. Potrivit unor surse autorizate din cadrul DIICOT Gorj, anchetatorii au confiscat de la magazinul AJFP 900 de pliculeţe cu denumiri de etnobotanice şi urmează să fie făcute verificări şi o nouă expertiză în cadrul laboratorului din Bucureşti. Conform procurorilor, reprezentanţii AJFP Gorj au prezentat documentele de analiză, însă este necesară o nouă expertiză, având în vedere că prima este veche de aproape cinci ani. Urmează să se stabilească şi câte pliculeţe au fost vândute din magazinul Finanţelor Publice.