Mii de turişti s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, în zona montană Rânca, judeţul Gorj. Sute de persoane au ieşit pe pârtiile de schi, fiind disponibile două dintre acestea. Cea mai aglomerată a fost pârtia din centrul staţiunii turistice, unde stratul de zăpadă a depăşit 20 de centimetri. Spre deosebire de săptămânile trecute, de această dată vremea a fost ideală pentru practicarea sporturilor de iarnă sau a drumeţiilor la cota 1.650, fiind şi soare, dar şi zăpadă bună. În zonă au fost disponibili mai mulţi instructori de schi şi snowboard, care au fost extrem de solicitaţi.
Strat de zăpadă bun pentru sporturile de iarnă
Înălţimea stratului de zăpadă a fost acceptabilă, faţă de începutul sezonului, iar acest lucru s-a putut vedea în numărul mai mic de intervenţii pe pârtie. Cu toate acestea, echipele Serviciului Judeţean al Salvamont Gorj au fost prezente în zonă şi au intervenit de câte ori a fost nevoie şi de câte ori au fost solicitate, fie pe pârtie, fie în afara acesteia. Alături de salvamontişti s-a aflat şi cel mai nou şi tânăr membru al Salvamont Gorj. Este vorba de câinele de intervenţii Recco, specializat în ţară şi în străinătate în operaţiuni de salvare din avalanşe şi în general pregătit să intervină pe timp de iarnă în zona montană, şi nu numai. Recco are un echipament special, este prietenos cu turiştii şi a devenit vedeta staţiunii în această perioadă.
Drumul a fost curăţat
În zona pensiunilor şi a cabanelor, totul a fost la înălţime. Drumarii s-au asigurat că turiştii pot urca de la Novaci la Rânca fără probleme. În acest sens, s-a intervenit vineri şi sâmbătă pentru a elimina stratul de zăpadă de pe carosabil, pentru că a mai nins. Mai multe utilaje au curăţat şoseaua şi au răspândit material antiderapant, astfel încât traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Oricum, pe DN 67 C, pe tronsonul Novaci – Rânca, şoferii pot circula numai dacă au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă. De asemenea, conducătorii auto trebuie să aibă în portbagajul maşinii şi lanţuri, pentru orice eventualitate.