Profitând de faptul că spațiul de depozitare a deșeurilor la Celula 5 a depozitului de la Mofleni, ultima aflată în exploatare, se reduce pe zi ce trece, impunându-se construirea unei noi celule (C6), SC Eco Sud SA, operatorul gropii unde ajunge tot gunoiul din Craiova, începe să pună din nou presiune pe autoritățile locale pentru creșterea tarifului. Într-un răspuns trimis GdS, Eco Sud susține că în primăvară nu va mai avea unde să depoziteze deșeurile din Bănie și din Dolj și că nu va trece la construirea unei noi celule până când Consiliul Local Craiova nu va hotărî „ajustarea tarifului cu cheltuielile aferente investițiilor“. Aceeași atitudine agresivă a adoptat firma și toamna trecută, când a restricționat accesul autogunoierelor la depozit, aruncând Craiova într-o criză fără precedent a deșeurilor. Și atunci, și acum Eco Sud solicita același lucru: creșterea tarifului de depozitare de la 21 de euro pe tonă, la 36 de euro. În schimb, municipalitatea spune că nu se poate pronunța până nu vede o notă de fundamentare care să justifice noul tarif dorit de Eco Sud. Documentație care nu ar fi ajuns încă la primărie, potrivit spuselor lui Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.
Craiovenii s-ar putea trezi din nou în fața unui scandal care ar genera o criză a deșeurilor în oraș, după cele întâmplate toamna trecută. La începutul lunii octombrie 2016, Eco Sud SA, administratorul depozitului de deșeuri de la Mofleni, restricționa pentru cinci zile depozitarea gunoiului la groapă, invocând unele lucrări tehnice, timp suficient ca orașul să se umple de deșeuri menajere. Scenariul a fost prielnic firmei pentru a solicita majorarea tarifului de depozitare de la 21 de euro pe tonă, la 36 de euro pe tonă, motivând că investițiile care trebuie făcute pentru mărirea capacității de depozitare nu pot fi acoperite decât prin creșterea tarifului. La acea vreme, viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu, reacționa la acțiunile Eco Sud și acuza firma de șantaj, dar îi invita pe reprezentanții acesteia să vină cu notele de fundamentare a solicitării, pentru a putea fi discutate și, implicit, negociate. Din toamnă până în prezent nu a mai avut însă loc nici o negociere a tarifului.
În această lună, războiul a reizbucnit. Profitând de faptul că spațiul de depozitare a deșeurilor la Celula 5 a depozitului de la Mofleni, ultima aflată în exploatare, se reduce pe zi ce trece, și că se impune construirea unei noi celule (C6), Eco Sud a declanșat din nou ofensiva. Într-un răspuns trimis GdS, firma susține că în primăvară nu va mai avea unde să depoziteze deșeurile din Bănie și din Dolj și că nu va trece la construirea unei noi celule până când Consiliul Local Craiova nu va hotărî „ajustarea tarifului cu cheltuielile aferente investițiilor“. „Celula 5 va ajunge la finalul vieții până în primăvară, capacitatea acesteia fiind extrem de limitată. Gradul de ocupare al celulei a atins peste 93%, dar Eco Sud va recurge la întreg know how-ul celor 15 ani de activitate pentru a găsi mijloacele tehnice în vederea eficientizării spațiului de depozitare. În aceste condiții, sperăm că autoritățile publice, Primăria Craiova și funcționarii acesteia să conștientizeze faptul că suntem cu toții într-o situație limită, iar responsabilitatea rezolvării acestei situații revine în totalitate funcționarilor. Aceștia, conștienți fiind de faptul că activitatea de colectare și depozitare a deșeurilor este una de importanță majoră pentru confortul și sănătatea populației din județul Dolj și municipiul Craiova, trebuie să adopte în regim de urgență o hotărâre de consiliu local, prin care să stabilească ajustarea tarifului cu cheltuielile aferente investițiilor și a tuturor costurilor necesare pentru desfășurarea activității de depozitare în noua celulă care va fi construită la Depozitul Ecologic Mofleni“, este punctul de vedere al reprezentanților Eco Sud SA.
Autoritățile așteaptă fundamentarea creșterii tarifului
Firma merge însă mai departe în acest război și anunță că, deși construirea Celulei 6 va dura cel puțin trei luni, lucrările nu vor începe decât după ce „Primăria Craiova adoptă o hotărâre privind ajustarea tarifului cu cheltuielile aferente investițiilor și a tuturor costurilor necesare pentru desfășurarea activității de depozitare“. „În cazul în care Consiliul Local Craiova nu va adopta cât mai urgent hotărârea privind ajustarea tarifului, atunci se impune o temporizare a primirii deșeurilor, pentru a nu se ajunge la capacitatea maximă din Celula 5, și care ar duce la închiderea funcționării depozitului Mofleni“, este amenințarea venită de la Eco Sud. În încheiere, firma lasă luarea unei decizii pe seama „aleșilor locali“: „fie adoptă rapid o hotărâre și asigură sănătatea populației, fie amână adoptarea hotărârii de consiliu și pune populația într-o situație limită“.
Puse în fața unei noi crize a deșeurilor, autoritățile locale din Bănie se arată deschise să discute cu reprezentanții Eco Sud, doar numai „după ce vor fi îndeplinite toate formele legale“. „Solicitarea de majorare a tarifului de depozitare a venit acum câteva luni, noi am analizat la vremea respectivă modalitatea în care era susținută majorarea și am constatat că nu erau îndeplinite formele legale și nu erau depuse notele de fundamentare conform anexelor stabilite de Ordinul 109 al ANRSC, motiv pentru care am solicitat Eco Sud să depună toate documentele, dar până în prezent ele nu au ajuns la primărie. Când o să le avem, o să le analizăm, iar apoi vom trece la pasul următor, negocierea a ceea ce este fundamentat și ce nu. Dacă ajungem la concluzia că prețul poate fi majorat și că solicitările sunt obiective și justificate, se va aproba alt tarif într-o ședință ulterioară de consiliu local. Poate și autoritățile ar trebui să se miște mai repede în legătură cu această problemă, dar au trecut mai bine de două luni de când aceste note de fundamentare puteau fi trimise la primărie și încă nu au ajuns, așa că primii interesați să se miște mai repede ar fi tot cei de la Eco Sud“, a precizat marți, pentru GdS, Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.
„Pentru Celula 6 există acordul, există proiectul. După ce se termină execuția în teren se depun actele pentru obținerea autorizației integrate de mediu. Din punctul nostru de vedere se pot apuca oricând de lucru pentru construirea Celulei 6. Condițiile atunci când se dă autorizarea sunt să nu polueze apa, aerul și solul“, a explicat Monica Mateescu, director executiv al Agenției pentru Protecţia Mediului Dolj.
Primăria a câștigat un proces cu Eco Sud pe tema tarifului
Eco Sud a apelat anul trecut și la instanță pentru a obliga Primăria Craiova să accepte un preț mai mare pentru tona de deșeuri adusă la depozitul de la Mofleni, în speță de la 21 de euro cu TVA, cât este în prezent, la 29,7 euro plus TVA (circa 36 de euro). Firma a câștigat la Tribunalul București, dar a pierdut la Curtea de Apel București, decizia fiind definitivă. Instanța a motivat sentința prin care a respins cererea Eco Sud de creștere cu circa 70% a tarifului, prin faptul că Primăria Craiova nu a refuzat în mod nejustificat acest lucru, firma fiind cea care a amânat constant toate întâlnirile pe care tot ea le solicitase. „În cauza de faţă, recurenţii-pârâţi (primăria – n.r.) nu au exprimat un refuz de soluţionare a cererii intimatei-reclamante (Eco Sud – n.r.), din analiza înscrisurilor depuse la dosarul de fond şi aşa cum a susţinut de altfel şi intimata-reclamantă, rezultând că între părţi s-a purtat o corespondenţă în ceea ce priveşte solicitarea de adoptare a unei hotărâri de consiliu local prin care să dispună majorarea tarifului de depozitare a deşeurilor (…) În concluzie, având în vedere inexistenţa unui refuz al recurenţilor-pârâţi de a soluţiona cererea intimatei-reclamante, acţiunile conexe, astfel cum au fost formulate, sunt neîntemeiate (…)“, se arată în motivarea deciziei din 25 ianuarie 2016 a Curții de Apel București. Eco Sud nu s-a mulțumit cu decizia și a cerut revizuirea sa tot la Curtea de Apel București. Procesul a avut deja trei termene, toate cu amânarea cauzei, ultimul pe 12 ianuarie 2017.
SC Eco Sud SA mai deține depozite ecologice de gunoi la Vidra (Ilfov), Mavrodin (Teleorman) și Frățești (Giurgiu). De menționat faptul că tariful la Mavrodin este de 83,82 lei fără TVA/tonă, ceea ce corespunde unui preț de 22,35 euro/tonă cu TVA, iar la Giurgiu tariful este de 24,5 euro/tonă (potrivit președintelui Consiliului de Administrație, Adrian Scarlat).
Cum s-a construit Celula 5
Ultima Autorizație Integrată de Mediu (AIM) eliberată de Agenția pentru Protecţia Mediului Dolj pentru depozitul de deșeuri de la Mofleni este datată 24 august 2015 și se referă strict la Celula 5. Autorizația face referire că depozitul se va dezvolta etapizat până la 30 de celule, că există acord de mediu pentru șase celule și că zona destinată depozitării este de 5,2 hectare (din totalul de 40 ha). În prezent, Celula 1 este închisă, Celulele 2 și 3 sunt cu depozitare sistată (acoperire provizorie), Celula 4 a primit autorizare în august 2012 și s-a umplut, iar Celula 5 este încă în exploatare, fiind proiectată pentru o durată de funcționare de aproximativ doi ani. „Următoarele celule se vor executa succesiv, după umplerea fiecărei celule aflate în exploatare“, se menționează în AIM. Prin proiect, suprafaţa activă a celulei C5 a fost de aproximativ 1,3 ha, iar capacitatea de circa 200.000 de metri cubi de deşeuri.
Potrivit proiectului, Celula 5 a fost realizată prin construcţia unui dig perimetral cu o înălţime de 3,5 m de la nivelul solului și o lăţime la bază de 17 m, în timp ce coronamentul are o lățime de 3 m și o lungime de 556 m. Totodată, în AIM se precizează că baza şi taluzurile interioare ale celulei au fost impermeabilizate cu un sistem de etanşare combinată, format din pământ argilos, geocompozit bentonitic și membrană sintetică (geomembrană) din polietilenă. Celula C5 de stocare a deșeurilor a fost concepută astfel încât evacuarea levigatului (deșeu lichid generat în timpul activităților de depozitare a deșeurilor solide, prin pătrunderea apelor meteorice prin corpul depozitului, separarea apei conținute în deşeurile depozitate şi descompunerea deşeurilor biodegradabile depozitate – n.r.) să se facă gravitațional, prin niște tuburi, până într-un bazin de colectare cu un volum de 80 de metri cubi, după cum se menționează în AIM. La rândul său, Ordinul nr. 757 din 26 noiembrie 2004 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deșeurilor, emis de Ministerul Mediului și Gospodăriri Apelor, precizează cerințele generale pentru colectarea levigatului și arată schema sistemului de colectare a levigatului. Nu se știe însă dacă Eco Sud a și respectat toate aceste cerințe.
De unde ar proveni mirosul
Potrivit AIM, în perioadele cu temperatură și umiditate ridicate, care favorizează degajarea de mirosuri neplăcute și proliferarea dăunătorilor, deșeurile depuse zilnic trebuie acoperite cu un strat de pământ sau deşeuri inerte provenite din concasarea deşeurilor de construcţii, cu scopul de a nu permite antrenarea de către vânt sau curenți de aer a deșeurilor ușoare și de a preveni apariția mirosurilor neplăcute. În Autorizația Integrată de Mediu se precizează care ar fi sursa mirosului depozitului de la Mofleni – deşeurile descărcate şi depozitate în cursul zilei, și se menționează măsurile care trebuie luate în acest caz: „Deşeurile depuse zilnic se acoperă cu un strat de material inert (sol rezultat din săpături, deşeuri din construcţii şi demolări, zguri, compost) în grosime de circa 10 – 20 cm; periodicitatea acoperirii este în funcţie de starea deşeurilor şi a condiţiilor atmosferice, realizându-se zilnic, obligatoriu, în perioadele cu temperatură şi umiditate ridicate“. Respectă Eco Sud măsurile enumerate în AIM? Aici doar Garda de Mediu Dolj, cea care poate controla respectarea Autorizației Integrate de Mediu, poate da un răspuns. Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat, vara trecută, un control la depozitul de la Mofleni și au amendat Eco Sud cu 10.000 de lei pentru mai multe nereguli, cum ar fi nefuncționarea sistemului de drenaj pe partea de sud, din cauza colmatării rigolelor perimetrale (pline de levigat și deșeuri de diferite categorii), lipsa puțurilor de captare a gazului de depozit pe celula C5 și a rigolelor pentru colectarea apelor din precipitații pe partea de nord a celulelor 3, 4 și 5. Totodată, comisarii au dispus ca la Celula 5, aflată în exploatare, să fie acoperită permanent cu strat de pământ și suprafața pe care nu se depozitează. Garda de Mediu a trecut, mirosul însă a rămas, el simțindu-se și în prezent, în ciuda temperaturilor scăzute din această perioadă.
Creșterea tarifului, suportată tot de cetățeni
Din războiul dintre Eco Sud și Primăria Craiova, cei care au de pierdut sunt cetățenii, pentru că ei vor fi cei care vor suporta iminenta creștere a tarifului de depozitare a gunoiului la groapa de la Mofleni. Tot cetățenii vor suporta și noua taxă de mediu, introdusă de la 1 ianuarie, de 80 de lei pe tona de deșeuri depuse la groapă, pentru că se merge pe principiul „poluatorul plătește“. „În ședința de consiliu local din această lună, municipalitatea va desemna o persoană împuternicită să voteze în Adunarea Generală a societății de Salubritate instituirea taxei de mediu. De aici încolo, procedura și felul în care se va aplica această taxă, actele adiționale pe care societatea le va încheia atât cu Eco Sud, cât și cu generatorii de deșeuri de pe raza municipiului Craiova vor fi stabilite în Adunarea Generală“, a explicat Mihail Genoiu, primarul interimar al Craiovei.