6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSlatina, la 649 de ani de la prima atestare documentară

Slatina, la 649 de ani de la prima atestare documentară

Municipiul Slatina aniversează, pe 20 ianuarie 2017, 649 de ani de la prima atestare documentară, prilej pentru municipalitate de a-și arăta recunoștința pentru sutele de slătineni care fac cinste orașului lor, în patru zile de manifestări fiind programată acordarea a peste 1.000 de premii, diplome și distincții.

Scurt istoric

Numele târgului de pe malul stâng al Oltului a fost menționat, spun istoricii, pentru prima dată într-un document oficial în 1368, într-un act emis de domnitorul Vladislav I Vlaicu, prin care negustorii brașoveni erau scutiți de vamă. De atunci, viața urbei a fost legată, aspect atestat de documente, de toate marile evenimente petrecute în Țara Românească, de la victoria lui Radu de la Afumați asupra turcilor, petrecută la Slatina, la Revoluția de la 1821 a lui Tudor Vladimirescu, cel care se întâlnea, tot la Slatina, cu căpetenia haiducilor, Iancu Jianu, pentru a pune la cale planul de luptă. În Primul Război Mondial, slătinenii și-au sacrificat podul de-abia construit pentru a încetini ofensiva nemților, și au trecut și ei, ca și restul țării, prin războaie plătind cu vieți omenești, foamete etc.
Cea mai de răsunet aniversare, spun istoricii, a fost cea organizată în comunism, în 1968, cu prilejul împlinirii a 600 de ani de la prima atestare documentară. „Atunci s-a bătut o medalie aniversară, s-a inaugurat obeliscul din Parcul Pitești, s-a scos un număr aniversar SLATINA 600, au fost simpozioane, invitați de marcă. Ulterior, deși era marcată, cel puțin în anii din urmă ai comunismului, data de 20 ianuarie a stat în umbra celei de 26 ianuarie, aniversarea fiului iubit“, spune astăzi istoricul Aurelia Grosu.

slatina veche
Slatina veche

Bugete de sute de mii de lei

De cel puțin 12 ani, aniversarea Slatinei beneficiază de sume impresionante de bani care sunt investiți, în bună parte, în acordarea de premii elevilor, sportivilor, profesorilor și antrenorilor merituoși. În acest an, când se înregistrează o schimbare, anume organizarea Zilelor Slatinei în ediție de iarnă și ediție de vară, prima parte a manifestărilor, care are loc zilele acestea, beneficiază de un buget de 400.000 de lei. Vor fi acordate premii cu valori de la 50 de lei, până la 1.000 lei, olimpicilor internaționali.
Șirul manifestărilor s-a deschis vineri, 20 ianuarie, cu premierea elevilor și sportivilor și a profesorilor lor, în total peste 1.000 de persoane, programată în intervalul orar 10.00 – 18.00. Sâmbătă, 21 ianuarie, vor primi diplome de merit reprezentanții instituțiilor care fie au colaborat cu municipalitatea la realizarea diverselor proiecte, fie prin acțiunile lor au contribuit la bunul renume al orașului. Se vor acorda și trei distincții „Personalitatea anului“, care în acest an merg la: Adina Diaconu, campioană mondială la tenis de masă, în proba de dublu, și câștigătoarea medaliei de bronz la simplu, performanță neegalată de un european în competiția de tenis de masă – categoria juniori; Mihail Giuran, profesor pensionar, fost deținut politic, cel care din economii a donat Maternității Slatina două incubatoare pentru nou-născuți; Valerio Battista – director executiv Prysmian Group Slatina- pentru investițiile din parcul industrial și crearea de noi locuri de muncă în Slatina.
Tenismena care a reușit, alături de colega de echipă Andreea Dragoman, să le învingă la campionatul mondial pe asiatice va primi, cu aceeași ocazie, titlul de cetățean de onoare al Slatinei.
Ziua de duminică este dedicată micilor slătineni, care, tot la Centrul Cultural „Eugen Ionescu“, locul consacrat, de câțiva ani, al acestor manifestări, vor putea viziona gratuit filme pentru toate gusturile.
Luni, 23 ianuarie 2017, 47 de cupluri care au la activ cel puțin 50 de ani de căsnicie vor fi, de asemenea, premiate. Manifestările se încheie marți, 24 ianuarie, cu deja consacrata Horă a Unirii la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS