6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCine sunt personalitățile anului 2016 la Slatina

Cine sunt personalitățile anului 2016 la Slatina

Trei au fost personalitățile distinse, în acest an, cu cele mai importante titluri conferite de municipalitatea slătineană – „Personalitatea anului“, respectiv „Cetățean de onoare“, în cadrul evenimentului „Gala Superlativelor“ organizat de Primăria Slatina sâmbătă seară, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Eugen Ionescu“ din Slatina, marcând astfel cei 649 de ani de la prima atestare documentară a orașului.
Tenismana Adina Diaconu, profesorul pensionar Mihail Giuran și directorul executiv al firmei Prysmian, Valerio Battista, au primit pentru acțiunile întreprinse anul trecut în municipiu sau care au contribuit la bunul renume al Slatinei titlul de „Personalitatea anului“, Adina Diaconu fiind distinsă, la numai 17 ani, și cu titlul de „Cetățean de onoare al municipiului“. Alte câteva zeci de persoane au primit, în nume personal sau în numele firmelor pe care le-au reprezentat, diplome și distincții pentru activitatea desfășurată în 2016.

Cine sunt premiații, care le sunt faptele

Profesorul pensionar Mihail Giuran, astăzi în vârstă de 87 de ani, are un trecut dureros, dar un prezent trăit ca o lecție de viață pentru semeni. Fost deținut politic, urmărit de Securitate și după eliberarea din închisorile comuniste (după 12 ani de detenție), a reușit să ajungă în Anglia, unde le-a predat elevilor limba engleză, însă a continuat, organizând proteste în fața ambasadelor și susținând personalitățile oprimate de comuniști, lupta împotriva sistemului din România. În 2006 s-a întors definitiv în Slatina, continuând seria de binefaceri pe care a început-o în oraș încă din primii ani de după 1989.
În vara anului trecut, a uimit o țară întreagă reușind ceea ce instituțiile statului doar promit: achiziționarea a două incubatoare performante pentru nou-născuții din Maternitatea Slatina (în valoare de aproximativ 21.000 de euro). Răspunsul oferit sâmbătă seară în cadrul Galei Superlativelor, la mulțumirile adresate de reprezentanții municipalității, a fost la fel de apreciat ca și faptele sale. „Aud pe mulți că «Ai făcut cutare, ai făcut cutare…!» și le răspund la toți: «Lăsați-mă cu astea, mai bine să tăcem! Să tăcem și să facem!». Fiecare vrea să facă ceva și mie mi s-a părut că cel mai frumos lucru, și sfânt în același timp, este facerea de bine. Facerea de bine câteodată cucerește sufletul. Și nu numai că-l cucerește, îl face sclav, îl face să dorească și devine un fel de beție a facerii de bine. Și-i așa de plăcut, și-i așa de frumos să fii beat în facerea de bine! Voi căuta și de aici încolo să fac tot ce pot mai bine, nu să plac pe cei din jur, ci ca să mă plac pe mine însumi, să mă simt beat de fericire, beat de facere de bine“, a spus profesorul-pensionar, iar sala l-a aplaudat în picioare.
Directorului executiv al firmei Prysmian Group, Valerio Battista, i s-a mulțumit public pentru investițiile din parcul industrial și pentru crearea a peste 300 de noi locuri de muncă. Este vorba de o nouă fabrică de cabluri optice și o linie care va produce cabluri de înaltă tensiune, dublându-se astfel capacitatea de producție a firmei din Slatina, dar și de proiectul înființării unei academii de inginerie. Directorul Valerio Battista nu a putut fi prezent pentru a-și ridica premiul, delegând în schimb o persoană din cadrul firmei.

13 medalii de aur, argint și bronz numai în 2016

Adina Diaconu, cel mai tânăr cetățean de onoare din istoria Slatinei (are doar 17 ani), a fost recompensată cu două titluri, performanțele sale fiind remarcabile. Numai în cursul anului trecut a obținut în competițiile de tenis de masă 13 medalii de aur, argint și bronz, cele mai multe de aur, devenind campioană europeană la juniori, la simplu și pe echipe, și scriind istorie în tenisul de masă european la Campionatul Mondial de Juniori, în luna decembrie a anului trecut, când, alături de colega de echipă Andreea Dragoman, a obținut aurul mondial la proba de dublu, distrugând supremația jucătoarelor asiatice. La același campionat a obținut și cea mai importantă medalie la simplu, a unui european, cea de bronz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS