4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCartierul chinezesc şi taxa pe gunoi au încins Consiliul Local

Cartierul chinezesc şi taxa pe gunoi au încins Consiliul Local

Şedinţa Consiliului Local Craiova de ieri (Foto: Claudiu Tudor)
Şedinţa Consiliului Local Craiova de ieri (Foto: Bogdan Grosu)

Scandal cât casa la ședința de ieri a Consiliului Local Craiova. Consilierii PNL au criticat dur intenția primăriei de a mări taxa de salubritate plătită de fiecare craiovean și prelungirea contractului cu firma care ar trebui să ridice cartierul chinezesc. Proiectele au trecut fără probleme, deoarece PSD are majoritate. Liberalii au venit și cu o propunere inedită pe care primăria a promis că o va analiza: transport public gratuit pentru toți craiovenii. 

Primul intrat în colimatorul Opoziției a fost cartierul chinezesc. Primăria a propus prelungirea contractului de concesiune cu firma Shandong până pe 31 mai 2017, data-limită până la care aceștia ar trebui să dovedească cu un extras de cont că dețin circa 40 de milioane de euro pentru continuarea lucrărilor. În caz contrar, tot ce s-a lucrat până acum, circa 10% din total, va reveni gratuit primăriei, inclusiv Proiectul Tehnic.
„Acest proiect reprezintă o pată de rușine pe obrazul administrației, iar astăzi (ieri – n.r.) doar vom prelungi această boală. Mă îndoiesc că vor realiza în șase luni ce nu au făcut în doi ani. Propunerea este să schimbăm contractul astfel încât la cele șase blocuri la care nu au început fundația primăria să organizeze șase licitații pe loturi, iar șase firme craiovene să construiască câte un bloc. Așa ne asigurăm că craiovenii vor vedea apartamente anul acesta“, a spus consilierul PNL Vasile Marian. „Prelungirea este profitabilă, pentru că tot ceea ce s-a realizat rămâne în proprietatea municipiului. Se lucrează modest pentu că este foarte frig. Dacă l-am stopa acum și am proceda la demararea procedurilor, ar necesita un timp mult mai mare decât cel pe care partea chineză îl arată în contract. Eu zic să fim de bună-credință, să acționăm în interesul celor care au avut în vedere că vor avea o locuință și să prelungim contractul. Legislația în vigoare prevede posibilitatea de a trece pe locuințe sociale pe care executivul și Consiliul Local le vor analiza la împlinirea datei-limită“, a intervenit consilierul PSD Bianca Predescu, dând de înțeles că respectivul cartier ar putea deveni unul de locuințe sociale. „Eu, personal, nu am văzut niciodată un chinez. Solicit părții chineze să vină într-o ședință și să-și susțină punctul de vedere, să ne spună de ce nu a realizat decât 10% în doi ani“, s-a intercalat și consilierul PNL, Marinel Florescu. Primarul interimar, Mihail Genoiu, a explicat că s-a ales varianta prelungirii contractului după discuții cu mai mulți notari, reprezentanți OCPI și executori judecătorești. „S-a discutat că expiră autorizația de construcție în luna ianaurie și că urma prelungirea ei. Partea chineză a solicitat prelungirea în timpul legal. Nu exista nici un motiv legal pentru a nu o prelungi. Am consultat și notari, și OCPI (Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară), și executori judecătorești, și au fost mai multe variante, care duceau ori la o hotărâre judecătorească de încheiere a contractului, ori la un act adițional prin care lucrurile să fie cedate primăriei. Având în vedere termenele, am optat pentru cea de-a doua, mult mai scurtă. Firma chineză are de încasat foarte mulți bani de la primăria din China și speră că va încasa o parte din bani. Noi suntem în acest moment proprietari, începând cu 31 mai, ai construcțiilor în valoare de aproximativ opt milioane de lei, ai Proiectului Tehnic în valoare de 1,5 milioane de euro și ai Autorizației de Construire, care are și ea o valoare destul de mare. Vizavi de extrasul de cont, este nelogic să cedezi aproximativ zece milioane de euro și să vii cu un extras fictiv. Ne-am luat măsuri. Extrasul este de la o bancă din România. Intrarea și ieșirea acestor bani se face doar cu acordul BNR și în anumite condiții. Nu mai vorbesc de comisionul bancar“, a spus Genoiu.

PNL și ALDE, coaliție împotriva taxei de salubritate

Mărirea taxei de salubritate pe care o va plăti fiecare craiovean și care va fi evidențiată pe facturile trimise în luna februarie a iscat discuții aprinse. Proiectul primăriei s-a bazat pe legislația de mediu care intrat în vigoare la începutul anului. Potrivit prevederilor art. 9, lit. c din OUG nr. 196/2005 privind fondul de mediu, începând cu 1.01.2017 se va introduce taxa impusă pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantum de 80 lei/tonă deşeuri, taxă plătită de către proprietarii sau administratorii de depozite autorizate“, se arată în motivarea primăriei prin care această taxă va fi plătită, de fapt, de craioveni. Deși legea vorbește despre proprietarii sau administratorii depozitelor, primăria susține că firma Eco Sud (proprietarul gropii de la Mofleni) ar fi avut dificultăți financiare dacă o plătea ea. În plus, mai susține primăria, coroborând legislația de mediu, cei care trebuie să plătească sunt cei care creează deșeurile, adică populația. Din calcule rezultă că fiecare craiovean va plăti la gunoi încă 2,32 lei, peste cei 6,72 lei pe care îi achita până acum. În total, circa 9 lei pe membru de familie.
„Sper ca majoritatea PSD-ALDE să nu pună un bir în plus craiovenilor, nemeritat. Dacă se votează, factura de luna viitoare va veni cu 50% mai mult la gunoi, să nu le spuneți craiovenilor că e vreo directivă de la UE. Băgăm mâna în buzunarul craiovenilor pentru a le lua două milioane de euro pentru că o directivă obligă proprietarii de depozite să plătească 80 de lei pe fiecare tonă nereciclată. Chiar dacă cetățenii ar colecta selectiv, dacă proprietarul depozitului nu reciclează acest gunoi selectiv, taxa rămâne. Nu este vina noastră că proprietarul depozitului elimină deșeurile prin depozitare“, a spus Marian Vasile. Interesant este că proiectul nu a avut avizul Comisiei de Urbanism. Cu toate acestea, taxa a fost aprobată de majoritatea PSD. PNL și ALDE s-au opus.

Liberalii propun transport gratuit pentru toți craiovenii

Tot peneliștii au venit cu mai multe propuneri. Prima: parcările cu plata prin SMS din centrul Craiovei să fie gratuite după ora 19. „Am făcut o propunere de amendament în Comisia de Urbanism de a institui un program, de la 7 dimineața până la 7 seara să fie cu plată. După aceea, gratuit. În plus, este anormal ca plata să fie doar cu telefonul. Poate vreau să plătesc în numerar. Cei care stau în zonă nu este normal să plătescă taxă după ora 18“, au spus ei. Bianca Predescu a precizat că plata prin SMS este cea mai ieftină variantă și că montarea unor aparate de taxare în numerar ar costa prea mult. „Plata prin SMS este cea mai puțin costisitoare. Acest sistem de plată în numerar este foarte costisitor raportat la valoarea pe care o obținem. Trece de o sută de ori“, a spus ea. Primarul interimar a precizat că șoferii care nu au telefon pot folosi parcarea subterană. El a explicat că parcările cu plată se încadrează în Planul de Mobilitate întocmit de Zona Metropolitană și ADR Sud-Vest Oltenia. „Planul prevede reducerea circulației în zona centrală. Al doilea argument a fost utilizarea parcării subterane. Cine nu are telefon intră în parcarea subterană. Sunt două-trei minute de mers pe jos până în Centrul Istoric, deci ai opțiune“, a spus el, explicând că primăria va analiza și cererile craiovenilor care doresc parcări cu plată și la bloc.
Liberalii au propus primăriei să introducă transport public gratuit în tot orașul, spunând că efortul bugetar este de doar trei milioane de euro în condițiile în care primăria a alocat nouă milioane de euro pentru Parcul „Romanescu“ și nu se vede pe ce s-au cheltuit. „Ar fi o poluare mai mică în oraș, oamenii ar lăsa autoturismele acasă“, au spus ei. „Nici Norvegia nu își permite circulație gratuită. Când om ajunge peste nivelul ei poate ne permitem“, a intervenit Bianca Predescu. Mai împăciuitor, Mihail Genoiu a spus că trebuie făcut un studiu. „În primul rând, trebuie văzut dacă RAT poate prelua acest șoc. A doua problemă este impactul financiar. Eu sunt de acord să facem o simulare, să facă RAT un studiu, chiar dacă nu ni-l permitem acum, în timp îl putem avea în vedere“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS