Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova a anunţat în urmă cu puţin timp că, în urma HCL Craiova nr.37/26.01.2017, s-a hotarat cresterea limitei de acordare a abonamentelor gratuite pentru pensionari de la 1000 lei la 1100 lei incepand cu 1 februarie 2017 si la 1200 lei incepand cu 1 iulie 2017.
Astfel, R.A.T. SRL Craiova anunţă publicul interesat că, începând cu data de 1 februarie 2017, pensionarii cu un venit de pensie mai mic de 1.100 de Lei/luna, respectiv 1.200 Lei/luna incepand cu 1 iulie 2017, sau cei cu vârsta de peste 70 de ani, care beneficiaza de gratuitate pe transportul public în comun sunt rugati sa ridice abonamentele de la punctele de comercializare bilete si abonamente.
Acesta va putea fi ridicat, începând cu data de 1 februarie 2017, de la orice casă de bilete şi abonamente R.A.T. SRLCraiova, pe baza actului de identitate în original şi copie şi a cuponului de pensie din luna anterioară celei în care se solicită abonamentul, în original şi copie. Abonamentele eliberate astfel vor fi valabile pe o perioadă de un an.
Abonamentul gratuit îşi pierde valabilitatea în condiţiile în care valoarea pensiei depăşeşte 1.100 de lei/luna si 1.200 lei/luna incepand cu 1.iulie.2017, în cazul pensionarilor sub 70 de ani sau dacă pensionarii îşi schimbă domiciliul din municipiul Craiova în orice altă localitate.
RAT SRL Craiova roagă călătorii beneficiari să ridice aceste abonamente din zona în care locuiesc, pentru a nu crea aglomeraţii la casele de bilete şi abonamente RAT Craiova.
RAT precizează că fac excepţie pensionarii care beneficiază de prevederile decretului-lege 118/30.03.1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, şi ale OUG 214/29.12.1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, care vor primi abonamente de la casieria centrală (str. Calea Bucureşti, bl. 17A, parter.