Vremea va intra într-un proces de încălzire în următoarele două săptămâni, iar precipitațiile vor fi slabe cantitativ și cu probabilitate mai mare de apariție atât în primele zile din februarie reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 30 ianuarie – 12 februarie 2017, publicată luni.
În Oltenia, până la mijlocul primei săptămâni, vremea se va menține rece, cu o medie a temperaturii maxime între—2 și un grad Celsius. După această perioadă, se va încălzi, la început în zonele mai înalte de relief, apoi și la câmpie, iar media valorilor diurne va ajunge până la 8 grade în jurul datei de 5 februarie. În cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi în scădere ușoară, până la medii de 4 — 5 grade, la finalul intervalului. Temperaturile nocturne vor fi, în medie, sub pragul înghețului, în ambele săptămâni. Cel mai frig va fi în dimineața de 1 februarie, când media minimelor termice va fi în jurul a—9 grade, iar cele mai mari valori se vor atinge în intervalul 5 — 8 februarie, când această medie va fi de la—1 grad la zero grade. În prima săptămână, doar izolat vor fi condiții de precipitații slabe, iar în cea de-a doua este posibil ca trecător acestea să apară pe spații mai mari.
La munte, în primele două zile ale intervalului de prognoză, se vor înregistra valori diurne situate, în medie, în jurul a—4 grade și nocturne între—11 și—9 grade, dar în perioada 1 — 5 februarie vremea se va încălzi și se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 5 — 6 grade, respectiv ale celor minime de—2 grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Revenirea la normal a regimului termic va fi determinată de răcirea prognozată pentru 6 februarie, astfel încât, în intervalul 7 — 12 februarie, se vor înregistra medii termice comparabile cu cele climatologic normale, respectiv zero grade pe timpul zilei, și—6 grade noaptea, fără variații semnificative în cea această a doua săptămână a intervalului de prognoză. Precipitații slabe se vor semnala izolat în jurul datei de 2 februarie și, din nou, în intervalul 6 — 10 februarie.
Estimările publicate de Administrația Națională de Meteorologie sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.