Procurorii craioveni au dispus trimiterea în judecată a unui fost angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, acuzat că, în aprilie 2016, a bătut cu pumnii și cu picioarele un minor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, primul termen de judecată fiind stabilit pentru 9 februarie.
Un fost angajat al Centrului de Primire în Regim de Urgență Craiova, aflat în subordinea DGASPC Dolj, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Este vorba de craioveanul Robert Mihăilescu, de 50 de ani, acuzat că l-a bătut pe Mădălin C., un minor de 15 ani.
Primul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit de Judecătoria Craiova pentru data de 9 februarie.
Procurorii craioveni au reținut că inculpatul, „la data de 2 aprilie 2016, în jurul orei 21.00, în timp ce se afla în exercițiul atribuțiilor de serviciu în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență Craiova, a lovit-o pe persoana vătămată cu pumnii și cu picioarele în zona capului și restul corpului, cauzându-i suferințe fizice“.
Potrivit unor surse judiciare, se pare că minorul l-a jignit pe angajatul Centrului, iar acesta din urmă l-a luat la bătaie.
Întrebați despre acest eveniment, reprezentanții DGASPC Dolj au explicat decât că bărbatul a fost dat afară în urma unei anchete interne. „Urmare a evenimentelor petrecute pe 2 aprilie 2016, respectiv agresarea fizică de către un angajat a unui minor aflat sub măsură de protecție specială în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență Craiova, la nivelul instituției s-a demarat o anchetă internă în urma căreia s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru angajat și sesizarea organelor de poliție. Măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă nu a fost contestată în instanță de către angajat“, a precizat, pentru GdS Florin Stancu, directorul DGASPC Dolj.
Alte probleme la DGASPC Dolj
În cursul anului trecut, GdS a prezentat alte două cazuri de minori agresați de angajați ai DGASPC Dolj. În ianuarie 2016, o angajată a Centrului de Plasament pentru Copilul cu Handicap „Noricel“ a fost acuzată că a pălmuit un copil cu handicap grav, aflat în plasament.
La acea vreme, conducerea DGASPC Dolj a dispus desfacerea contractului de muncă al femeii. Măsura a fost contestată în instanță, iar la sfârșitul lunii septembrie 2016, DGASPC Dolj a pierdut procesul, așa că femeia a fost reangajată. „În ceea ce o privește pe angajata de la Centrul de Plasament «Noricel» care a lovit un minor aflat sub măsură de protecție în cadrul centrului, aceasta a contestat în instanță decizia desfacerii disciplinare a contractului de muncă. În urma contestației, instanța a înlocuit sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni și a dispus reintegrarea acesteia pe postul anterior deținut. Angajata a fost reintegrată pe postul deținut anterior“, au mai precizat reprezentanții DGASPC Dolj.
De asemenea, în mai 2016, tot la Centrul de Plasament „Noricel“, un băiat de zece ani a fost lovit de un instructor de educaţie.
Potrivit informațiilor oferite de conducerea DGASPC Dolj, pentru diferite abateri disciplinare, în anul 2015 s-a aplicat sancțiunea desfacerii contractului de muncă pentru doi angajați. În cursul anului 2016, aceeași sancțiune a fost aplicată pentru 11 angajați.