4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljBoerică și Berceanu nu mai sunt pe lista Interpol

Boerică și Berceanu nu mai sunt pe lista Interpol

Dați în urmărire internațională încă din 2014, oamenii de afaceri Genică Boerică și Adrian Marius Berceanu nu mai figurează pe lista infractorilor căutaţi prin Interpol
Dați în urmărire internațională încă din 2014, oamenii de afaceri Genică Boerică și Adrian Marius Berceanu nu mai figurează pe lista infractorilor căutaţi prin Interpol

Oamenii de afaceri Genică Boerică și Adrian Marius Berceanu, care au fugit din țară înainte să fie condamnați definitiv pentru returnări ilegale de TVA, respectiv evaziune fiscală, nu mai apar pe lista persoanelor căutate prin Interpol. Întrebați despre această situație, polițiștii doljeni au explicat că aceștia sunt căutați în continuare.

Căutați de oamenii legii în baza unor mandate de executare a pedepselor încă din anul 2014, oamenii de afaceri Genică Boerică și Adrian Marius Berceanu au dispărut de curând și de pe lista cu persoane date în urmărire prin Interpol.
În ianuarie 2014, Genică Boerică a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la zece ani de închisoare într-un dosar privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro. Câteva luni mai târziu, pe 28 aprilie 2014, magistraţii de la Curtea de Apel Craiova l-au condamnat pe același Boerică la șase ani de închisoare într-un alt dosar privind restituiri ilegale de TVA. Pe 4 octombrie, anul trecut, Boerică a fost condamnat definitiv în lipsă la patru ani și jumătate de închisoare într-un dosar de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Se pare că Boerică a fugit din țară înainte să fie condamnat definitiv în primul dosar, motiv pentru care a fost dat în urmărire internațională. La începutul lunii mai 2014, Genică Boerică a fost pus pe lista persoanelor urmărite prin Interpol, însă de curând a fost scos de pe acestă listă.
Pe lista persoanelor căutate prin Interpol a apărut și numele omului de afaceri Adrian Marius Berceanu, condamnat și el definitiv într-un dosar privind returnări ilegale de TVA. Berceanu a fost condamnat definitiv pe 19 iunie 2014, însă nu a fost găsit de oamenii legii pentru a fi încarcerat.
Ulterior, pe 11 decembrie 2014, Berceanu a fost condamnat definitiv, printr-o hotărâre a Curții de Apel Brașov, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. În plus, instanța a dispus ca Berceanu să achite statului suma totală de 1.012.153 de lei și a menținut sechestrul pus pe conturile acestuia. Nici Berceanu nu mai figurează pe lista persoanelor căutate prin Interpol.
Întrebați despre această situație, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj au precizat pentru GdS că nu au idee de ce Interpol a hotărât să-i scoată de pe lista urmăriților pe cei doi condamnați, care sunt căutați în continuare. „Polițiștii continuă activitățile specifice de căutare și cooperare cu alte organisme de poliție internațională pentru identificarea și încarcerarea celor două persone urmărite“, au explicat polițiștii doljeni.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS