3.4 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj14 mandate de arestare preventivă pentru suspecţii de trafic de droguri

14 mandate de arestare preventivă pentru suspecţii de trafic de droguri

Cei 14 suspecţi de trafic de droguri din Gorj, Dolj şi Hunedoara au primit la sfârşitul săptămânii trecute mandate de arestare preventivă pe 30 de zile din partea Tribunalului Gorj. Suspecţii sunt acuzaţi că făceau parte dintr-o grupare specializată în trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Ancheta este derulată de Biroul Teritorial Gorj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. „Soluția pe scurt: Admite propunerea formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Vasile Mihaela Andreea, Ionete Paul Daniel, Daia Cristel Alin, Matei Bogdan-Ovidiu, Hrum Bogdan Ionuţ, Boboc Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Sălari Adrian-Valentin, Rizan Daniel Cătălin, Nistor Ionuţ, Costescu Ionuţ-Marius, Sîiu Vasile Alexandru, Cozma Marius-Cosmin şi Dumitru Florin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă. Suma de câte 260 de lei reprezentând onorariu avocat oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj. Majorează onorariul apărătorilor din oficiu Călescu Ion, Oproiu Mariana şi Oproiu Ion de la câte 260 lei la câte 760 lei fiecare, sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă“, potrivit Tribunalului Gorj.

Vindeau etnobotanice şi canabis în Craiova, Petroșani, Târgu Jiu și Rovinari

Biroul Teritorial Gorj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a reţinut cele 14 persoane, cu vârsta între 17 şi 35 de ani, în urma a 28 de descinderi care au avut loc săptămâna trecută în judeţele Gorj, Hunedoara şi Dolj. Trei suspecţi sunt din judeţul Dolj. „Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii DIICOT din Gorj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au destructurat o grupare infracţională organizată, specializată în trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Din cercetări a reieşit că, pe parcursul anului 2016, cei în cauză ar fi comercializat diferite substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive și canabis, în Craiova, Petroșani, Târgu Jiu și Rovinari, județul Gorj“, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. În urma descinderilor au fost confiscate sume de bani, droguri, telefone mobile şi aparatură folosită pentru prepararea drogurilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS